Sgomot

 

Pe vremea părinților noștri trăiau oamenii mai mult ca astăzi; sunt exemple destule: cutare a murit la nouăzeci de ani, cutare a ajuns suta, și cutare chiar a-ntrecut-o. Și nu se pomenea pe atunci nici de atâtea boale, nici de atâția doftori. Așa e, pe de o parte, dar pe de alta, ia să ne gândim câți dintr-o generație ajungeau, nu la adânci bătrânețe, nici la bărbăție, dar măcar la tinerețe. Mureau o sută de copii și scăpa d-abia unul ca să ajungă la tinerețe; din o sută de tineri, unul ajungea la bărbăție, din zece bărbați, unul d-abia pășea pragul bătrânețelor. Care va să zică e cuminte să nu prea lăudăm vremile, nici pe acele trecute, nici pe cele prezente, ba eu cred c-ar fi și mai cuminte să nu le prea lăudăm nici pe cele viitoare.

Erau, și pe vremuri, și boale și doftorii, ca și acuma; ceea ce le lipsea părinților noștri, iar noi am început să avem, și firește o să avem din ce în ce mai multe, sunt mijloacele de întâmpinare a răului și-mpiedicare a răspândirii lui.

Boale îngrozitoare, contra cărora altădată omul nu mai știa altă armă de luptă decât invocarea cerului sau a infernului — maslul ori descântecul — astăzi le putem birui sigur: dr. Babeș să trăiască! Molime cari pustiiau continente întregi fără chip de împotrivire din partea bietei omeniri smintite de groază, „biciuri pe cari cerul parcă le născocise pentru a pedepsi fărădelegile pământului” se dau azi înapoi neputincioase în fața unei circulări a simpaticului meu amic dr. Obreja.

Științei triumfătoare, omenirea recunoscătoare!...

*

Și cu toate astea, curios fenomen! Oricine se poate întreba, bine, dacă știința poate întâmpina și birui astăzi cauzele morții fără vreme, în copilărie, în tinerețe și la bărbăție, pentru ce atât de rar oamenii ajung astăzi la bătrânețe mai înaintate, necum la adânci?

E ușor de răspuns: pentru că astăzi, înainte de bătrânețe înaintate, moartea e la vreme.

Altădată oamenii trăiau mai puțini, dar trăiau mai mult, astăzi trăiesc mai mulți, dar trăiesc mai puțin.

De unde, putem trage următoarea formulă savantă: longevitatea stă în raport direct cu mortalitatea.

Care să fie cauza acestei aparente anomalii?

Mulți au studiat întrebarea și au dat, după puterile lor, un răspuns mai mult sau mai puțin plauzibil.

De exemplu.

*

Uni zic că nu poate fi aci decât o chestie economică. Pe măsură ce se-nmulțesc oamenii, lupta pentru trai devine mai grea, de aci, exces de oboseală, uzură mai repede a energiei: omul de astăzi se trăiește în cinzeci de ani cât se trăia omul de pe vremuri într-o sută, — viață mai scurtă, dar poate mai plină.

Apoi, mașinismul, capitalismul, alcoolismul, etc, etc.

Degenerescența! strigă alții. Omenirea slăbește pe zi ce merge. Armonia anatomică și fiziologică a omului se preschimbă mereu. Unele organe menite să cheltuiască energie capătă putere covârșitoare asupra altora menite să strângă energie și s-o iconomisească: un caz analog cu al bugetelor vecinic soldate cu deficit, osândite a se echilibra vecinic cu împrumuturi. De unde — firească urmare — criză!

— Da, adaogă acești savanți, omul va ajunge cu vremea să aibă ca înfățișare normală înfățișarea caricaturilor regretatului nostru amic Jiquidi: un cap foarte mare pe un trupușor mai mic decât capul. O domnișoară pudică n-are să-și mai poată acoperi ochii cu mâinile. Așa ochi mari și așa mânușițe mititeluțe!

Și totuși, cu așa capete colosale, omenirea va sfârși prin a fi nebună. Nebunia va fi odinioară starea normală a minții omenești. Planeta noastră va fi un vast balamuc! Biata omenire! După atâta prostie, frumos sfârșit!

În fine, alți înțelepți pretind că scurtimea vieții se datorește numai și numai sistemei democratice, care tinde a egaliza, a nivela pe toți muritorii: să trăiască toți, puțin, dar egal!

*

Așa zic unii și alții. Eu sunt de altă părere.

Pricina pentru care omul, aibă cea mai solidă cherestea, nu poate ajunge astăzi la o vârstă în adevăr respectabilă este: zgomotul.

Dintru început, vă rog să nu uitați că, relativ cu populația, cazurile de longevitate sunt mai numeroase la sate decât în orașe, și în orașele mici mai numeroase decât în cele mari. Cu cât orașul e mai mare, cu atât longevitatea e mai rară.

Zgomotul.

Cu cât omul are mai mulți copii cu atâta îmbătrânește mai degrabă. De ce?

Învățătorii în genere se prăpădesc devreme. De ce?

Zgomotul.

Ați observat la moși că de pe la zece dimineața toată lumea e mai mult ori mai puțin beată, și pe urmă, toată ziua, din turtă dulce-n turtă dulce, ajung seara toți turtă?

De ce? Din băutură toți? Nu! din pricina zgomotului.

*

București! oraș fără monumente și fără istorie până la istoria monumentală a lui Gion, există oare pe lume vreun loc unde să găsesc eu mai mult zgomot decât în sânul tău?

Birji — tramvaie, — tramcare, — fluiere — sirene — clopoței — clopote — precupeți, — „Universul„! — „Epoca”! — „Adevărul” de mâine! — căruțe de nisip goale în fuga mare — camioane cu șine de fier la pas — flașnete — carillonul de la l'Independance — două muzici pe bulevard și una la birt la Cosma — vrăbiile de la palat...

Și apoi se tot miră unu că se-ndesesc cazurile de nebunie și de sinucidere!

Cum să n-avem clavir la cap!

Sfinți Împărați, patronii Bucureștilor, rugați-vă pentru noi bucureștenii!

*

Dar pentru numele lui Dumnezeu! mintea stă în cap, și urechile sunt niște uși deschise ale minții, precum ochii îi sunt ferestrele, și ferestrele le mai poți închide, că ai perdele, dar ușile sunt deschise de perete!

Iată! să ajungi a ferici cu atât mai mult pe cineva cu cât are ușile mai dărăpănate, mai în neputință de a funcționa cum se cade!

Dacă vedeți pe un bătrân foarte venerabil pe stradele Capitalei, să știți că e surd: altfel nu putea ajunge la atâta bătrânețe.

Dacă vedeți pe cineva preumblându-se vesel, cu figura senină, fără umblă de crispațiune, invidiați-l! e surd, fericitul!

A trecut de mult vârsta de aur, când alte sunete nu erau pe lume decât glasurile naturii generoase, acompaniate de ciobănașul arcadian pe un fluer cu două țevi de trestie.

De atunci, încet-încet, longevitatea a ajuns tot mai rară, ea tinde a dispărea și va dispărea cu desăvârșire...

Se va mai întoarce oare?

Da! poate să se mai întoarcă, atunci când omenirea va intra în vârsta de cauciuc, atunci când vom avea șine de cauciuc, roți de cauciuc, potcoave, căruțe, fluere, sirene, clopoței și clopote, tobe și trâmbițe de cauciuc.

Până atunci, ferice de acei ce au urechi de cauciuc!