Strofe pentru întuneric

 

După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, și din spasmul agoniei de lumină împrumuți aspecte noi monotoniei.

Întunerec... Întunerec... Întunerec!...
Cu veșmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrățești o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric...

Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumusețea cu urâtul și-ntregești prezentul cu trecutul, când nimicul și cu totul făceau una...

Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi încrustate între gene, tu te-nalți și te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!...

Întunerec ― frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul și cu crima ― tu ești ritmul infinitului și rima, ce ne legi în somn cu veșnicia.