Sonet (Heliade)

 

Inimă și suflet, simțire-ngerească
Ca-a produs pămîntul ca să dovedească
Legătura care cu ceru-l unește !
Nevinovăția cînd binevoiește.

La oameni blîndețea-i să mărturisească,
Atunci se-mprumută fața ta cerească.
Rază de misteruri ce blînd strălucește
În seninu-albastru ce-n ochii-ți domnește !

Poate fericirea mai dulce să fie
Și decît ființa-ți ce nădejdea-nvie?
Și cînd înviază, lin, mîngîitor,

Cît căutătura-ți altceva mai are?
Tu, a omenirii ș-a sexului floare !
De ce nu petrece ș-în... loc gemător?