Scrisoarea lui Eminescu către Ioan Al. Samurcas (septemvrie 1874)

 

Iași, în 19 septemvrie [1]874

Stimate Domnule Samurcas,

Neștiind încă dacă domnul ministru se află sau nu în Berlin, adresez domniei tale cântul întâi al Odysseei mele, care reprezentează călătoria mea arheologică și istorică mai fără de rezultat.

În Königsberg n-am stat decât 5 zile, unde, locuind la unul din colegii mei de la Universitate, fiu de comerciant, și însoțit de el în cercetările mele, am putut vorbi cu directorul arhivei despre esistența documentelor regatului Poloniei și a țărilor învecinate, am cules notițe asupra acelora cari sunt publicate deja în Corpora documentorum, dară o cercetare cu ochi proprii a documentelor originale nu este permisă decât după o învoire înscrisă a guvernului central. O asemenea învoire aș fi trebuit s-o solicit sau prin Agenția noastră sau prin mijlocirea Ministeriului nostru de Esterne, o cale nu numai lungă, dar care-mi inspira și multă neîncredere în puterile mele proprii. E altceva a face cercetări pentru sine însuși, care, greșite chiar fiind, nu au nici un caracter oficial, și altceva când, ca reprezentant (cel puțin ŕpeu prčs) al unui guvern, cercetezi cu toată responsabilitatea morală documente vechi de-a căror autenticitate și analiză arhaică atârnă transarea unei cestiuni de politică militantă poate. În sfârșit, pentru a încerca deschiderea ușelor arhivei pe calea mare a relațiilor internaționale îmi lipsește încrederea în mine, nefiind spețialist în descifrarea documentelor și având în această privință mai mult rutină și bun-simț decât înțelegerea tuturor greutăților și criterielor de cari chiar scriitori însemnați sunt învinși. Iată dar preocupațiunile, răzgândite în două zile de-a rândul, care m-au decis de-a nu încerca cel puțin nu acum și nu cu mijloacele mele actuale cercetări asupra documentelor cari poate se mai află încă nepublicate în arhivul din Königsberg.

Stabilindu-mi acest regulativ în privința materiei, mai rămâneau alternativele atingătoare numai de persoana mea și de întrebuințarea ferielor. Sau eram să mă-ntorc la Berlin, sau să rămân acolo, sau să plec pentru câteva săptămâni în țară. Din multe considerațiuni m-am decis pentru cea din urmă. În trecerea mea prin Cracovia am aflat că documentele arhivului de acolo au început a se publica și că au apărut pân-acum al 3-lea volum, editat de însuși directorul arhivului. În Lemberg aș fi vrut să scot fotografia bisericei Movileștilor și a portretelor dinăuntrul ei (familia lui Ieremia Movilă și portretul unui armaș din țara Românească care cu vremea a fost ajuns mare cancelar al Poloniei), dar lipsa de mijloace m-a oprit de a angaja un fotograf pentr-o asemenea lucrare.

Biserica în cestiune se numește până azi "biserica românească", "woloska cerkiva", deși e-n mâna rușilor uniți.

După sosirea mea în țară, d-nul ministru al instrucțiunei publice, cu care, după cum știți, stau de mai multă vreme în corespondență, mi-a conferit postul de bibliotecar al Bibliotecei Centrale din Iași, singurul care nu e-n stare de-a-mi întrerupe întru nimic nici preparațiile mele pentru doctorat, nici ocupațiunea mea care-ntotdeuna va rămânea științifică și literară. Dar, ca la toate, începutul s-aici e greu și numai luarea-n samă și numărarea a 15 000 opuri (peste 30 000 volume) e un lucru, de nu greu, totuși răpitor de vreme; ceea ce e și cauza că pân-acum nu v-am scris încă în detaliu, iar a vă comunica numai în câteva șiruri câte am trecut nu stă în putința inteligenței mele cam minuțioase și analitice.

Pe la mijlocul lui noiemvrie mă întorc în Germania pentru examene se întelege că caelesta deorum gratia favente, nefiind caz împiedecător. Călătoria mea va avea de scop înainte de toate depunerea doctoratului. Până atunci mă voi pune însă în corespondență cu d-nul Hâjdău, pentru a afla de la el numele dicționarelor auxiliare (a limbei latine corupte din acel timp și a prescurtărilor uzitate pe atunci) și toate prezervativele critice pe cari cineva trebuie să le aplice la documente pentru a afla dacă sunt autentice sau apocrife; căci în critica documentelor nu e permis a visa. Înainte de plecarea mea și înarmat cu toate mijloacele necesarii pentr-o asemenea activitate, vă voi anunța pentru ca să binevoiți a mijloci eliberarea actului sus-menționat, cu permisiunea de a vizita arhivele secrete ale statului prusian.

Sosind domnul ministru în Berlin sau sosit fiind, veți fi atât de bun de-a-i esprima în numele meu mulțămirea adâncă pentru estrema bunăvoință cu care am fost ajutat în studiile mele în momente foarte grele din cariera mea academică si încredintați[-l] totodată că, orișicând din sfera mea voi putea să-mi pun serviciile mele la dispoziția excelentei sale, mă voi simți fericit de-a o face. Aduceți totodată asigurările mele de adâncă stimă doamnei Kretzulescu.

Recomandându-mă aducerei aminte a d-voastre și a domnișoarei Maria, vă salut și rămân

al d-voastre
M. Eminescu

Adresa: M. Eminescu, Director al Bibliotecei Centrale , Iași.