Sfântul Apostol Petru
Sfântul Apostol Petru
de
S. Soloviov
tradus în română de
Alexei Mateevici
- La foc s-a așezat,
- Ca să se încălzească;
- Era afară frig.
- Și gloata evreiască
- Așa l-a întrebat:
- „Dintr-înșii ești și tu,
- Din ucenicii Lui?"
- Și a răspuns el: „Nu".
- Era afară lună,
- Și gerul era mare...
- Dar iată prin ogradă
- A păsării cântare
- Prevestitoare sună.
- Și ziua nu-i departe.
- Dorm slugile-ostenite.
- Și focul nu mai arde...
- „Unde-i Iacov, Ioann
- Și unde-s alții ucenici?"
- El a ieșit. Măcar să strigi, --
- Pustiu. Nici un galileean.
- Și prorocirea lui Hristos
- În gând îndată i-a venit,
- Și-ndată el a izbucnit
- Într-un plâns greu și tânguios.
- Iunie 1912