Torcătoarea

 

Într’o zi torcând la in
— Azi de ce n’ași spune ? —
S’așează, ca din senin,
Lângă mine-un june.

Lăudă — a fost păcat? —
Ce-i plăcu mai bine:
Păru-mi galben și buclat,
Firul tors de mine.

Dar de treabă tot n’a fost,
Eu n’am fost cuminte,
Și s’a rupt, în jocul nost,
Firul tors nainte.

Drept că mult a cântărit
Tortul la măsură;
Dar cu el nu m’am fălit,
Ci-am tăcut din gură.

Când l-am dus la țesător,
Eu simțit-am vina,
Și-mi bătea mai repejor
Inima, blajina.

Iar acu ’n zăduful sec
Merg la ’nâlbitoare,
Și pe baltă când mă plec,
Mijlocul mă doare.

Vai, ce-am tors pe-ascuns, tăcut,
În cămara-mi dragă,
Știe — altfel s’a putut? —
Azi o lume ’ntreagă.