Spre Altă Viață
Spre Altă Viață de Nicolae Iorga
DISCURSUL Dl ui . Prof. N. IORGA
la Adunarea Cetățeneasca din Sala „Dacia" în ziua de t> Decembrie 1929 fSf. Niculae Iorga
Domnii mei, eu am datoria să vă arăt de ce v-am răpit câteva ceasuri, într'o zi care este pentru mulți o zi de sărbătoare, și care ar fi putut fi zi de sărbătoare și de odihnă și pentru mine (aplauze, ovațiuni).
După aceia vor vorbi și persoane cari au cu mine legătura de partid, dar pe care ie rog încă odată să uite că au legătura de par- tid și să vorbească așa ca și cum nu m'ar fi cunoscut niciodată, ca și cum m'ar fi cunos- cut acum întâiu, așa cum și-ar lua inspirați- unea numai dela nevoile tuturor, și să nu se. gândească nici câtuși de puțin la munca lor politică și până acum și la drepturile pe care le pot avea.
Cred că este pentru întâia oară când» pen- tru o discuție de asemenea natură, au fost chemați oameni cu socoteală, oameni cu scaun Ia cap, cu simț de răspundere, Uitați- vă în sala aceasta. Nu este nimeni din pu- blic care să fi venit aici dintr'o obligație, și doar știu eu foarte bine cum se adună ță- ranii pentru celelalte întruniri, țărani prinși în capcană, lângă muncitori înșelați și oa- meni de club cari au datoria de a veni ' orice s ar spune și oricare ar fi scopul care se ur- mărește.
SCOPUL INTRUNIREI
Intâiu voiu vorbi eu, pentru a vă arăta de ce mi-am permis să vă rog a veni aici, după aceia voiu asculta pe ceilalți vorbitori, și, după ce-i voiu asculta, voiu fi gata să-mi schimb părerile mele, dacă ele vor fi gre- șite, poate vorbi și cineva care să facă parte dintro organizație de partid și care-și dă sama de ce organizațiunile de partid care cuprind și "oameni cuminți, foarte dese ori, nu pot lucra în folosul țării, de oarece au mâinile și picioarele legate, dacă-și dau sama de tragedia care este în fiecare partid, și în partidul care guvernează., și în partidele care gândesc să guverneze. După aceia voiu lua cuvântul din nou, la sfârșit, pentru ca să re- zum rezultatele acestei desbateri, acestui parlament cetățenesc, — în alt înțeles decât celălalt (aplauze), fiindcă, în orice caz, dv., sunteți permanenți și eu nu am nici puterea de a vă disolva, nici de a vă cere demisiile (a- plause prelungite). Vă voiu spune încă de la început care este gândul mieu. Va mai fi încă o întrunire înainte de a pleca pentru două luni în străinătate. Unele ziare reprezintând vechi partide de guver- nământ și care de atâta vreme ar fi putut căpăta noțiunea dreptății și a rușinii au spus că mă duc în străinătate ca să mănânc banii țării, pentru odihna și pentru vanitatea mea. Dar ziceți dv., ceia ce ziceam și eu în su- fletul mieu că sunt într'adevăr oameni că- rora ar putea să le fie rușine obrazului, cel puțin atâta cât trebuie ca să nu mi se opună mie ca patriot d-1 Fagure, și să nu mi se o- pună mie în calitate de cugetător d. Ionaș Grădișteanu.
POLITICA PASIUNILOR RELE
Dar, mă rog, eu nu am intenția aici de a ju- deca oamenii, căci sunt lucruri așa de grave în ce privește problemele deschise înaintea noastră, încât nu este vreme să stăm la ju- decata oamenilor.
Domnilor, politica noastră este, spre ruși- nea țării, și spre rușinea continentului în care ne găsim, zgândărirea tuturor pasiunilor rele și exploatarea tuturor acțiunilor strică- toare, iar partea cea bună este înăbușită și isprăvește prin a fi distrusă cu desăvârșire, (aolauze). Vom mai căuta să ne mai adunăm, și în adunările acestea voiu ruga să vină și președinții tuturor organizaților, de orice ca- tegorie, care există aici în București. Dacă pot, să vină și din alte părți, pentru ca acei cari reprezintă viața organizată a societății, iar nu indivizi răzleți, să vină fiecare și să aducă și suferințele pe cari noi nu le cunoaș- tem îndeajuns, și mijloacele de îndreptare pe , care singuri nu le putem găsi. Fiindcă eu nu cred, cum se crede de obiceiu, că, având în buzunar o serie oarecare de legi și făcându- le să treacă prin Parlament schimbi societtea.
Societatea nu se poate schimba decât pen- tru dânsa și cu dânsa, învățând noi în fie- care moment dela dânsa, iar nu cuprinzând-o pe dânsa în anumite formule de legi, de care adeseori nu are nevoie sau pe care nu le poate aplica.
După aceasta iată motivul pentru care v'am rugat să veniți aici: Din când în când eu mă duc în străinătate, și mă duc cu plă- cere. Este într'adevăr, o vreme când cineva călătorește cu mare bucurie, dar vârsta a- ceasta nu rnai este vârsta mea. La vârsta mea omul se cere tot mai mult acasă la dân- sul, între ocupațiile lui, și vă asigur că nu-mi este plăcut să-mi las țara la care țin — și cred că și dușmanii mei sunt convinși de a- ceasta, chiar când n'o spun, — la care țin cel puțin atâta cât ține cel mai rău dintre dânșii, (aplauze prelungite).
NOI ȘI STRĂINĂTATEA
Nu este o plăcere să călătorești, dar ade-. seaori trebue să înfățișăm țara noastră, și eu, așteptând și așteptând cu nerăbdare unul mai bun decât mine, sunt silit s o înfățișez eu cu ceia ce pot, și, nu numai atât: caut să pot mai mult, dar pentru moment atâta pot.
Ei bine, domnilor, de câte ori mă întorc din străinătate — și acesta este motivul prin- cipal al chemării dv., aici, dar mai este unul despre care îmi veți da voie să vorbesc, d^și omul eminent, cu care am convorbit, și care mi-a promis că va veni și dânsul aci, pen- tru un motnint nu este de față; nu mă voiu sfii să-i spun numele, deoarece cred că nn se va supăra, — de câteori zic, mă întorc din străinătate, am o mare durere. Era o vreme în România Mică, era o vreme când, făcând comparație între ceia ce vedeam aiurea și ceia ce vedeam la noi, simțiam o mare bu- curie constatând că mai bine este la noi. Vă mărturisesc, aveam sentimentul acesta, dar îl mai avea și câte un altul. Iată, mulți dintre dv. — fiindcă sînt aci în cea mai mare parte oameni de oarecare vârstă — mulți dintre dv. veți fi cunoscut pe acel mare om de bine, care a fost deseori împedicat în faptele lui bune, pe care știa să le facă, care a fost Spiru Haret. Intr'un rând mersese Spiru Ha- ret în Spania și, întors de acolo, spunea la toată lumea: „Doamne, cu cât este mai bine la noi !". Pentru poporul spaniol care esta așa de strâns legat prin sânge cu noi, îmi părea rău, — declar de la început că nu se poate spune așa ceva, pentru că acum noi suntem cu mult inferiori ca realisăd actuale.
