Seară romantică
Să lupt cu vraja-ți am voit
Prea îndelung, frumoasă vară;
Azi, inima-mi s-a îmblânzit,
Plăcerea-n vinele-mi coboară.
Mă-ndrept spre liliac, pe drum
Și sub castanul ce-nflorește,
Aș vrea parcă să spun: «Acum
Nimica nu mă mai oprește! »
O vrajă mă-nfioară: sus,
Lin tremurând, un nor văd parcă;
Pe-aripa morții, doru-mi, dus,
Alunecă precum o barcă.
Un tren – o ce plăcuți fiori...
Când vocea-i în văzduh irumpe,
Cu nervii frânți, ai vrea să mori;
Dar zilele, îți zici, sunt scumpe.
Un suflet tânăr, ah, aș vrea,
Cu mine-n seara prea frumoasă...
Ar respira sfârșeala mea,
Ca salcia mai romanțioasă.
I-aș spune : « Vezi, nu tu mă ții,
Ci doar ispita nopții, toată ;
Ea m-a schimbat, de parc-aș fi
O porumbiță însetată.
Biet copilandru, -aleanul greu,
Tot aurul ce-l port în sânge,
Tristețea sufletului meu
Doar nopții singure-mi pot plânge.
Copacii-au simțuri și râvnesc,
Iar noaptea-i, vai, neputincioasă ;
Suspinele-i se risipesc
În bolta fumurie, joasă.
Văzduhul, vezi, e înflorit.
O, taci, pe tine te vreau doară;
Vreau ochiu-ți împăinjenit...
Un suflet fii, ce se-nfioară.
Un strigăt lung, necontenit.
Și plângi, copilul meu iubit! »