Teatrul la țară
În sfârșit, conform circulării onor d. administrator al domeniilor coroanei, despre care am vorbit la timp, s-a și constituit la Cocioc săptămâna aceasta prima „Societate dramatică națională rurală".
După statutele pe cari ne-a făcut onoarea a ni le trimete (ca unora ce am relevat cei dântâi în presa română ingenioasa idee patriotică a onor. d-lui I. Kalinderu), se vede că această societate se compune, ca și cea din București, din 18 societari, și anume: 16 societari de clasa întâia, 1 societar de clasa a doua și 1 societară de clasa a treia.
„Societatea dramatică națională rurală de pe domeniul Cocioc" are de scop cultivarea și dezvoltarea treptată a artelor dramatice, lirice și coregrafice, în toate genurile lor; și dacă judecăm după repertoriul pe care-l anunță pentru stagiunea 1901—1902, are să fie desigur la înălțimea intențiilor inițiatorului.
În adevăr, afișul prealabil pentru stagiunea viitoare ne spune că, în afară de piesele clasice, ca Hamlet, Maria Stuart, Regele s-amuză, se vor juca și cele mai în vogă[lxxxii] piese moderne ca: Cyrano de Bergerac de Rostand, Rosmersholm de Ibsen, Onoarea de Sudermann, Șoricelul de Pailleron, Dama de la Maxim și altele.
Iată acuma și personalul „Societății dramatice naționale rurale" de la Cocioc, care, așa cum e organizată, fără îndoială o să facă destulă brânză:
Societari de clasa I-a
Bărbați
- D-nii: Niță Zîmbatu
- Mitrică Șontoroagă
- Gheorghe Fleașcă
- Vasile Boaică
- Neacșu Buleandră
- Zamfir Boblete
- Vlad Huțupină
- Niculae Pîrțan
Dame
- D-nele: Zamfira Zîmbatu
- Sultana Buleandră
- Stanca Boaică
- Smaranda Poblete
- D-rele: Nița Șontoroagă
- Ancuța Fleașcă
- Ilinca Zîmbatu
- Sultănica Pîrțan
Societari de clasa II-a
- Dl. Stan Făcăleț
Societară de clasa III-a
- D-ra Neacșa Huțupină
- Regizor: d. Oancea Toroipan, primar
- Sufler: d. Pană Foale, notar
- Director de scenă și administrator: dl. I. Kalinderu.