Solitudinea și somnul
Solitudinea și somnul,
Sunt două copile,
Le și chem și le și caut
În ori si ce zile.
Când le prind, ele m-așează
Pe brațele lor,
Uit amarul suferinței
Și-al inimei dor.
Solitudinea mă face
Să n-ud de lume,
Nici de cruda-i rătăcire,
Nici de al ei nume.
Cugetul atunci im zboară
Către Dumnezeu,
Luminând credința sfântă
Din sufletul meu.
Somnul ușurează rana
Inimei ce plânge,
Rupe lanțul suferinței
Care tot o strânge.
Și dormind, odihna blândă,
Îmi redă puteri
Ca să-mi duc mereu-nainte
Crucea de dureri.
Solitudinea și somnul
Sunt două copile,
Le și chem și le și caut
În ori și ce zile.