Soarele și luna

 

Lacul-Sărat — Brăila

Foaie de cicoare,
În prunduț de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul Soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiș,
Curmeziș,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Și tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soție;
Făr’ de mi-a găsit
Și mi-a nimerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduț de mare,
Pe unde răsare.
A mai mititică,
Ca o floricică,
În mijloc ședea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot țesea,
Țesea, -nchindisea,
Și ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Și Soare-mi venea
L-a gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea
— Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Țeși și-nchindisești,
Fir verde-mpletești
Și mi te zorești
Cămăși să-mi gătești,
Și mi te grăbești
Să te logodești;
Că eu mi-am umblat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiș,
Curmeziș,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Și nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gură-i grăia
— Puternice Soare,
Ești puternic mare,
Dar ia spune-mi Oare
Und’ s-a mai văzut
Și s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Și s-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Și iar o-ntreba
Și iar o ruga
Și iar o-mbia,
Pân-ce Ileana
Din gură-i grăia
Eu că te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz dacă-i fi
Și te-i bizui
De mi-ei isprăvi
Pod pe Marea Neagră,
De fier
Și oțel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă și mie,
C-o scară de fer
Pân’ la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea.
În palme-mi bătea
Și pod se făcea;
La cap - mânăstire,
Chip de pomenire;
Și iar mai bătea,
Scară se-ntindea,
O scară
Ușoară,
De fier
Și oțel,
Pân’ la naltul cer.
Dar el ce-mi făcea?
Pe pod că-mi trecea,
Pe scară suia,
Pe scară
Ușoară,
Pe scară de fier,
În cuie d-oțel,
Pân’ la naltul cer.
Și, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moș Adam,
Și la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieșeau,
Din gură-i grăiau
— O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi călătorești,
De ne ispitești?
La ce te gândești
Și la ce poftești?
Și el răspundea,
Din gură zicea
— Iaca, moș Adam,
Și tu, maică Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoțit
Și eu c-am umblat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiș,
Curmeziș
Și tot n-am găsit
Potrivă să-mi fie
Vro dalbă soție;
Făr’ de mi-am găsit
L-a gură d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor!
Atunci moș Adam
Și cu moașa Iova,
Unde-l auzea,
Rău că le părea,
Soarelui zicea
— Preasfințite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ș-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’,
Că cin’ n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soar’le se uita,
Din ochi căuta,
Nimic nu grăia;
Iar moșul Adam
Și cu moașa Iova
De mână-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai că-i arătau
Și de ce vedea,
Bine că-i părea;
Numai mese-ntinse,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cântece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinți și mucenici,
Mai mari și mai mici,
O sută și cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinți mai mărunței,
O sută și trei.
Și tot mai era
Și tot mai vedea
Femei cuvioase,
Măicuțe duioase,
Fecioare curate,
Uciși în dreptate,
Oști de biruință
Și soți cu credință.
Dar tot mai era
Și tot mai vedea,
Puțin de mergea
Printre rămurele,
Dalbe păsărele
Cânta-n versurele
Și nu prea cânta,
Ci se gongănea,
Din gură-mi zicea
„Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De părinții noștri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut
Și ne-au botezat
Și ne-au creștinat,
Că, dac-or trăi,
Săraci n-or mai fi!“
De tot ce vedea
Bine că-i părea
Și se mulțămea.
Afar’ de-mi ieșea,
Iarăși moș Adam
Și cu moașa Iova
Cheile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Și de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoți și călcători,
Răi cârmuitori
Și nurori pizmașe
Și soacre trufașe,
Fii necuvioși,
Preoți mincinoși.
Afar’ când ieșea,
Soar’le ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom cătrănit;
Printre rămurele,
Niște păsărele
Cânta-n versurele,
Dar nu prea cânta,
Ci se văieta,
Din gură grăia
„Vai și vai de noi,
De părinții noștri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut,
Că ei ne-au lăsat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creștinat
Și d-or mai trăi,
Tot săraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!“
De tot ce vedea
Mult rău că-i părea,
Nu se mulțămea.
Foaie, foicea,
Soar’le ce-mi făcea?
De câte vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, măre,-mi pleca,
Ci, măre,-mi zbura
L-a gură d-argea,
Tot la soră-sa
Și iar o-ntreba
Și iar o ruga
Și iar o-mbiia
Pe dânsa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Dacă-l auzea
Și dacă-mi vedea
Că tot nu scăpa,
Ea tot mai cerea,
Din gură-i zicea
— Frate, frățioare,
Puternice Soare,
Spune mie Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai văzut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’?
Dar eu te-oi lua
Viteaz dacă-i fi
Și te-i bizui
Până-n zori de zi
Mie să-mi croiești
Și să-mi isprăvești
Peste Marea Neagră
Un pod de aramă,
Să nu-l bagi în seamă,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă și mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea,
’N palme că-mi bătea,
Podul se-ntindea,
Un pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă
Și d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Când le isprăvea,
La ea se ducea,
De mân-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă
Și, pod când trecea,
Pod că zornăia,
Pod se clătina,
Că n-a mai văzut,
Nici n-a cunoscut,
Că n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’.
Floare ș-o lalea
Podul când trecea,
Pe pod când mergea
Către mânăstire
Pentru pomenire
Și la cununie
Să-i fie soție,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gură-i zicea
Ș-astfel îi grăia
— Frate, frățioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi Oare
Und’ s-a mai văzut
Și s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Și s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ș-o fi
Și s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mirease d-a stânga!
Puternicul Soare,
Puternic și mare,
De mân-o lăsa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Așa de-mi vedea,
Cruce că-și făcea,
În mare sărea
Și mi se-neca.
Domnul se-ndura
Mreană c-o făcea.
Soarele-mi vedea
Și înmărmurea
Și se văieta,
Năvodari chema,
Năvod aducea
Și-n mare-l băga;
Mulți galbeni că da
Să-i scoață dalba.
Lupta ce-mi lupta
În deșert era,
Că ei n-o găsea
Și n-o mai prindea;
Făr’ de … ce-mi scotea
Și-n năvod trăgea?
O mreană de mare,
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvârlea,
Sfinți din cer vedea,
Jos se scobora,
’N palme c-o lua
Și mi-o curăța
Și mi-o tot freca,
Solzii de-i cădea,
Și-n cer mi-o zvârlea.
Colo, moș Adam
Și cu moașa Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, măre, că-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume că-i dădea,
Lună mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Măre-ngenunchea,
Lacrimi că vărsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gură-mi grăia
Și mi-i osândea
— Lumea cât o fi
Și s-o pomeni,
Nu vă-ți întâlni,
Nici noapte, nici zi;
Soare când o sta
Către răsărit,
Luna s-o vedea
Tot către sfințit;
Luna d-o luci
Către răsărit,
Soarele mi-o fi
Tot către sfințit!
Și d-atunci se trase
Și d-atunci rămase,
Lumea cât o fi
Și s-o pomeni
Că ei se gonesc
Și nu se-ntâlnesc
Lună când lucește,
Soarele sfințește;
Soare când răsare,
Luna intră-n mare.