Serenada morarului

 

Cihnitele ape la scoc se-npreună.
De mult am lăsat stăvilarul.
În moara pustie călcâiul răsună.
Mă gâtue dorul, tâlharul.

A roților vajnici măsele zac mute.
Nici piatra nu-nalță pospaiul.
Din fundul covatei cu foc, pe-ntrecute,
Ce cheamă un greier cu naiul.

Frumoaso, ce-ntuneci albeața fuioarei,
Din inimă zvârle zăvorul.
De-apururi uiumul pornească-se moarei,
Și dragostei noastre zăporul.