Studiu asupra dialectului macedo-romanu paralelu cu celu daco-romanu

 

„Fá, baditia, piétr'a 'n diece,
La estu malu curendu de 'i trece;
Cá suntemu de soiu românu,
Nu suntemu de neamu paganu:
Despica Dunarea 'n dóue,
Se facemu amóre nóua.”
Alesandri Poes. popor. p. 51.

I. Scopulu acestui studiu. Situatiunea presente politica-socíale a tiéreloru locuite de romani, apésa cu greutate de alpi spiritéle romane. Pretotin-dene in lat’a romanime se obserba o anumita stagnare pre tóte terimurile, mai vertosu inse pre campulu literariu. Productele literaturei nóstre pare cà in tempulu de facia nu tienu progresiunea, nèce numerica, nece intensiva, ce s’ar asceptá dupa inceputulu imbucuratoriu facutu inainte de, asi a cu vre dóue-trei diecenie. Nu intrebàmu: dein ce causa? Insemnàmu numai atàt’a, cà nu esiste acelu reu provenitoriu dein impedecarea activitatei politice, pre care unu poporu se nu-lu póta paralisá, bá cu procente repará si in-tórce spre bine prein acea, cà poporulu respectivu se sufulca si desvolta pre terimulu scientificu cu atàtu mai neobosita diligentia, cu càtu desvoltarei spiritului seu natiunale se opunu mai mari ostacli.

Desclinitu ramulu filologicii este acela, pre care adi lu-vedemu la noi pré neglesu, mai neglesu decàtu tóte. Si totuși filologi’a prein scienti’a moderna este prochiamata de culmea si regin’a toturoru scientieloru, intocmai precumu omulu (cu a cărui limba se ocupa ea, cà cu distinctiunea lui principale de càtra animalele necuventatórie, e misteriulu si totodata chiaea scientieloru naturali, e culmea si corón’a creatiunei^[1]). In speciale una cultura si desvoltare sanetósa a lim-bei romanesci fòra cultivarea mai cu adinsulu a filologiei, in giurstàrile nóstre de facia nu se póte sperá, ba nece cugetá. O semtira ast’a si literatorii noștri premergătorii indata la ineeputu. De acea se si semnalédia epoc’a renascerei literaturei rom. pre la finea seclului trecutu mai vertosu prein operele limbistice ale unui Sam. Miculu, G. Sîncai, I. Vacarescu, s. a.

Cu tóte aceste potemu dice, cà prein operele altcumu pré meritóse ale aceloru antesemnani ai literaturei rom. si ale celoru-alalti corifei, ce le urmara pàna in diu’a de adi, abia se puse fundamentulu edificiului, de si cu bucuria recunóscemu, fundamentu bunu si solidu cumu se cade. Redicarea propria a edificiului, ba in mare parte inca si adunatulu materialului trebuintiosu la edificiu, cade in sarcin’a generatiuniloru presente si venitórie.

Unu atare materialu pretiosu si neaperatu la cultivarea limbei se castiga intre altele prein scrutarea dialecteloru ei, a peculiaritàtiloru provinciali, a idio-tismiloru scl. Pentru ce? pentru cà in aceste pecu-liaritàti aflamu de multeori cu penel ulu celu mai fidele formate trasurele caracteristice ale cutarei națiuni si limbe, pentru-cà spiritu si limb’a sunt in astu res-pectu numai partea interna si esterna a unui si aceluiași lucru; pentru cà mai încolo graiulu poporului e aceľa, care impromuta ori cărei limbe potere, vigóre si. o-pulentia seu avuția, éra graiulu si regulele invetiatiloru i-dau limbei numai chiaretate mai mare; pentru cà in fine — spre a vorbi in esemple — numai poporulu petrecutoriu pururea in marea gradina a naturei si mai feritu de inriurintiele culturei străine, nimeresce frase asia de firesci si poteróse cá „romanu verde cá stejariulu,“ „erau càtu frundia si érba,“ „vorbi câte verdi si uscate,“ si alte asemeni. E recunoscuta acést’a in lumea literaria. Unu Adelung, Vater, frații Grimm si alti filologi germani ajunsera pre acésta cate la resultate uimitórie in privinti’a limbei si trecutului germaniloru; si cele-alalte națiuni culte dein Europ’a inca numera cu diecile si sutele opurile, ce tracta despre dialectele si provincialismii esistenti in sinulu limbei loru.