EVOCĂRI DIN TRECUT
Ce bine îmi părea însă atunci pentru noi,
și câtă mulțămire sufletească simțiam când
treceam granița și vedeam paza bună a gra-
niței, când vedeam soldații frumos îmbră-
cați în uniforme totdeauna curate, cu un sen-
timent de mândrie. Și nu este unul dintre
dv., care să nu se fi bucurat când se spu-
nea în străinătate că România are una din-
tre cele mai frumoase infanterii de pe lume,
că are o cavalerie bunișoară și o artilerie
admirabilă. Ați apucat și dv., vremurile când
pretutindeni erau imnuri de laudă pentru
Armata Românească și pentru pregătirea ei-,
și când vedeai oameni buni. oameni de trea-
bă, oameni mulțămiți, cari plătiau impozitele
atât cât le puteau plăti. Era o viață econo-
mică normală, iar politica o făceau, înainte
de această nenorocire de sufragiu universal,
o făceau câțiva oameni cari se stricau prin
această politică. Acum din nenorocire toată
națiunea face politică, până la fund, și face
o politică în stare să strice toată națiunea.
Nu mai este omul pentru țară, există num^i
omul pentru club, și aceasta este nenorocirea
(aplauze prelungite).
ODINIOARĂ ȘI ACUM
Pe vremurile acelea, cu cât înaintai în țară, cu atât ți se lărgia sufletul văzându-i și fru- musețile și libertatea. Ei bine, acum cu o strânsoare de inimă, — mai mult acum de- cât oricând, — cu o strânsoare de inimă pe care n'o pot exprima prin cuvinte, m'am în- tors în țara mea. M'am întors bolnav de ceia ce am văzut, pentru că de la cel d.intâiu pas, oricare dintre noi simte acest lucru, că lă- săm în nădejdea lui Dumnezeu să îndrepte țara, iar noi perseverăm pe căi de rătăcire ca să ridicăm sus mediocritățile politicei româ- nești.
VIAȚA DE AIUREA
Am venit acum din Catalonia, de la Bar- celona. — Catalonia, d-lor, este o țară de stâncă, stâncă pe care sa așternut o' ușoară căptușeală de pământ roditor. Ei bine, nu e- xistă în toată țara aceasta măcar o sută de metri pătrați, cari să nu fie lucrați, și să nu fie lucrați după cele mai bune metode de a- gricultură, romană, arabă, bizantină, contim- porană. Timp de vre-o zece zile cât am stat acolo, nu am văzut un om leneș, un om dzs- gustat, zdrențăros, care să-și arate ori descu- rajarea ori sărăcia lui. La ceasurile opt și ju- mătate — acolo lumea se trezește târziu, dar firește că nu v'am adunat aici ca să vă vor- besc pe larg de ceiace este acolo; trebuie însă să vă spun ceiace m'a îndemnat ca să vedem ce putem face, prin comparație, — este un val de lume care pleacă la muncă. Ce frumos spectacol ! Vă spun aceste lucruri cu durere, pentru că eu nu las o țară sigură copiilor mei, eu las copiilor mei o problemă, o dureroasă problemă. Noi cei cari înălbim, nu ne vom putea odihni în mormânt când va veni ceasul morții. Noi ceia ce am făcut, am făcut-o cu tot sufletul nostru, dar nu am fă- cut-o pentru ca acei cari se perindează după noi să mănânce munca noastră (aplauze pre- lungite).
La ceasurile opt și jumătate dimineața, spu- neam este un val de lume care pleacă ia muncă: fiecare-și are locul lui, cu o chibzu- ială admirabilă. Un număr de oameni patrioți, așa numita mancomunitate catalană, au că- pătat de la un vechiu guvern dreptul de a întrebuința veniturile a patru județe și de a face ceia ce este capabilă a face mintea și inima lor. Ei bine, în nouă ani de zile dintr'o țară înapoiată s'a făcut o minune. Pe un pă- mânt care nu este ca al nostru, cu o rasă care nu este superioară rasei noastre și cv mijloacele acestea restrânse, în nouă ani de zile s'a făcut din această țară una din cele mai frumoase țări de pe lume. Pleacă oamenii la opt și jumătate bucuroși la lucru, muncesc din toată inima, se întorc înapoi bucuroși, se odihnesc, pleacă din nou după masă, pentru ca să vină noaptea mulțămiți la casele lor. Intr'o săptămână, nu am văzut femei insultate pe stradă, nu am văzut spectacolul rușinos de plebe zgomotoasă pe care îl prezintă Bucu- reștii pe calea Victoriei, de îndată ce este o rază de soare. Toți netrebnicii și netrebnicele acestea ar trebui mânați cu biciu de foc la muncă (aplauze prelungite).
Aceasta este ceia ce am văzut eu acolo: școli, spitale, așezăminte publice de toată fiu- musețea. Unde es-te statul este ordinea, e_te rânduiala, este mulțămirea. Este atâta însu- flețire la poporul acesta de pe urma a nouă ani de bună guvernare, încât nu se poate - descrie.
DESPRE DICTATURA
După acești nouă ani, a venit dictatura, care și ea a făcut mult bine. Dar dictatura este ca pentru țara aceia, ca pentru omul a- cela, și nu așa cum și-o închipuie unii că se poate strămuta pentru oricine și oricare ar fi împrejurările în care s'ar găsi o țară. Acea- sta e o mare greșală, și cine face greșeala a- ceasta, dar este onest, să vină la altă părere, iar cine are părerea aceasta neonest, pentru viitor trebue să-1 împiedicăm de a se juca și cu ultimele speranțe ale țării (aplauze pre- lungite și îndelung repetate).
Intrigă pe de o parte, ațâțare a manșelor pe de altă parte, mijloace de a ajunge cineva astfel la guvern și de-a impune țăr i guver- narea aceasta fără îndoială că nu mai tre- buiesc făcute. Nu pronunț nume nici de oa- meni, nici de partide; eu judec dup ii capul nieu, și dacă se găsește cineva care să mă convingă că nu am dreptate, îi voiu primi pă- rerile. Pentru că după cum știți, sunt în mare parte și altceva decât un om amestecat în viața politică; eu sunt și un om de știință și noi în știință suntem deprinși să ni verificăm părerile și să le schimbăm' Chiar dacă un copil a făcut o descoperire, oamenii de știință sunt foarte bucuroși să și-o apropie și să-și schimbe părerile de până atunci, ;dacă des- coperirea este în adevăr bună.
IN CATALONIA ȘI IN ALTE PĂRȚI
In Catalonia, d-lor, chiar cerșitorul de pe stradă este curat îmbrăcat și este cuviincios. Instalați într'o stradă erau vre-o zece orbi veniți din satele sărace, din fundul Spaniei. Aceștia însă nu erau scoși în stradă până nu erau spălați, pieptănați, curățați. Din curio- sitate m'am uitat până și la ciorapii unuia, și ciorapii lui erau curați, fără găuri, și stătea orbețul acela așezat frumos într'un colț, nu se lega de nimeni, suna doar cei câțiva go- logani pe cari-i avea în talerul lui. N'am vă- zut o societate mai gentilă în munca și în o- nestitatea ei.
