Spitalul amorului (1852)/1/Când eram la maica fată


MĂRITATE DE CURÂND.

Când eram la Maica fată
Umblam de griji depărtată,
Petreceam tot bucurată,
Și nu eram supărată.

Puneam la cap floricele,
Îmi legam la gât Mărgele,
Băgam în dește Inele,
Și mergeam la Hori cu ele.

Iar acum jalea mă-ncinge,
Dorul nu mi se mai stinge,
La necazuri mă împinge,
Și puterea îmi îmvinge.

Râz vorbesc cu lați-n față,
Gluma parcă mă răsfață,
Dar în Inimă cu greață
Îmi petrec a mea viață.

De și umblu pieptănată,
Netezită, îmbrăcată,
Dar-mi e Inima-ntristată,
Și mintea neîmpăcată.

Jalea când mă întețează,
Și Ochii îmi lăcrămează
Mă ascunz și plâng cu pază,
Lumea ca să mă vază.

Of! cât sânt de amar plină!
Of! cât Inima-mi suspină!
Și nimului nu bag vină,
Că eu singură e pricină

Tot văzând că să adună,
Și doi cu doi să-mpreună,
Alegrai și eu nebună
Să-mi iau capului cunună.

Alegrai ca după glume,
Ca să fiu și eu cu nume
Că sânt cu Bărbat în Lume,
Să mă număr între mume.

Mă măritai tinerică,
de vârstă crudă și mică,
Ș-acum lacrămile-mi pică,
Că tot de Bărbat-mi e frică.

Cum îi place nu știu bine,
Că el or de unde vine
Stă tot cu gura pe mine
Și în frâul său mă ține.

N-am să-mi fac vro jucărie
După cum îmi place mie,
Zice că, e nebunie
Și să uită cu mânie.

De ne ducem la vro Casă,
Și râz cu alții la Masă,
El și aici nu mă lasă,
Tot cu vorbe mă apasă.

Nu știu ce atât mă teme,
Când văz că strigă și geme
De prin vecini să mă chieme,
Mă omoară fără vreme.

Că-s Nevastă nu-mi e ciudă,
Ci numai c-am fost prea crudă.
Și intrai de mică-n trudă,
Of! Trupul meu cum asudă!

* * *

Fată! fată tinerică!
Nu lăsa gândul să-ți zică
Ca să-ți ei bărbat de mică
Că el nu e păpușică.

Ci stăi pănă-n vârsta minții
Și curată fii ca Sfinții,
Nu rânji lă tineri dinți
Ca să te ție părinții.

Căci când te măriți odată
Apoi ești tot măritată,
Nu mai poți fi vindecată,
Până mori nu mai ești fată.