Sonet (Dar tu ț-ei fi mai aducând aminte?...)

 

Dar tu ț-ei fi mai aducând aminte?...
Eram copii: primblându-ne-ntr-o sară,
În umbr-a noastre mâini s-apropiară.
Cum tremura mânuța ta fierbinte!
Și nu știu ce făcea să mi se pară

Că,-n liniștea acelor clipe sfinte,
Din gândul nostru se desprind cuvinte
Ce dau fiori albastrei nopți de vară.
Atât a fost. Privirea-mi, visătoare,

Te-a urmărit cum te duceai, departe,
Pân te-a pierdut, ca-ntr-un apus de soare.

E mult de-atunci. Azi, răsfoind o carte,
Găsesc, uscată, între file,-o floare.
O știi?... Ce de viață ne desparte!...