Am trecut apoi prin Sudul Franciei. Ei bine, Sudul Franciei nu este altceva decât un atelier, o uzină de muncă; nu este om care să nu fie prins la lucru și care să nu poată să-și câștige onest pânea din lucrul pe care-1 face. Și acolo se face politică, domnilor, nu iernai cât politica aceia nu se face cu toată lu- mea; este politica unui număr de oameni și este supusă în fiecare moment judecății na- țiunii. Dar nu poți să ai judecata națiunii, dacă d-ta ai înscris pe cetățean în partide și i-ai îndatorat să te aprobe orice ai face cWa, Cine judecă atunci într'un partid, dacă p^ fie- care l-ai înscris ca pe robii țigani de odini- oară, cu făgădueli mincinoase, în listele par- tidului d-tale? (Aplauze prelungite).
IN ITALIA
Am fost în Italia. Nu este vizită în Italia care să nu mă întărească în credința că a- colo, oricare ar fi forma, se face o mare operă națională. Oameni plini de încredere într'înșii, cu mâni sigure, au credința că pot face ca poporul italian să ajungă cel dintâiu popor din lume, și nu este italian care să nu aibă această credință că, dacă Italia nu este astă- zi cea dintâiu țară de pe lume, este totuși chemată să fie cea dintâiu țară de pe lume. Am luat cuvântul acum două zile în Cameră, pentru ca să apăr Italia și am făcut-o acea- sta pentru că sunt sentimente indestructibile în noi, pe care nici-o fracmasonerie nu le poate sfărâma (aplauze prelungite) și fiind- că eu, care cunosc Italia altfel decât din două gazete, știu care este gândul poporului italian față de noi și sentimentele, indestructibile ale poporului italian,* iar de strigătele de furie ne- inteligente și neputincioase nu-mi pasă. (A- plauze prelungite și îndelung repetate).
MIZERIA NOASTRĂ
M'am întors în țară. Aici fețe ofilite, oa- meni nehrăniți, — evident, în mare pai te, oa- meni nehrăniți în țara cea mai rodnică. Căci, într'adevăr, cea mai mare parte d:n poporul românesc este nehrănită, și oamenii aceștia nu pot să îndeplinească ceia ce oamenii bine hrăniți și bine ținuți pot face. Muncitorul ro- mân hrănit cu mămăligă și cu verdețuri fierte evident că n'are energia pe care o are mun- citorul care de la început este crescut cu to- tul altfel. Oameni ofiliți prin nehrănire, oa- meni cari nu sînt în seama nimănui ! Și de o fi omul bucuros, de o fi întristat, de o fi să- nătos, de o fi bolnav, "de o fi omul zdrențăros sau îmbrăcat, „treaba lui", și așa merge so- cietatea românească! „Treaba lui'\ pentru i- mensa majoritate, iar pentru câțiva oameni ri- dicați cine știe cum și cari une ori se sperie de locurile unde au ajuns, pentru aceștia masa întinsă a muncii noastre întregi. (Aplauze).
Nu am văzut, domnilor, nicăieri însufle- țire. Te uiți la o gară; nu vezi oameni cari vin și cari pleacă, fiecare având în ochi ținta pe care o urmărește. Ci oameni cari se târăsc din loc în loc, oameni cari-și cară ghetele, cișmele și căciulile țuguiate, ca și jambierele de pe vremea răsboiului; vezi pe același om câte patru-cinci feluri de îmbrăcăminte, dc ar crede cineva că s'a dus pe un maidan și a cules de pe maidanul acela tot ceia ce a găsit, în Ioc să fie frumosul nostru port popular de odinioară. In loc să păstrăm în masele aces- tea rurale icoane de artă, am tiansiormat oa- menii într'un fel de caricatură orășenească, alergând după câștiguri de club (Aplauze).
PARAGINA ȘI PRADA
M'am uitat la câmpiile noastre și le-am vă- zut lăsate în paragină, în cea mai mare parte. Agricultura e făcută prost. Pământul roșu din Catalonia este lucrat, frământat de-ți este mai mare dragul să-1 privești, .ca o cafea ie- șită din râșniță, pe când la noi este doar o rostogolire de bulgări, iar drumurile sunt pli- ne de oameni cari dorm în căruțe și cară vin falsificat pentru a otrăvi orașele. Acesta este adevărul ! (Aplauze).
Bogățiile țării sunt în manile străinilor, is- pitiți, nu de afaceri din cari să profite țara, ci de afaceri de acele deo:hiate la care vin numai aventurierii. Este plin Simplonul, s_:nt pline toate trenurile de amatorii de cadavre cari vin să ia și ultima bucățică de carne ră- masă pe oasele noastre chinuite. Acesta este adevărul. (Aplauze prelungite).
Observați dv. pe stradă, în mfjlocul mul- țimii abătute care nu știe de unde să ia im- pozitul de mâine, a cării viață exprimă de- sordinea comerțului și a economiei naționale, pentru că fabricăm șomeri pe cari-i vimdem în străinătate, aceasta fiind lozinca economiei noastre naționale, în mijlocul lor, zic, siguri de dânșii, trec, călcând apăsat trotuarele, cu priviri de oțel, de pasări de pradă în ochi, exploatatorii veniți de pretutindeni când se bate toba ultimului mezat al economiei noa- stre românești. (Aplauze prelungite și înde- lung repetate). Acesta este adevărul.
O CAMERA DESCURAJATA
Am intrat în Cameră, în Camera ieșită din- tr'un entuziasm popular fără pereche, în Ca- mera care înconjoară cu credință oameni din- tre cari unii merită să fie respectați, căci a- duc cele mai frumoase tradițiuni ale Andea- lului, O Cameră descurajată, și voiu spune aceasta și acolo înaintea lor și-i va durea mai mult, fiindcă li-o spune, nu un dușman care umblă după o succesiune căpătată prin intrigi și prin ațâțări, ci li-o spune un om care in mare parte și-a împletit viața lui cu viața unora dintre dânșii. Nimeni nu a iubit Ar- dealul mai mult decât mine, dintre aceștia din vechiul regat (aplauze), nimeni nu 1-a iubit mai mult și nu ,1-a exploatat mai puțin decât mine, care eu nu l-am întrebuințat de loc, deși puteam să o fac printre cei dintâi.
O SOCIETATE CARE TÂNJEȘTE
Viață nu este nicăeri; oriunde te duci, o so- cietate care tânjește. Nici în școlile înalte, nici acoîo nu este viață. îmi -aduc aminte că acum patruzeci de ani, ca profesor tânăr care în- vățam atunci materia mea și o expuneam cum îmi ajuta Dumnezeu, îmi aduc aminte că ve- niau la cursul de istorie studenți și de la alte Facultăți, de la Școala Politechnică, profe- sori. Dece ? Pentru că, pe ,de op arte, se trăia mai ușor, iar pe de altă .parte, starea de su- flet a oamenilor era alta. Acum ne aflăm într o stare pe jumătate adormită; ni facem cursurile înaintea unor ascultători tot așa, cari se gândes: cu groază la ziua de mâne, cari se tâ:ăsc în vederea unei diplome, cu care pe urmă să meargă să cerșească la toate ușile (apJauze. Acesta este adevărul.
O ATMOSFERA MORMANTALA
Miroase a mort în Țara Românească (a- plauze prelungite). Miroase a mort, și icea- sta ne privește pe fiecare din noi. Â trecut vremea aceia cânJ : ziceam: trebuie să-mi fac o carieră, puțin îmi pasă de ceilalți. Se ade- verește .ceia ce am spus eu acum treizeci de ani: „Băgați , de seamă că va fi o vreme când starea rea a societății întregi va strica și starea bună ce fiecare în particular ați izbu- tit-o să v'o câștigați într'o viață liberă". Su- ferim cu toții din mizeria țării. Am lăsat boala sufletelor să se încuibeze în masele cele mari, și contagiunea se întinde asupra fiecăruia din- tre noi. Am fost ca niște negustori bogați cari, știind că a intrat ciuma în cartierele mărginașe, ar fi spus: „Ce are aface ! piară ei; să mă pot apăra eu", și ciuma își face in- trarea și în casele negustorilor celor bogați (aplauze). Iată domnilor ce am văzut eu.
