Sonet (Pavelescu, 2)

 

Ești tânără, frumoasă și cuminte,
Ești idealul dornic al soției,
Căminul tău e raiul căsniciei
Dar oare fericirea ta nu minte?

Nu simți ades robia datoriei
Cum greu ți-apasă inima și minte?
N-ai dat tot traiul tău de mai-nainte
P-o clipă din vârtejul nebuniei?

Parfumul cald al serilor te-mbată,
Și inima-ți ce-abia știa să bată
În ritmul sărutării datorite,

Deodată se deșteaptă și învie...
Te-apleci în vântul tainicei ispite,
Și-ai vrea să fii amantă, nu soție.