Sonet (Pavelescu, 3)
Cum au zburat acele ceasuri sfinte
Lăsând în urma lor numai puzderii
Și-un suflet trist, ce nopțile durerii
Cu jalea lor își mai aduce-aminte!
Și-acum zadarnic visele plăcerii
Se-ncearcă iar să-mi mai lucească-n minte,
Străine-mi par acele dulci cuvinte
Ce zac uitate-n umbra nepăsării.
Ce dulce fu a lor zădărnicie
Ce mă îmbată-acum pe veșnicie
Cu doruri vii și fericiri nespuse!
Nu plâng a lor așa de scurtă viață,
Și de-aș voi ca să-mi reapară-n față,
Aș fi nebun, căci ele sunt apuse.
- 1890, București