Deschide meniul principal
Strune rupte
de Alexandru Călinescu
Poezie publicată în revista Frize, Brașov, 1934


Iar cad în mare stele și'n salbe se desfac;
La proră mateloții - cu fețe ostenite -
Înfing în larg corăbii - pe punți încremenite
De-argint și de tăcere - ...și pasagerii tac.

Mereu spre alte țărmuri mai noi; în urmă-i hăd
Trecutul, ca lumina din candeli prăfuite.
Din când în când pe-o harfă plâng strunele ciupite
De unghii calcinate...și pasagerii râd.

Cu brațele trecute - inel - pe trup vecin,
Își frânge fiecare iubita și-o sărută
Pe ochii mari, pe gură, în timp ce ea tăcută
Își decoltează sânul de marmoră, virgin.

Un ochiu adânc clipește culori de curcubeu
Și limbi înzăpezite în diguri prind să bată
Spre far și geamandură corăbiile cată
odihnitoare locuri, croindu-și drum cu greu.

Ca scuturi de zăpadă vintrelele se frâng
Când răsăritu'ntinde aprins lănci pe mare.
Par cuiburi sfărâmate, corăbiile'n care
Au năvălit hămalii...și pasagerii plăng.