Posiede óre si limb’a rom. dialecte si alte particularitàti provinciali? Posiede si unele si altele, si dela o limba de estensíunea ei geografica neci cà se póte asceptá altu-ceva; totuși a vernu se consideràmu de o gratia desclinita a Provedentiei faptulu, cà pre candu p. e. in sor’a limba italiana dialectele variédia asia-dicèndu dein satu in satu, pre atunci pre intinsulu teritoriu alu Daciei traiane si aureliane, unde locuimu, de si se audu mai multi idiotismi provinciali,

mai multe particularitái secundarie ale limbei rom., dialecte inse in sensu propriu numai dóue posiedemu. Ci acea, ce odata limb’a nóstra posiede, intru cultivarea ei nu potemu si nu e iertatu se nebagámu in séma si se negrigimu, fòra ca la casulu contrariu se incuramu periclulu de a ne ciungari si schimosi intr’ unu puntu séu altulu limb’a, estu odoru nepretiuitu, asta icóna fidele si in decursu de atáti secli faptuita a caracterului poporului romanu.

Dialectulu macedo-romanu — cá se tacemu de provincialismii noștri pána acumu verguri si neatinsi de nimene — se delineá de fericitulu M i c h. B o i a d g i in gramàtic’a sa macedo-romana, tiparita la 1813 in Vien’a cu testu grecescu si germanu; se delineá prea pe scurtu si, ni-se pare, nu in totu loculu cu recerut’a scrupulositate si ponderare a lucrului. Alta gramatica macedo-romana cu testu romanu si grecescu edede la 1851 in Bucuresci academiculu nostru I. Maximu, dara gramatic'a erá succinta si apriatu conformata in multe párti ale sale dialectului daco-romanu. Afòra de aceste, o suma de frasi macedo-romane culese de anglulu Leake inainte de a. 1814, in care anu se tiparira cercetarile lui in Greci’a; umi registru de vorbe grece, macedo-romane si albanese adunate de T. A. Cavallioti cátra finea seclului tr. si reproduse de istoriculu I. Thunmann; in fine cercetarile asupr’a romaniloru, in limb’a gréca si romana de macedo-romanulu G. C. Rosa, cumu opulu acestuiasi autoriu despre scrierea si lectura romanésca cu litere latine, tiparitu romanesce si grecesce la Bud’a in 1809, si recensatu de slavistulu B. Kopitar: éca funtile, dupa cari ilustrulu nostru filologu T. Cipariu in opurile sale „Gramatec’a limbei rom.” si „Principie de limb’a si scriptura romana” atinse ici colo unele diferintie ale dialectului macedo-romanu facia de alu nostru.^[2])

Scrietoriulu acestui studiu regreta, cá densului inca mai numai memoratele funtane i-stetera spre dispusetiune. Totuși insirandu du aici acele diferintie in numeru cátu mai completu si in ordine gramaticale, si facòndu-si la loculu seu reflesiiinile asemena-tive, spera baremi acelu resultatu, ch, alții carii sunt si mai in stare, le si au mai la indemana, se voru semti stremurati a scrutá acesta lăture interesante a limbei romanesci. Mai multu: déca atentiunea barba tiloru noștri chiamati si a societátiloru nóstre competenți s’ar indereptá asupr’a acestei adeverate mine de auru pana acumu desconsiderate a limbei nóstre, ast’a ar fi recompens’a cea mai frumósa a lucrarei present^[3])

II. Sustratu istoricu-literariu. Canda si-luá inceputulu limb’a romanésca cá atare? Canda se mparti ea in dóue dialecte? Se deschidemu istori’a si ea ne va respunde, cà desvoltarea si formațiunea mai propria si mai nedependente a limbei romane cá atari, nu se póte pune mai susu de seclulu V, alu erei creștine.

