Spovedanie (Nu beau)

 

lui Paul Zarifopol

Nu beau,
Nu cânt
Și nu iubesc!...

Sunt ca un vechi răboj de lemn,
Pe care-ncep să-mi recitesc
Înfrângerile-n sens invers,
Că-n suflet, fiecare semn
De pe răboj se schimbă-n vers...

Privesc pe cei ce trec mereu
Pe jos, pe sus, pe străzi, prin gări ―
Botezuri, nunți și-nmormântări,
Și parcă-n fiecare grup
Obiectul principal sunt Eu,
Ca aurul lichid din stup...
Și mă revăd așa cum ieri,
Și patruzeci de ani în șir,
Schimbam cireșii-n palmieri,
Pe tata mare-n „Uncle Sam”
Și Oltul în Gaudalquivir...

Pe când iubeam,
Cântam
Și beam!...