Toamna (Matilda Cugler-Poni)

 

Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe cîmpul cel uscat,
Pe pamîntul înghețat.

Frunzulițele ce pică,
Vîntul toamnei le ridică
Și le ia încetișor
Pe aripa lui în zbor

Și le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitați, neplînși
Luptătorii cei învinși...

Ei, în lupte desperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul și-au curmat, —
Fără teama de păcat!

Primăvara nu răsare
Nici o frunză, nici o floare
Pe pămîntul urgisit
Și de lacrimi nestropit:

Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormîntul cel uitat.