Teama de întunerec

 

Întunerecul!
Iar vine întunerecul ca un colos
De chipuri scofâlcite de dihănii,
Ce din însângeratele lor cranii
Rânjesc hidos.... hidos....

Am auzit că fiecare om cunoaște
Al întunerecului doliu ce s-așterne
Pe fiecare suflet ce se naște
Din pântecul durerilor eterne.

Mamă, mamă,
Încep să nu mai văd nimic,
Ași vrea să strig, ași vrea să mă ridic;
Îmi dau așa de bine seamă
Că întunerecul va crește-n jurul meu
Mereu și tot mai greu
Și îmi va copleși curând
Viață, liniște și gând.

El e aproape și de mine....
Tu cheamă-mă cât mai curând la tine
Și apără-mă, strânge-mă la piept
De teamă, căci împrejurul meu
El se va strânge tot mai mult și tot mai greu,
Și vreau o lume plină de lumină,
Mamă, mamă!
. . . . . . . . . . . . . . .
Dar întunerecul e gata ca să vină.