Spitalul amorului (1852)/1/Orb am fost eu la vedere
Orb am fost eu la vedere
Când mi-am fost luat muere
M-am bucurat la avere
Ș-am luat fără plăcere.
Luai strigoaica din Lume
Ca să-mi aducă bani sume,
Să mă fac bogat cu nume,
Ș-acum stă să mă sugrume.
N-am prânz n-am cină cu pace,
Ziua, noaptea nu mai tace,
Mă judecă cum îi place,
Cu Oau și c-Oțet mă face.
Strigă, își ascute glasul,
Se laudă în tot ceasul
Că-mi a dat Galbeni cu trasul,
Tot cu ei îmi taie nasul.
Din gura-i curg vorbe rele,
Mă amărește cu ele,
Și eu sufer, rabd în piele,
Vai de păcatele mele!
Iar plăcea să nu muncească,
Ar vrea tot să poruncească,
Altele să o slujească
Și ia-n pat să odihnească.
Umblă tot înfumurată
La ochi de somn ne spălată,
Cu capul ne pieptănată,
Ca o Bufnită-n pănată
N-am să-i zic ceva să facă
Și ca oamenii să tacă
Ci bufnește, se înneacă,
Cum păcatele să-mi placă!!
Să săr să o bat nu-mi vine,
S-o las, să fug mi-e rușine,
Nu știu cum să fac mai bine,
Of amar și vai de mine!
M-am urât cu ia viața,
M-am pierdut toată dulceața,
M-au coprins Negura, Ceața,
Nu-mi vine să-i mai văz fața.
Aș muri moartea nu-mi vine,
Aș trăi și n-am cu cine,
Nu mai am zile senine,
Ci tot d-amar venin pline
Doamne! Doamne mă rog ție!
Scapă Suflet de urgie
Taie-i viața ei, or mie
De cât tot așa să ție.
O tu Moarte, moarte dragă!
Vino de-mi o ia întreagă
Cu toat-a ei multă vlagă,
Ș-în pământ cu ia o bagă
Ca tot bunul ia fost banii,
De care au și țiganii,
Tot cu ei mi-a mâncat anii
Traiul meu n-aibă-l dușmanii.
Măi flăcăie! măi creștine!
Dacă vezi că iubu-ți vine
Nu te însura ca mine,
Ci deșchide-ți ochii bine
Apărăte de măiestre,
Nu te bucura la zestre,
Cin' le caută aceste
Mintea lui necoaptă este.
Ci iați una ca să-ți placă
Nu căta că e săracă,
Care pe voie să-ți facă,
Când îi vorbești ea să tacă.