Spiritul critic în cultura românească/Prefață (la ediția a II-a)
Studiul de față, scris în cea mai mare parte acum douăzeci de ani, tipărit mai târziu, aproape întreg, în Viața românească, a apărut în volum în anul 1909.
De atunci a trecut mult. Poate că unele aprecieri au suferit modificări, mai ales din cauza luminii orbitoare aruncată de război asupra întregii noastre istorii de la 1848 încoace. Poate, deci, entuziasmul pentru generația de la 1848 s-a mai temperat și comprehensiunea pentru atitudinea antiliberală s-a mai lărgit. Constatările însă și explicările mi se par valabile și astăzi.
Așadar, dacă ar fi ceva de retușat în acest studiu, ar fi numai în ce privește atitudinea subiectivă, și nu și constatarea obiectivă, în definitiv singura profitabilă pentru cititor. Dar voind să retipăresc aceeași carte, am crezut că trebuie să păstrez și tonul, pentru că și tonul face parte integrantă din operă. Am suprimat însă câteva pasaje în care se repetau, prea de prisos, lucruri spuse în altă parte a volumului și am făcut câteva schimbări de cuvinte și de fraze, pentru a ușura stilul, vreau să zic înțelegerea acestui studiu, cugetat multă vreme, dar, din pricini cu totul personale, scris foarte repede.
Trebuie să adaug că, cu privire la politica lui Caragiale, ar fi trebuit de remaniat și completat capitolul respectiv, pentru că, de la război încoace, mă conving din ce în ce mai mult că acest om a văzut mai bine decât oricine în realitatea noastră socială din veacul al XIX-lea. Dar acest lucru îl voi arăta altădată.
Cu toate că de când am tipărit acest studiu unii din scriitorii citați (după vechile ediții Socec) au apărut în ediții noi, mai accesibile publicului (e vorba de Negruzzi, Alecsandri, Odobescu, Maiorescu), iar operele altora, răspândite în publicații periodice, au apărut de atunci încoace în volum (Russo, întrucâtva Kogălniceanu), am lăsat totuși citațiile neschimbate, pentru că adaptarea lor la edițiile noi mi-ar fi dat o muncă disproporțională cu folosul cititorilor. Iar întru cât privește pe Russo, citarea de-a dreptul din revistele și ziarele în care și-a tipărit ori i s-au tipărit scrierile cred că prezintă chiar un avantaj. Cititorul află unde și când a apărut întâia oară opera acestui scriitor încă nu destul de recunoscut și chiar cunoscut și are posibilitatea să-și dea mai bine seamă de importanța ideilor lui situate, astfel, în timp și, se poate zice, în spațiu.
Un ultim cuvânt în privința unor termeni întrebuințați aici și al căror conținut, variind cu vremea, trebuie definit. Prin "revoluționarism" înțeleg ideologia Revoluției Franceze de la sfârșitul veacului al XVIII-lea. Prin "liberalism român" înțeleg aceeași ideologie transplantată la noi la mijlocul veacului trecut. Prin "naționalism" înțeleg trezirea conștiinței naționale, determinată, pe lângă alte cauze, de aceeași ideologie.
G. I.