Spovedanie

 

lui Istrate Micescu

Mă doare amintirea tinereții
Când fetele de-o vârstă cu băieții,
Deși păreau doar niște banale jucării ―
Păpuși de sexe diferite ―
Simțind imboldul unor demonice ispite,
Puneau la cale pentru viitor
Romanticele lor căsătorii ―
Uzine pentru fabricat copii ―
Secret furat de la părinții lor!...

Mă doare tinerețea mea de ieri,
Cu rustica și vesela Trivale
Și cu „grădina publică” din vale,
Prin care zborul primei rândunici
Vestea sosirea altei primăveri,
Și cu aceleași porții de duble neplăceri,
Când luam dacapo școala,
Cu jocul de arșici
Și cura medicală, cu zeamă de urzici,
Și când același dascăl, bețiv și bâlbâit,
Ne spiona, pitit după uluci,
Iar când îl dam de gol că l-am descoperit,
Ne pedepsea-n genunchi, pe coji de nuci!...

Mă doare tot ce-a fost
Și nu mai este...
Mă doare Cosânzeana din poveste,
Furată și ascunsă de un Smeu,
Cu care Făt-Frumos ―
Adică Eu ―
Mă războiam până făceam din el
O mână
De țărână,
Ca-n urmă, dezrobita mea stăpână,
În locul tradiționalului inel,
Să-mi dea un „rende-vous” cu taxă, la... hotel!...

Mă doare tot ce-a fost
Și tot ce știu
Că va rămâne veșnic după mine.
Mă dor multașteptatele-agonii,
Privighetorile închise-n colivii,
Romanțele cântate prea târziu
De-admiratoarele ce mi-au rămas străine,
Și cupele de aur, închinate
Cu aceeași veche ură
Și nouă răutate,
În cinstea sexului frumos ―
Un pisc de munte scorburos,
Pe care-l urci de sus în jos,
Când faci pe alpinistul caraghios ―
Un alpinist îndrăgostit
De cel mai circumflex accent din Infinit!...

Mă doare tot ce-am spus ―
Deși n-am vrut
Să spun nimic mai mult decât atât ―
Mă doare lenevia cu care m-am născut,
Grăbita lăcomie a primului sărut
Și prețul precupeței cu care mi-a vândut
Faimoasa „Pasăre albastră”
Ce-avea să-mi țină de urât!...