Mi-a venit în casă acum câtăva vreme un profesor ceva mai în vârstă decât mine, un profesor care este una din gloriile științifice ale țării noastre. Nu mă sfiesc a-i spune nu- mele fiindcă l-am întrebat de câteva ori a- supra acestui punct și el mi-a răspuns: „Nu voiu lua cuvântul, dar voiu veni" — până acuma nu a sosit, dar poate să vină mai târ- ziu. Este vorba de profesorul Cantacuzina, (aplauze prelungite), de profesorul Ion Can- tacuzino, care a fost ceia ce știm cu toții că a fost, dar nu a fost niciodată ministru al Să- nătții Publice. Să nu se supere d. Sever Dan: d. Sever Dan a fost ministru al Sănătății Pu- blice; d-rul Cantacuzino, nu a fost; cel mai mare higienist al nostru și unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai științei noastre ro- mânești a fost legat de catedra lui și nu a' putut să exercite nici o influență asupra aces- tei țări, în care masele încetul cu îicetul se distrug prin oftică și prin boali rușinoase, fără spitale, fără medici la îndemână, fără ni- meni care să privească la nespusa lor mizerie și părăsire, (aplauze puternice).
Am stat de vorbă cu profesorul Cantacu- zino, și am văzut că aveam amândoi aceleași părerii și văzând că avem amândoi aceleași păreri, mi-am zis: Să las tot rostul mieu de om de partid să pun la o parte tot dreptul pe care l-am avut eu și pe care nu mi 1-a re- cunoscut nimeni decât numai prin injurii, care se adresează tocmai la caracterul curat al vieții mele, ceia ce constituie o mai mare ru- șine pentru aceia crai întrebuințează astfel de procedee, și neefective, și lipsite de orice ele- ganță. Intr'o țară, în care mi-am dat și casa pe. care am avut-o, pentru a se face dintr'însa instituție de cultură, în țara în care nimeni nu întreabă care este originea imensei averi a unor anume oameni, în țara în care am pri- mit doar o leafă în viața mea, sunt înfățișat ca un profitor al vieței publice (aplauze pre- lungite). Atunci mi-am zis, ne-am zis amân- doi: oare nu ar fi bine să chemăm lumea și să căutăm să înfățișăm această stare de lu- cruri deplin, crud, așa cum e.
CE REPREZINTĂ PARTIDUL NAȚIONAL
Dar dv. mă puteți întreba: d-ta ești om partid, d-ta ești președintele unui partid. Ai dreptul d-ta să vorbești așa cum ar vorbi cineva care nu a făcut politică? Ai dreptul d-ta să vorbești în felul acesta înaintea cetă- țenilor și înaintea țării întregi, fiindcă dv., câți sunteți reprezentați în momentul acesta pentru mine conștiința acestei țări către care eu vorbes: și vobresc cu toată sinceritatea, și doresc să fiu înțeles cu toată onestitatea. Domnilor, eu cred că am dreptul să adresez această .chemare și să spun aceste cuvinte din mai multe motive.
Intâiu, domnilor, partidul care se numește acum Partidul Național, nu este un partid. De ce să ne înșelăm în această privință? Eu trebuie să vă spun acest lucru chiar dacă s'ar supăra unii dintre prietenii cari au muncit pentru a înjgheba acest partid. Noi .nu sun- tem un partid în înțelesul obișnuit al cuvân- tului. Cu alte cuivnte noi suntem un partid' în înțelesul englez, în înțelesul francez, dar nu suntem un partid ca pentru Țara Româ- nească. Nu suntem un partid ca pentru Țara Românească, fiindcă niciodată nu am vrut să fim un partid ca pentru Tara Ro Jicnea- scă. Dv. știți de unde a plecat alcătuirea a- ceasta a noastră; a plecat dintr'o reacțiune contra politicianismului, și s'a alcătuit acea- stă formațiune fiindcă vroiam să rețin pe tineri de a trece la politica de căpătuială. A- cesta a fost singurul motiv, pent:u care am rostit cuvântul de partid. Fiindcă vedeam că se ispitesc unii și alții, mi-arn zis că ar fi bine să fie un grup de oameni cari să reprezinte propaganda contra politicianismului. Și toată viața mea, cu toți prietenii mei, am lucrat pentru acest unic scop; să căutăm a lumina lumea asupra primejdiilor politicianismului, să căutăm a smulge lumea dela politicianism mul de club, să căutăm a face să intre în fie- care partid cât mai multă grije de țară și cât mai puțină grije de interesele acelea care sunt exploatate potrivit cu registrele de club,
O ATITUDINE
Mă poate întreba cineva: dar d-ta ai sus- ținut când pe unul, când pe altul. Da. In fața unor oameni cari erau prinși Litr'u.i angre- naj greșit, dar cari cu toata ăcăâtsa aveau însușirile lor și erau puși în anumite împre- jurări în cari puteau să facă bine țării — a~ colo unde mi s'a părut că opera națională, în ciuia interesului de club poate să fie în acel moment îndreptată pe o cale bună, am dat tot sprijinul mieu, fără ca vre-odată isă fie negociat în ceia ce privește răsplătirea ace- lui sprijin (aplauze prelungite).
Era pe vremea când trebuia ca toată lu- mea să se strângă în jurul guvernului, a ace- lui guvern care începuse războiul și care se legase a sprijini acest războiu.
Atunci eu am rezistat la toate îndemnurile vechilor conservatori de a face politică. Pe lângă criza militară,- pe (lângă criza națională, pe lângă acea criză ,în care părea că toată viața noastră se va cufunda, iiindcă era o luptă pe viață și pe moarte și mulți credeau că suntem intrați în rândurile morților, eu am spus că nu este timpul să discutăm po- litică. Și doi ani și jumătate nu am făcut nici o "politică. De două ari am luat cuvântul în Parlament; odată ca să ridic sufletele pentru rezistență, și a doua oară pentru ca să se facă dreptate țăranilor (aplauze). Fiindcă .aveam această credință, că în războia, uitând orice deosebire de partid, noi trebue să fim un singur popor. Și, de câte ori după războiu au tost oameni cari au zis că este vremea să facem altceva decât în tristul trecut, de atâ- tea ori li-am spus : „eu aștept; nu am drep- tul să declar că nu am încredere în voința dv., dar aștept proba, și, până în momentul probei, eu nu aș ,fi onest dacă aș nega cu- rățenia intențiunilor <dv. Și deseori mi s'a spus că în această privință am avut deziluzii.
DEZILUZII PREVĂZUTE
Dar credeți dv., domnilor, că desiluziile a- cest ea nu le-am per văzut eu? Dar care este clasa, care este grupul de oameni cu care să nu fi încercat să lucrez în aceaistă societate, m orice condițiuni, cu orice muncă, numai pentru ca să putem mâna înainte avânturile naționale către scopurile către care suntem chemați? (Aplauze).
