Seara de toamnă

 

Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu fața purpurie,
A nopților fermecătoare Doamnă.

Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie
Strălucitoarea-i negură albastră,
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!

Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristețe:
Există oare-atâta frumusețe
În fire, — așa cum o simți tu, poetul?

Ori suntem pradă — o! gândire-amară!
De-a simțurilor noastre amăgire
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neștire,
Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!