Spune, mândro

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Spune, mândro, mergi, nu mergi?
Din două una să-ți alegi
Spune, mândro, vrei, nu vrei?
Că colea mă roagă trei.
Aide, mândro, să fugim,
Unde-om putea să trăim,
Că satul ni s-a mărit
Și nu mai e de trăit.
Unde sunt cu trei, cu doi,
Vorba le e tot de noi,
Și fac sfaturi pe ascuns
Să ne facă-un neajuns.
Vină, mândro, mai curând
Că de nu, te las plângând
Și mă duc peste Muscel
Unde n-am dușmani de fel,
Că n-am ce-mpărți cu el.