Suspin, în zori
de Endre Ady, traducere de Isaia Tolan

Traducere publicată în revista Gândirea, anul II, nr. 3, 16 mai 1922, p. 57

43967Suspin, în zoriIsaia TolanEndre Ady


O, lume superbă,
Scăldată în zori,
Fericit, beat delir,
Lume hodinită,
Tainic, și drag
Oraș, cu mii de noi cuiburi,
O, sfântă cântare matinală:
Simfonie — a vieții,
Minunată Viață.

Ce chiuit de plăceri
Și toate — ale altora.
Ce de aur sună
Și-i tot al altora.
Ce de forțe se bat
Și-s toate — ale altora.
Ce de femei sunt
Și-s toate — ale altora.
Ce de nou deliciu
Și-i tot al altora.
Ce de ispite se-aprind
Și-s toate — ale altora.
Ce de toate sunt,
Ce mândre de toate,
Ce sfinte de toate,
Și-s toate ale altora.