Domnilor, s'a isprăvit războiul. S'a făcut politică și cu țăranii, s'a făcut politică și cu reprezentanții provinciilor reunite. Rog pe ori cine se găsește în această sală ca, atunci când vor reproduce cuvintele mele, să le re- producă fidel. Fac această rugăminte și re- prezintanților presei, ca să păstreze măcar o oarecare onestitate în relatările lor. Sunt intreese, o știu, dar peste interes sie acestea trebuie să fim înainte de toate loiali, și măcar spiritul cuvintelor care se rostesc, rog să fie redat cu toată autenticitatea, așa cum au fost rostite.
Când țara va afla ceiace am spus eu aci, doresc să mi se arăte care este momentul în care am. lingușit eu pe țărani, pe țăranii aceia pentru cari odată și viața mi-a fost în primej- die, atunci când nu era nici partid țărănesc, când nu era nici vot universal, când eu nu a- veam nici o nevoie de țărani .
PENTRU ȚĂRANI
Am făcut tot ce am putut pentru dânșii; m'am dus însă vreodată să prezint țidula și să li spun: iată ceia ce am făcut și ceia ce-mi da- torați, dv.? Li-am făgăduit eu pământuri care nu există? Li-am făgăduit eu case pe Bără- gan? Li-am făgăduit eu readucerea orașelor la vetrele satelor? Li-am făgăduit eu ruralizarea Bucureștilor? Am întrebuințat vre-o dată astfel de mijloace? îmi era foarte ușor să le întrebu- ințez, dar eu nu sunt demagog. Orice eloc- vență poate fi într'adevăr demagogie, dar nu orice demaqogie poate fi elocvență (aplauze).
Nu am făcut aceasta, d-lor : Am fost aspru și crud cu țăranii pe cari îi iubesc, din mo- mentul în care am văzut că nu lucrează pă- mântul și eu am fost cel dintâiu care am spus, cu toată hotărârea, cu toată mânia și cu toata pasiunea: nu vă faceți datoria față de țara voastră, nu înțelegeți datoria voastră; fără să știți, sunteți cei mai mari dușmani ai țării care va dat cel mai scump, adecă pământul (a- plauze),
O spun aceasta aici, acum, și dacă ași fi cărat țăranii, bătându-mi joc de sfânta lor nai- vitate, dacă i-aș fi cărat aici pe căprării, aș fi spus aici acelaș lucru și în fața lor, și nu ar fi fost niciunul care să îndrăznească să strig.* că nu este adevărat, fiindcă fiecare are în- tr'însul simțul păcatului pe care îl face față de țara sa.
IN NUMELE INTERESELOR NAȚIONALE
Eu am avut legături cu toți Românii din toate țerile, pentru interesele naționale, și m'am pus fără niciun fel ce frică în slujba fiecărira. Am fost dat afară din B-icovina, fur bestândia abneschafft, ,,scos de acolo pen- tru totdeauna", dm ordinul exores al răoo e 3- tei Sale Majestăți Francisc Iosif. In Ardeal cărțile mele au fost oprite. Nu este sat din Ardeal în care să nu-mi fi călcat piciorul, din care. să nu fi cules cea din urmă însemnare depe cea mai modestă carte de biserică. Cu banii miei si cu jertfa mea am cutreierat ținu- turile românești în robie, creând lenături cu toți oamenii de acolo, și nu este unul care, căutând în fundul conștiinții sale, să nu gă- sească prietenia mea devotată, jertfitoare și absolut desinteresată.
In Basarabia supusă Rusiei între sulițele jandarmilor împăratului Nicolae eu am făcut drumurile mele, și cel dintâiu adăpost pentru studenții basarabeni l-am făcut eu la Iași, cu bani adunați după stradă. Cu toate acestea niciodată, în nici-o provincie românească nu m'am dus să cer un singur vot pentru partidul mieu (aplauze).
Și atunci, d-lor, dacă este așa, da, eu omul unui partid de felul celor din Apus, am dreptul să vorbesc de interesele naționale, iar aceia cari reprezintă partidele în forma lor degene- rată bizantino-turcească, evident că nu au a- cest drept; au toate avantagiile dar nu au a- cest drept (aplauze puternice).
O AMINTIRE
Pe de altă parte, d-lor, cine face politică in felul cum înțeleg eu a se face, adică făcând necontenit apel la judecată, nu la interesul ce- tățeanului, poate să vorbească altfel decât cei- lalți. Să-mi dați voie să-mi aduc aminte îna- intea dv. de o conversație cu răposatul Ion Brătianu. Ion Brătianu era un om de un foarte mare merit, de o mare inteligență și de o mare hotărâre. Avea și anumite defecte pe care nu e locul să le relevăm aici; le-am spus atunci când era un merit să i le spun, și nu le voi spune acum când ar fi o impietate să le amin- tesc. Era un om mult superior acelora de cari era încunjurat și de care se putea plânge. A fost o personalitate, a fost un om; nu era par- tidul liberal Ion Brătianu. De akfel, în ce pri- vește partidele, ori este partidul și nu este omul, și atunci nu se face nimic, ori partidul nu este de fapt, dar este omul și se face ceva (aplauze).
Spuneam d-lor, că discutam odată cu Ionei Brătianu pe stradă, De altfel noi am fost prie- teni foarte buni o bucată de vreme, și eu am regretat că nu a fost cu putință să mergem multă vreme împreună, și mă asigurau oameni din jurul lui că și el a regretat nu odată că, în loc să se servească de oamenii aceia de care îi era cred, scârbă, ar fi putu' găsi în mine un bun prieten. In sufletul lui de om onest, va fi regretat foarte mult că nu a putut sâ stea a- lături cu un om care nici el nu avea dreptul să i se creadă superior lui și nici de partea cea- laltă nu putea să fie o afirmație de superio- ritate. Odată la Iași mi-a spus: ,,noi nu ne înțelegem, pentru că d-ta îți închipui că vreau să te tratez ca superior, și d-ta mă tratezi ca inferior". Atunci i-am răspuns: „nici eu nu te consider ca inferiorul mieu, nici d-ta să nu mă poți considera ca inferiorul d-tale". Eram doi oameni cum i-a lăsat Dumnezeu cari când vor- bi au de lucruri bune sar fi putut înțelege, dacă el nu ar fi avut o camarilă, cum eu n'am su- ferit nici odată una în jurul mieu.
In conversația noastră i-am spus: „d-le Bră- tianu spune-mi d-ta cum îți poți închipui țara împărțită în cete, fiecare șef cu lista lui? Cine ne judecă? Ii aduceam exemple de aiurea cum se pot aduce și acum. Au fost mai deunăzi a- legeri în Anglia. Anglia sa găsit întrun mo- ment înaintea primejdiei sovietice. Ce a făcut ea atunci? Indiferent de simpatiile care le a- vuse cineva înainte, — fiindcă înscrierile în club la Englezi nu există, — s'a întâmplat că și liberali și laburiști au votat pentru conser- vatori, și a fost un guvern conservator. Pe urmă s'a văzut că s'a mers prea mult în dreap- ta, și s'a spus: trebuie o restabilire a echili- brului și este în interesul țării să votăm pen- tru stânga, care nu mai este pentru soviete. Atunci conservatori și liberali au votat și pen- tru laburiști, și au adus un guvern laburist.
