Deschide meniul principal
Toma Alimoș
Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri.


Baladă populară românească;

Departe, frate, departe,
Departe și nici prea foarte,
Sus, pe șesul Nistrului,
Pe pământul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce răsar dintr-o tulpină
Ca cinci frați de la o mumă,
Ședea Toma Alimoș,
Boier din Țara de Jos;
Ședea Toma cel vestit
Lângă murgu-i priponit
Cu țărușul de argint
Bătut negru în pământ;
Și pe iarbă cum ședea,
Mândră masă-și întindea
Și tot bea și veselea
Și din gură-așa zicea:
— Închinare-aș și n-am cui!
Închinare-aș murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Și de fugă numai bun;
Închinare-aș armelor,
Armelor, surorilor,
Dar și ele-s lemne seci,
Lemne seci, oțele reci!
Închina-voi ulmilor,
Urieșii culmilor,
Că sunt gata să-mi răspunză
Cu freamăt voios de frunză,
Și-n văzduh s-or clătina
Și mie s-or închina!
Iată, mări, cum grăia,
Că-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Și se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste câmpuri se uita
Și zărea un hoțoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc…
Plătea cât un cal domnesc.
Hoțomanul nalt, pletos
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spătos,
Cu cojoc mare, mițos,
Cu cojoc întors pe dos,
Și cu ghioaga nestrungită
Numai din topor cioplită.
El la Toma-ncet venea
Și din gură-așa-i grăia:
— Alei! Toma Alimoș,
Boier din Țara de Jos,
Ce ne calci moșiile
Și ne strici fânețele?
Boier Toma Alimoș
Îi da plosca cu vin roș:
— Să trăiești, Manea fărtate!
Dă-ți mânia după spate,
Ca să bem în giumătate.
Manea cu stânga lua,
Cu dreapta se înarma,
Paloșul din sân scotea,
Ș-așa bine-l învârtea
Ș-așa bine mi-l chitea,
Că pe Toma mi-l tăia
Pe la furca pieptului,
La încinsul brâului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.
Toma crunt se oțerea…
Manea-n scări se-nțepenea,
Dos la fugă și spunea.
— Alelei! fecior de lele!
Căci răpiși zilele mele!
De te-aș prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Și cum sta de cuvânta,
Mațele și le-aduna,
În coșuri și le băga,
Pe deasupra se-ncingea
Și la murgu-i se ducea
Și cu murgu așa grăia:
— Alelei! murguleț mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la bătrânețe
Cum puteai la tinerețe!
Murgul ochii-și aprindea,
Necheza și răspundea:
— Iată coama, sai pe mine
Și de-acum te ține bine,
Să-ți arăt la bătrânețe
Ce-am plătit la tinerețe!
Toma iute-ncăleca,
După Manea se lua
Și mereu, mereu striga:
— Alelei! murguleț mic,
Alei! murgul meu voinic,
Așterne-te drumului
Ca și iarba câmpului
La suflarea vântului!
Murgul mic se așternea,
Manea-n lături se zărea,
Toma turba și răcnea:
— Tăiatu-m-ai tâlhărește,
Fugitu-mi-ai mișelește.
De te-as prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stăi pe loc să ne-ntâlnim,
Două vorbe să grăim,
Două vorbe oțelite
Cu paloșele grăite!
Manea-n lături tot fugea,
Iară Toma-l agiungea
Ș-așa bine mi-l chitea,
Că din fugă mi-l tăia
Giumătate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Manea-n două jos cădea,
Toma murgului zicea:
— Alelei! murguleț mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se învârtesc.
Te grăbește, aleargă, fugi
Și ca gândul să mă duci
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Că eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sări!
Iar când sufletul mi-oi da,
Când nu te-oi mai dezmierda,
Din copită să-ți faci sapă,
Lângă ulmi să-mi faci o groapă,
Și cu dinții să m-apuci,
În tainiță să m-arunci,
Ulmii că s-or clătina,
Frunza că s-a scutura,
Trupul că mi-a astupa.