Spre vad

 

Prin apele durerei ufletul ți-l porți
Și plângi ca un copil, dorind să ieși la vad:
Înduioșare ceri și milă de la morți
Și uiți că-s adâncimi ce vecinic nu mai scad...

Văzând c-o lacrimă n-ai smuls de nicăieri,
De propriul tău plâns te îndoiești... și prinzi
În tain-a te jeli de vechile dureri
Și negrei morți, cu vremea, sufletul ți-l vinzi...