Tița

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

Merge Tița la fântână,
Tița, mândra Tița!
Cu cofița într-o mână,
Tița, mândra Tița!
Și tot merge ea cântând,
Floricele culegând,
Floricele lepădând;
Când voinicii le-or culege,
De ei dorul să se lege.
Când vor da să le miroase,
Să le intre doru-n oase!
Tițo, Tițo, copiliță
Cu sân alb de porumbiță,
Nu da foc inimilor,
Dă pace voinicilor,
Că tu-i da peste-un păcat
Cu marghiolul cel din sat![1]
Tița râde și nu crede,
Dar marghiolul se repede
Ș-o urmează cât colea...
Tițo, Tițo, nu mai plânge,
El în brațe mai te strânge
Cu tot dorul satului,
Cu focul bărbatului!

  1. Marghiol înseamnă un tânăr înghimpat și vânător de inimi femeiești. Se zice de o persoană ce e mândră de sine că se marghiolește.