Spitalul amorului (1852)/1/În zorii zilei de dimineață
În zorii zilei de dimineață
Căruța poștii pe drum era,
Și supugiul ce a sa viață
Pe cai petrece plesnind striga:
Mișcați cu toții, domol la vale,
Mereu la culmea ce o tăriți,
Acolo-i poștea sfârșit de cale
Uned voi trebui să odihniți
Veți odihni dar, eu ticălosul
Nu am odihnă p-acest pământ,
Sufletu-mi zboară la-ntunecosul
Al dragii mele vecinic mormânt.
Cât am iubit-o, voi știți, de tare;
Voi țineți minte ce goană dam,
Grîbind prilejul de sărutare.
Ah! ce ferice atunci eram!
Am fost ferice, dar cruda-mi soartă,
Puține zile mi-a fost zâmbit,
Câci draga-mi pe braț o văzui moartă
Și spre viață eu osândit.
Mișcă șaișul, mișcă voice,
Sfăramă-mi jugul sub care gem,
Tu mă poți face iară-și ferice,
Grăbindu-mi moartă ce mult o chiem.
În fuga mare te-poticnește
Ș-îmi rupe capul aibi pe locu,
Să zbor acolo unde-mi zâmbește
Al presimțirei dorit norocu.
(Din Moldova.)