Sonet - Văzând aceste dealuri
Văzând aceste dealuri pierdute-n depărtare,
Cu trista-mi deznădejde acum le-asemuiesc;
Înalt le este vârful, înalt și doru-mi mare:
Nici se clintește dealul, din dor nu șovăiesc.
Din ele curg fântâne cu-o tristă murmurare,
Din ochi-mi, vai! de lacrimi șiroaie se pornesc;
De vânturi și vârtejuri mugește-a lor cărare,
Din pieptu-mi ce jelește suspine izbucnesc.
Și turme numeroase se plimbă-n rătăcire,
Dorinți nenumărate clocesc în a mea fire,
Cu deznădejdea numai în veci m-am fost hrănit.
E dealul făr-de roade: în mine-e amăgire,
Și de la munți atâta ei văz deosebire:
Pe dânșii e ninsoare, în mine foc cumplit.
- ↑ Acest sonet este poate, prin data sa, unul din cele d-întâi făcute în Franța, de vreme ce autorul este unul din cei trei care au reintrodus sonetul în Franța.
Versul al 4-ea e greșit la I-ul emistih (Nici se clintește dealul), la versul al 5-a, primul emistih trece, de punem pauză după ele.
Versul al 11-ea: aceiași greșeală (Cu deznădejdea numai), ca și la al 13-ea (și de la munți atâta).
În aceste tetrametre iambice de 14 și 13, rimele bune sunt cele de la al 2-ea catren, având consuna de sprijin; cele-l-alte trec.
Sonet neregulat: rimele sunt încrucișate la catrene, și al 3-ea vers din I-ul tercet rimează cu cel final.