POLITICA IN FRANȚA
Dar iată Franța. Credeți dv. că d. Poincare, acest om eminent, credeți dv. că el a venit la guvern cu voturile alegătorilor înscriși în re- gistrele clubului său? Credeți dv. că d. Poin- care are atâta de făcut ca de dimineață până seara să fie trepădușul care se roagă de fiecare ui anostii 3} 'oiiîa :eunds i-es îs 'lajpjB t?pp cetățean, ca să-1 ia dela lucrul lui, dela câmp, partidul mieu, că am să te fac prfmar, consi- lier comunal sau am să te pun pe lista mea la alegeri? Credeți dv. că ar fi posibil ca un om ca d. Poincare să consimtă a îndeplini această scârboasă meserie de șarlatan? (Aplauze).
D-lor, eu o mică parte din an o petrec în străinătate la școala mea de lângă Paris, la Fontenay aux Roses. Ei bine, în această co~ mulți însă au votat cândva pentru d. Poincare, și eu am avut curiozitatea să întreb, să zicem pe portarul școlii mele: ,,Dar dv. cu cine ați votat? Noi am votat cu d. Poincare ' cu Poin- care omul răsboiului, cu Poincare, omul de drept, cu Poincare, omul de ordine, cu „bur- ghezul" acesta au votat socialiști și comuniști, fiind că și-au dat sama că acela este omul capabil să îndrepte Franța, care mergea către prăpastie (aplauze).
A FACE POLITICA
Și, d-lor, dacă eu îndrăznesc să spun lucru- rile acestea aici, — și am convingerea că ni- meni nu ar putea să le spună așa cum le spun eu, — este și un alt motiv. Eu fac politică, dar la mine politica este un eflux al activității mele culturale și al preocupațiilor mele morale. Prietenilor miei nu li place aceasta multora. Este d, Cihodariu, un așa de bun organizator, este acest .admirabil profesor pe care-1 veți auzi, d. Tașcă, și chiar d. Munteanu Râmnic, deși e mai idealist. Se întâmplă uneori să-mi spună același lucru: D-le, de ce nu cheltuiești d-ta o parte din timpul d-tale pentru politică?" Dar, b ; ne, articolul mieu zilnic nu este poli- tică? Dar atitudinea mea nu este politică ? Dar vizitele, plăcute sau neplăcute, pe care le fac Camerei, nu sunt politică? Dar să mă desfac eu de sufletele acestea omenești aie tu- turor veacurilor care învie prin mine, să rup legătura aceasta de intimă poezie dintre mine și mersul țerii al umanității ? Pentru ce să vin cu pălăria în mână înaintea acelora de cari aș avea nevoie într'un moment și pe cari să-i târăsc la alegeri, de și în fundul sufletului mieu îi desprețuiesc? Să mă duc să cheltuiesc vremea aceasta a lui Dumnezeu pentru pertractări nesfârșite în ve- derea unor mandate electorale și în vederea unor situațiuni materiale ? Niciodată nu aș putea să cad așa de jos. Și, dacă mi s'ar spune să aleg hotărît între una sau alta, eu m'aș în- toarce la opera națională în care am trăit și din care opera de partid nu este decât o sin- gură manifestare și nu e cea dintâiu! (Aplauze prelungite).
GUVERNARE CU ȚARA ÎNTREAGA
De aceia, d-lor, în orice moment, când, în sfârșit țara și-ar deschide ochii asupra bătrâ- nețelor mele nedreptățite și disprețuite, eu aș putea guverna cu țara întreagă fiindcă nu am angajamente față de nimeni (aplauze prelun- gite și îndelung repetate, ovațiuni).
Orice om de ispravă îmi este prieten la lo- cul care i se cuvine (aplauze), pe când de partea cealaltă, nu există om de ispravă ci doar omul care a făcut servicii și locul care i s'a făgăduit a fost poate făgăduit la zece alții cari se vor bate cap în cap pentru a compromite o guvernare și a omorî un regim. (Aplauze).
Iată de ce am tot dreptul de a vorbi aici,
POLITICA LUI CARAGIALE
Acum mă' veți întreba: care este mijlocul de îndreptare? Fiindcă, în ce privește situația, ea este indiscutabil aceia pe care v'am înfăți- șat-o și pe care o știe toată lumea. Sunt unii miniștri mai noi cari o află în ultimul moment și cari se înspăimântă când li se aduc dovezii». Iată, de pildă, când a mers deputăția Corpu- lui Didactic la Președintele Consiliului și i-au spus: „Noi trăim cu 2200 lei pe lună", i-a în- trebat Președintele Consiliului: „Adevărat că trăiți numai cu atât? Eu nu știam. Este grozav, dar eu nu știam! Starea aceasta de lucruri tre- buie să fie cunoscută de toată lumea, chiar și de aceia care o află atunci pentru întâia dată, pentru că așa este țara Românească.
Ce putem face? Nimeni nu zice să omorîm partidele, să ridicăm pietrele de pe stradă și să lovim în fruntea acelor oameni de mare merit, cari nu sunt vinovați ei, dar este vinovat sis- temul, acel sistem afurisit, blăstămat, ticălos, care ă rezistat și înfierării literare, armei teri- bile de umor a lui Carageale. Noi facem, serios politica lui Carageale. Nu a murit nimic din comedia umană a lui, nu că odinioară se făcea neîustruită, pe când astăzi se face lustruită, dar exact în aceleași condițiuni. Și încă puțin înviată în formele cele vechi prin rezultatele sufragiului universal. Este o a doua ediție a lui Caragiale, pe hârtie mai bună, cum va fi ediția literară pe care o pregătește acum d. Paul Zarifopol; este x> a doua ediție mai sup- țire a lui Caragiale. O națiune* de oameni muncitori, serioși, capabili de muncă, trăiesc la dispoziția clientelei literare a răposatului Ion Luca Caragiale.
Acesta este adevărul! (Aplauze puternice).
MARELE ANONIM
Vi se prezintă soluțiuni mirifice. Se zice: eu am în buzunar un dictator pe care îl voiu scoa- te când va trebui și o să-1 vedeți dvs. atunci. Să nu ne jucăm cu astfel de formule! Marele Anonim din buzunar poate să însemneze alt- ceva. Nu bănuesc bunele intenții ale acelora cari, în disperare, recurg și la mijloace de a- cestea; numai că eu cred din mai multa mea experiență, care mă face să dau aceste sfa- turi — că nimeni nu poate lua răspunderea Marelui Anonim care va apărea la un moment dat.
Este tocmai ca și cum ar fi cineva bolnav de o boală grea și i sar spune: Nu te adresa la nici un fel de doctor, căci eu am un medi- cament miraculos. Nu pot să-ți spun ce este, și nu ți— 1 dau. Dar omul zice: eu sufăr, îmi trebuie un medicament ceva mai puțin bun, dar pe care să mi-1 dai acum. Nu, zice celalt, d-ta continuă să fii bolnav; eu am medicamen- tul acesta, dar nu am și mijlocul de a țiA da.
DICTATORUL ȘI DICTATURA
Ei bine, domnilor, aceasta nu se poate. Nici dictatorul anonim care va veni cândva, nici dictatorul cu nume, care a venit prea dese on. pe măsura acestei țări. Aceasta este o țară care nu știe de frică, și am avut onoarea să spun lucrul acesta înaintea celei mai inteli- gente femei din România, care fără îndoiaii este Regina Măria (aplauze prelungite), care este și cea mai energică femeie din România; am avut onoarea să o spun la Broșteni. Nu știu cum mă furase vorba și atunci am spus la masă: „această nație nu știe de frică; este o nație care din veac în veac nu a știut de frică".
