Te-am aflat pe Tine, Doamne...

Te-am aflat pe Tine, Doamne...
de Autor Neidentificat
35767Te-am aflat pe Tine, Doamne...Autor Neidentificat


Te-am aflat pe Tine, Doamne, și aceasta mi-e de-ajuns,
Tu-mi ești dezlegarea-ntreagă și-a’-ntrebărilor răspuns.

Tu ești tot, Tu umpli totul, fericit sunt ne-ncetat,
tot Ți-am dat, primit-am totul, n-am nimic, dar sunt bogat.

Viață, suferință, moarte, toate sunt în Mâna Ta,
eu în Tine, Doamne, totul am acum și voi avea.

Te-am aflat pe Tine, Doamne, și aceasta mi-e de-ajuns,
Tu ești pacea vieții mele și al tainelor răspuns.

Acestă lucrare este considerată a se afla în domeniul public, fiind publicată în cadrul unor manifestări sau discursuri publice despre care se presupune că nu sunt sub licență.
În cazul în care lucrarea este supusă drepturilor de autor, va fi necesar ca acestă pagină să fie ștersă, reprezentând o posibilă violare a acestor drepturi. Acest format ar trebui folosit numai după ce s-a depus un efort rezonabil pentru a determina statulul lucrării.