Sufletul (Octavian Goga)

 

Ți-e sufletul o mare-nviforată
Și-n ochii verzi ce-mi strălucesc în cale,
Eu vad ca-n două vârfuri de pumnale,
O tristă hecatombă-nsângerată,
Întreagă jertfa biruinții tale.

Pe mine-adâncul apei mă-nfioară
Cu tainele ce nu le știe nime,
Din undele ce suie și coboară
Îmi reînvie basmul cu-o comoară
Ascunsa jos acolo-n adâncime.

Drumeț chemat de viforele marii,
Cum m-am oprit rătăcitor pe maluri,
Simt fulgere în purpura-nserării
Și-n noapte-aud suspinele chemării
Luntrașilor, cari vor pieri în valuri...