Soimu ce’i dreptu, cá domnitorii de odinióra ali lumei acumu deìa a. 219 inainte de Crestu incepura sn consulele Paulii Emiliu a face cuceriri in peninsula tracica pre litoralulu Adriei. Cu tóte aceste insa date istorice ne convingu, cá romanii aplecara minunat’a loru sistema, de a-si asigurá tierele cucerite asiediandu intr’insele colonie si prefacèndu-le in-cetu pre incetu in provincie rom., facia cu Iliri’a numai dupa sugrumarea revolutiunei ilirice a trei’a. Acea revoliitiune erupsese su comand’a lui Gentia cu ocasiunea speditiunei romane contr’a lui Perseu. Despre intrég’a Tracia cu apertinentiele sale cá despre provincia romana, abiá póte fi vorba su domnirea imperatului Claudiu, a. 41—54 d. Cr.^[4]) Asta coloni-sare se continuá apoi dein ce in ce mai multu pre memoratele locuri, éra in mesur’a cea mai grandiósa se fece mai tardioru in Dacľ.a traiana. — Limb’a latina vulgaria a colonistiloru remasese demultu inderetru, abatuta si binesioru destinta de fiica sa mai mare, de latin’a clasica, Acumu acea limba in provinciele traco-ilirice, si daeiane, cá si aiure, incepù indata a capetá órecare coloritu dein atingerea cu limbele popóraloru sujugate. Totuși cauta se presupunemu si se sustienemn, cá pana ce sustete imperiulu romanu séu latinu si cu elu oficiositatea latinei si in părțile orientali, sub aripele acestei, si in urmarea comerciului Dacieloru cu tiér’a mama, dreptu ch aórea intreruptu, inse éra si éra restauratu, idiom'a latina vulgaria dein provinciele dacice pána cátra sed. V. va fi remasu totu cama asemene celei dein părțile italice, si totu camu in mersulu neconturbatu alu desvoltarei sale firesci de mai inainte.

Inse stéu’a romaniloru grabesce spre apusu. Strămutarea resiedintei imperiului prein Constantinu celu mare la Bisantiu trase dupa sine fatalulu actu, im-partirea imperiului jn orientale si occidentale. Caderea acestui dein urma fù caderea Romei. De aici incolo in părțile resaritene elementulu latinu dá inderetu, celu grecu se redica. Dein imperiulu orientale grecii, dupa Del Chiaro „poporalii celu pururea fatale ro-manilorii," intr’o buna deruanétia fòra trasutura de sabia fa cu imperiu grecescu cu limba oficiósa si admi-nistratiunale gréca, bunaóra cumu si-incepura totu eli la 1821 si resbelulu libertatei grecesci pre pamentu romanu. De aci incolo comerciulu colonistiloru traia-nidi si aurelianidi cu patri’a mama si cu tierele sorori se rumpe, idiom’a loru latina vlogaria remane impresorata si inriurita numai de limbe eterogene, pierde scutulu si propt’a latinei, si asia si-incepe cu seclulu V., că si alalte limbe nóue-latine,^[5] epoc’a esistentiei si desvoltarei sale nedependenti.

...............

III. Diferntie fonetice.

IV. Articululu e unulu dein cele mai interesanti pàrti ale cuventarei in limb’a nóstra.

V. Numele susstantivu

Referințe

1. Bunsen in Report of the Britisch Association for the advancement of Science, 1847, p. 257.
2. V. titlurile operelorn precitatθ la Cipariu Princ. de limb’a si script., Blasiu 1867, pag. 88 — 90.
3. Atâta potemu asecurá domnului auetoriu alu acestui studiu, cà in Bucuresci se ocupa cu dialectulu macedo-romanu atàtu càti-va membrii ai societatei academice romane, càtu si alti filologi; mai departe, cà institutulu raacedo-romaDU, in care se tienu càtiva tenori romani adusi dein Macedoni’a iupreuna cu parentele archimaudntu Aver.chie, dà literatiloru nostrii ocasiune minunata.
4. V. Eutropius Epitom. histor. rom.; si alti istorici.
5. Aug. Fuchs, Die roman. Sprachen im Verhältnisse zum Latein. Halle 1849, pag. 45.