Bine, d-lor, dar dictatorul acesta însem- nează un om de care să-ți fie frică, pe care să-1 știe nația de frică, și noi nu suntem o nație care să știe de frică, și omul de care să ni fie frică eu nu l-am întâlnit până acum ( a - plauze). Este o singură doctrină care se poate stabili în România, dictatura solidarității na- ționale, sub conducerea aceluia sau acelor oa- meni cari iubesc mai mult acest popor, și-și reclamă mai puțin dreptul de a-1 stăpâni (a- plauze prelungite). Dictatura poporului româ- nesc însuși, a sclavului eliberat asupra țării sale, este singura dictatură pe care o doresc, și pe care nu am îndrăznit să spun că o aștept; dar aș închide ochii mulțumit, când aș vedea-o așezată, când aș vedea Țara Românească res- tituită poporului românesc pe sfărâmăturile șandramalelor de club (aplauze prelungite și îndelung repetate).
UITAT PE CÂMPUL DE BATAE
Dar veți zice: Și atunci nația ce o să facă? voteze legi? Eu nu știu dacă voi guverna vreodată; știu un lucru, că nu am cerut nici- odată nimănui să guvernez. Sunt oameni cari ma roagă prietenește de nu știu câtă vreme să mă duc la înalta Regență. Dar ce sa spun eu înaltei Regențe? Eu nu am nimic de spus înaltei Regențe; din fericire nu am sa-i spun nimic, de ceiace au să spună anu- me persoane care pot să aibe anume legături cu înalta Regență. Eu frecventator de an- ticamere nu sunt, și nu sunt capabil să fiu. Dar sunt oameni cari cu toată prietenia îmi recomandă o petiție onorabilă. Eu nu fac nici petiție onorabilă inmănui, nici nației, nici Re- genței; eu sunt un ostaș uitat pe câmpul de bătălie, în care se desbracă azi cadavrele os- tașilor Țării Românești. Dacă sunt pentru acest om, se știe unde-1 pot găsi, îl pot găsi totdeauna cu arma pe umăr, obosit, sau gat-a să îndeplinească chemarea țării sale. Dar eu să cer? Nu am cerut niciodată nimănui ni- mic, și m aș crede desonorat, ar fi pentru mine o sinucidere morală, atunci când aș cere Cu atât mai puțin, cum credeți mulți dintre dv. că de dimineață până seara mă duc la prietenul meu d. Maniu și fac tot felul de calcule de club. Dar, dacă sar întâmpla lu- crul acesta, dacă din noi doi ar fi cineva -care ar roși, d. Maniu ar roși când ar vedea pe Nicolae Iorga, aproape de 60 ani, venind sâ negocieze lucruri care sunt pentru alte tagme de oameni, cu altă viață, cu alte scopuri în această viață (aplauze puternice).
NU LEGI CI ÎNVIEREA MORALA
Dar, domnilor, dacă sar întâmpla acest lucru pe care eu nu-l doresc, să am și eu o in- fluență asupra vieții acestei țări, aș declara de la început că nu voiu propune spre votare nici-o lege, de oarece cu legile acestea pe care le avem, bune sau rele, se poate gu- verna. Nu este vorba de numele mașinii, ci este vorba de valoarea pieselor. Se poate întâmpla, cu cel mai bun automobil, dar cu piese de bleh, să nu poți face un kilometru, și se poate întâmpla cu cine știe ice mașină veche, dar care să fie din cel mai curat oțel, să poți face mai ușor acel drum.
Prin urmare, nu ni trebuesc mai multe legi în Țara Românească, legi cari împiedecă orice acțiune a societățiii; acțiunea omenea- scă trebue lăsată liberă, nu trebue încărcată în fiecare moment, în paragrafe. Ceia ce trebuie făcut, este învierea morală a acestei țări, crearea sufletelor celor de voință, de credință, de acțiune, în această țară. (aplauze puternice și repetate). Dar cum să creezi aceste suflete? Mergând la alegeri din om în om? Nu se poate. Omul în felul acesta este ca și cum l-ai lua dincr'un întuneric în care a trăit până atunci și l-ai pune înaintea fascicolului de raze ale mașinelor electrice. Atunci el se pierde cu desăvârșire. Legile sunt astfel zădărnicii, și nu de acestea avem nevoie, ci, după cum, am spus, de învierea morală a acestei țări.
INAUGURAREA UNEI POLITICI
Acesta este sensul politicei, pe care în- drăsnesc sa spun, ca o inaugurez acum, o i- naugurez desfăcându-mă de sarcinile aceste de partid, pe care rog pe prietenii mei să le îndeplienască singuri, în timpul absenței mele și chiar atunci când voiu fi în țară. De sigur respect grupul de oameni de mare valoare morală, înaintea vieții cărora se poate în- china oricine, căci sunt și vieți de sfinți, dar declar că am desprețuit totdeauna mijloacele obișnuite prin care se poate guverna în Țara Românească. Partidul mieu nu este creațiu- nea mea, o, este creațiunea sufletelor de va- loare ale tineretului românesc, dinainte de războiu, care s'a strâns de la sine în jurul unui om, pe care l'au crezut curat, și de care niciodată nu s'au putut îndoi că este un om curat, (aplauze prelungite).
Dar dv. vedeți că de atâta vreme gospo- dăria partidului, eu nu o mai țin în mânile mele. Poate a fost vorba într'un moment, de cine știe ce înțelegere. Atunci am spus imediat: „vedeți dv. ce este de făcut; eu vă rog să nu mă amestecați pe mine nici în negociații, nici în rezultatele lor. Eu mă țin pentru un singur ceas, care se poate întâm- pla să nu vină; aceasta este formula vieții mele. Până atunci, eu aștept. Aștept și educ și trebuie, aici, să vă spun un lucru: Eu am și elevi foarte buni, și elevi foarte proști și obraznici. De exemplu, sunt anumite gazete unde elevii miei sunt deosebit de obraznici de vre-o două zile s au obrăznicit din nou* dar eu sunt foarte sigur că o să-i educ la capăt și pe dânșii. Roadele nu au ieșit încă la suprafață, stau încă în pământ; sunt și unele semințe care nu încolțesc așa de re- pede, dar vine vremea de iese ceva și de acolo. Cum vă spun, eu nu am preocupații de partid, luni de zile, poate ani de zile, nu voiu avea preocupații de partid.
Dar țin, d-lor, să vă adaug un lucru: eu sunt acum senator de drept și la viitoarea schimbare de regim, mă pot duce de-a drep- tul acolo la Senat, fără să mă mai amestec în nimic care ar putea să afirme prea puter- nic caracterul de partid. Partidul mieu va avea întotdeauna devotamentul și sfatul mieu, dar înaintea poporului românesc nu mă voiu mai amesteca în nimic care să represinte un interes de partid, nu voiu lua angaja nînte, nici nu voiu prezintă un program. Progra- mul acțiunii mele va ieși din suferințele și din nevoile societății românești (aplauze).
Dv. faceți programul, cu muncâ și cu du- rerea dv. Eu nu voiu face, ca ceilalți, să iau un decalog al cine știe cărui autor german și să-1 copiez, considerându-1 programul mieu pentru a sili apoi societatea românească să trăiască înfășată în decalogul legilor pe care le-am făcut în cabinetul mieu. Nu, aceasta nu voiu face-o !
