Stanțe (Luca Caragiale, 3)

 

Ascultă, dragă, noaptea păgână-i de ispite
Cum le-nfioară vântul din floarea de salcâm...
Dă-mi mâinile în mână, așa vreau să rămân,
Și clipele să zboare cu-aripi blagoslovite.

Să nu șoptești, vreau doară suflarea-ți s-o aud
Cum tremură adâncă de însetatul dor;
În pașnicu-ntuneric, alunecă ușor
Miresmele ce urcă de pe pământul ud.

Iubirea o să sece-n al patimii potir,
Și-odată, soră blândă, tu ai să-mi fii străină, ―
Dar să nu uiți atuncea și noaptea fără vină
Când gurile ne fură un singur trandafir.