Timpul și problema țărănească

 

...Românul de ieri spune bunăoară cititorilor săi, după ce d. Maiorescu a susținut în cameră ncesitatea reformei tocmelelor agricole, alegătorii săi întruniră și'l dezaprobară; că noi avem tristul curaj de-a combate astăzi ceea ce am susținut ieri; acuzând pe ministrul ce-a propus reforma, a cârei necesitate nici noi n'o putem nega, facem act de politic cu scopuri nemărturisite și de răi parioți.
Dee-ne voie d. C. A. Rosetti a contesta cu desăvârșire ceea ce zice. Nimeni n'a dezaprobat pe Maiorescu, pentru că a susținut necesitatea reformei; nimeni din noi n'a tăgăduit această necesitate; nimeni n'a acuzat pe d. ministru pentrucă a propus reforma. Cum a propus-o, asta a fost chestiunea; asupra modului am insistat și l-am găsit revoluționar și propriu a agrava, nu a ușura situația. Dar modul cum se face un lucru e în toate celea esențial. Cântă pe violină Don Pablo de Sarasate și cântă pardon de expresie, și onor, Costinescu. Cum cântă'unul și altul asta e chestiunea.
— D. C. A. Rosetti voiește reforma magistraturii. Și noi o voim, dar cum? Noi cerem numirea prin concurs de titluri și vechime de serviciu, precum și inamovibilitatea; d. Rosetti voește să fie aleasă de garda orășănească a venerabilului autor de versuri neogrecești, Serurie. În privința necesității reformei ne înțelegem deci cu onor, d. Rosetti, dar în modul cum pricepem unul și altul lucrurile, ne cam deosebim, n'ar fi cu bănat, și încă binișor.
Și noi am voi răul țăranului?
Dar dacă, de ani încoace, a fost foae care'n-nenumărate rânduri s'a ocupat cu de-a măruntul și se va ocupa încă de soarta țăranului, acea foae a fost Timpul. Numai răposatul Bolliae a mai scris poate cu atâta convingere ca și noi în chestiunea aceasta și colecția din anul trecut și din cel curent e față pentru ca oricine să se convingă că e poate singura chestiune în care am scris cu toată patima de care e capabilă inima noastră, cu toată durerea și cu toată mila pe care ne-o inspiră tocmai țăranul, acest unic și adevărat popor românesc.
El căruia nu-i dăm nimic în schimb, păstrează prin limbă și datini unitatea noastră națională; el e păstrul caracterului nostru în lumea aceasta franțuzită și nemțită, el e singurul care de zece veacuri n'a desperat de soarta noastră în Orient. Așa chilos și greoiu cum este, e o parte de rezstență în el; pe care nimeni n'o poate sfărâma nimeni îndupleca. Lipit în Basarabia, de colosul ucigător de nații al Rusiei, el, neamul râzător al lui Miron Costin, își bate joc de muscali sub nasul lor, parc'a lui ar fi împărăți a Muscalului. În Ardeal scoate cusur Ungurului și Neamțului; pretutindeni întruparea tinereței etnice, pretutindeni simțințindu-se și fiind superior celor ce-l înconjoară.
Și noi i-am voi răul?
Dar dovada cea mai vie e istoria recentă chiar. Două din trei părți a întreg pământului României îl dădea Regulamentul organic în posesiunea țăranului, în schimbul a 22 zile de lucru pe an. Astăzi? Sub domnia banului cosmopolit și a posesiunii cosmopolite, d. C. A. Rosetti e silit să prevază în lege ca cel puțin 2 zile pe săptămână să rămână pe seama țăranului, ca să-și cultive pământul său propriu. Va să zică nu 22 de zile ale regulamentului, ei 220 de zile ale erei liberale, înzecit' atâta cât muncea înainte, muncește astăzi și e mai sărac decât oricând.
Și cine e devină dacă țăranul nostru nu mai e la largul lui? Cine, decât reformatorii cari au voit să'ndrepteze datinele așezate de Domnii cei vechi și adunate în această privire în Regulament ?
Cine decât inovatorii cari credeau a putea inventa o altă țară, cine decât cei ce au introdus, trebuințe străine, legiuiri străine, mode străine, cine decât cei ce fără știință de carte și fără; seriozitate morală s'au improvizat în stăpânitori ai acestei vechi și bine cuvântate țări? Nu ne mai silească d. C. A. Rosetti a repeta crudele adevăruri despre plebea nesățioasă de străini și semi-străini, pe care i-a înțolit din sudoarea aceluiaș țăran, pe care se prefac azi a-l compătimi, căci, când ajungem a vorbi de ea, d-sa știe fără îndoială din experiență că tot fanatismul nostru de rasă se deslănțue atunci și că praful se alege din gheșeftarii și patrioții de meserie cari-l servesc.
Așa dar încă odată: voim reforma legii țocmelelor, dar nu cum o voește d. Rosetti, căruia nu tocmelele, ci popularitatea și vrajba socială-i umblă prin cap. O voim cu serioase și amănunțite studii, cu păstrarea celor două principii necesare în materie: libertatea transacțiunii și obligativitatea strictă a îndeplinirii; o voim de bună credință și întemeiată ast fel, încât să nu mai poată fi o armă de influență electorală în mâinile guvernului.
Și fiindcă pe d. C. A. Rosetti nu-l mai putem îndrepta, am dori ca treaba copiilor săi să nu fie a realiza republica, ci aceea de-a se pune serios pe carte și pe muncă, pentru a compensa prin ele darea țăranului care-i susține. Puindu-se pe carte, studiind datinele drepte și vechi ale țăriilor și ale altora, se vor convinge că mare mult bine a fost odinioară în această țară și mare mult la largul lor și în dragă voie trăiau oamenii înainte de epoca reformelor și înoiturilor; se vor convinge că statul omenesc nu e rezultatul unui contract sinalagmatic, ci un organism, produs de natura intimă și de înclinările unui popor și că arta politică e ca arta medicului; are să sub vină acțiunii și reacțiunii binefăcătoare a naturii, nu să impună legi a priori unui organism, care nu poate trăi decât în conformi tate cu legile lui înăscute. Atunci se vor convinge tinerii că boala imigrării străinilor, boala simplificării muncii naționale, boala feneantismului, sunt toate a se atribui ideilor și trebuințelor nesănătoase și disproporționate, introduse în țară de minți semidocte, de barbari pospăiți.
Și... mai știi?... poate vor deveni reacționari ca și noi, poate se vor convinge că un popor tânăr nici nu e în stare a fi alt ceva decât reacționar și că demagogia și republica universală nu sunt decât semne de marasm senil la o rassă învechită în zile rele, ale carii puteri morale s'au sleit.