NECESITATEA DE A TRAI
In această operă însă contez pe ceva. Oa- menii aceștia, cari par izolați la alegeri, sunt de fapt legați între dânșii, printro operă care se face pe încetul. Subt aparență tristă, subt suprafața goală a vieții politice, societatea aceasta, care are înfățișare de moarte, simte cu toate acestea în vinele ei nevoia ineluc- tabilă de a învia și de a pune în valoare forțele sale. Aceasta este tragedia: oameni cari par a face pe morții, și cari cu toate acestea se simt vii. Este un necontenit zbu- cium în diversele trepte ale poporului româ- nesc. Se alcătuiesc societăți de meseriași, se alcătuiesc societăți de comercianți, societăți culturale, este și o altă grupare a țării decât grupările de partide de club.
Oamenii aceștia sunt de obiceiu despre- țuiți, îi minte cutare sau cutare partid cu anumite făgădueli, care de-obiceiu nu se în- deplinesc. Ei bine, gândul mieu este acesta ca, în loc să nutresc așteptări zadarnice și stricătoare, în loc să răscolesc tot ceia ce este nemulțumire și nedreptate în stratele popu- lare, în loc să adaug o seducpune la altă seducțiune, în loc să întrebuințez pe aceia cari îdețin puterea îndemnându-i să facă alt- ceva decât ce vreau. în loc să măgulesc ori să caut a teroriza Regența care reprezintă Co- roana, ceiace este o faptă foarte rea — Re- gența nici so minți, nici s'o ameninți; ea este un simbol pe care îl creăm noi necon- tenit, și care a trebuit să răspundă tristei, fatalei, tragicei absențe a purtătorului Co- roanei, — în loc de acestea vreau acum, într'un viitor apropiat, să stau de vorbă cu aceia cari reprezintă viața organică a socie- tății românești.
STATUL CORPORATIV ȘI FASCISMUL
In Italia s'a întemeiat Statul corporativ care merge foarte bine. Eu nu cred însă că în societatea românească s'ar putea face ace- lași lucru.
O VOCE: Fascism 1
D. N. IORGA: Nu fascism, pentru că fascismul nu se poate strămuta. Dacă d-ta, d-le ai spus-o cu o intenție rea, nu ai cunos- cut lucrurile; dacă l-ai spus cu o intenție bună, să-mi dai voie să înțeleg mai mult de- cât d-ta. Fascismul este un fenomen italian. Când vei învăța d-ta istoria Italiei timp de patru-cinci sute de ani în urmă, atunci să stai de vorbă cu mine. Dar, câtă vreme nu te-am văzut ascultând cursul mieu de istorie, nu ești nici măcar până la genunchiul broa- ștei în ceia ce privește discutarea fascismului, muiui.
De ailtminteri nici eu, nici d-lor, cei din jurul mieu, nu au aierul de fasciști; nici eu nici prietenii mei nu am întrebuințat vre-o dată mijloace de încruntare de sprincene, de gesturi violente care se pot întâlni aiurea. Și acei cari se supără pe d. Mussolini, acea nu-I cunosc. D. Mussolini este un om foarte mun- citor, un om foarte harnic, ca.re, ce e drept, încruntă une ori și sprincenele pentru că și acolo sunt oameni proști cari au nevoie de așa ceva, dar la noi nu este nevoie de acest lucru.
Aș mai ruga încă -un lucru pe întrerupător: să-și dea sama de un lucru. Statul corpo- rativ nu reprezintă fascismul de la început; este o concepție care s'a ivit mai târziu, după revoluția fascistă, și care se sprijină pe fap- tul că omul nu are adevărata lui valoare, diecât într'un mănunchiu organic. Dar eu nu mă gândesc la organizarea corporativă a Statului românesc, pentru că noi nu suntem încă pregătiți, pentru că noi nu am avut evul mediu italian, unde Corporația nu se poate improviza.
APEL LA ASOCIAȚIUNI
Eu vreau însă altceva: eu vreau opera aceasta de înviere a nației românești, vreau să trezim societatea la această alcătuire na- turală a ei, Ce vreți?? Este singura formă în care se poate găsi societatea românească or- ganizată și nu împrăștiată, și forma aceasta reprezintă și elementul cel mai democratic. Omul care vine la club, vine pentru el, o- mul care intră într'o societate, intră și pen- tru nevoile tuturor cari fac parte din această societate. De aceia mă voiu adresa la toate asociațiile: asociații ale Corpului Didactic de orce fel; asociații de muncitori, asociații comerciale, și li voiu spune lucrul pe care-1 spun acum, încheind această prea lungă cu- vântare: Aceasta este o țară care are putere de a trăi, aceasta este o țară căreia însă i se pregătește artificial moartea, aceasta este o țară în care voințele cele mai puternice, con- cepțiile cele mai nobile sunt anulate de fata- litatea ticăloasă a organizațiile de club.
Eu vă spun acelora cari sunteți tineri și aveți să trăiți, și acelor cari sunteți de vâr- sta mea și a-ți dat copii acestei țări: Nu lăsați să piară țara (aplauze furtunoase, ova- țiuni îndelung repetate și prelungite).
CUVÂNTAREA DE ÎNCHIDERE A ÎNTRUNIRE
D-l prof. Nicolae lorga :
Domnilor, trebuie să ne despărțim, fiindcă e foarte târziu. De altminteri adunarea de astăzi este numai un început. Eu urmez un plan pe care vi l'am arătat la început. Sunt alții cari au planuri subterane; eu am pla- nurile mele la lumina zilei. Planurile subte- rane pot să ducă la guvern; planurile mele nu țintesc la satisfacerea dorinții noastre ca partid de a guverna țara. Eu descheiu încăl- țămintea celor din urmă oameni din Țara Românească, cari vor veni cu capacitatea trebuitoare de a guverna țara, și tara pre- ocupatia de a-și căpătui partizanii. Să vină să-i vedem, sâ-< cântărim, dar sa nu vad banda în urmă și să nu știu că dau țara bandei.
Da. voiu pune toată munca mea, tot ceia ce am putut aduce drept capital moral, într o viață întreagă, la picioarele celui dintâht om din mulțime. .
Să nu creadă dumnealor cari reprezintă presa unor partide politice că aici este încă una din acele escrocherii care trec m Ro- mânia drept idealism. Aici facem o faptă cin- stită, pentru noi și pentru partidul de care v'am spus că sunt mult mai puțin legat decât de interesele tării. Aici nu este vorba de ni- mic obișnuit; nu este cel drntâiu pas pentru o acțiune de revendicare a puterii și cine crede astfel nu mă cunoaște, cum nu cu n °a- ște interesele tării, și nu știe că o astfel de acțiune nu ar găsi nici un răsunet în opinia publică. Dar după adunarea de astăzi voiu chema asociațiile din țară, dela cea mai umilă până la cea mai mare. și ne vom aduna, nu două trei ceasuri ca să ascultăm câteva fru- moase și simțite discursuri, ci din acele aso- ciațiuni'voiu căuta să fac un fel de parlament popular și două zile, dacă se poate, ca să audă din' guri neprihănite suferințele diferite ale țării. Dela oameni cari trăesc viața ade- vărată, nu viața falsă a cluburilor, să auzim ceia ce cere țara pentru ca ea să se îndrepte.
Să ne ajute Dumnezeu să o putem face ! (Aplauze furtunoase ți îndelung repetate).