Tragedia Omului/Tabloul XI - La Londra

 

(În Londra. Bâlci între Tamisa și Tower. Mulțime pestriță se mișcă, în valuri, cu mult zgomot. Adam, ca un bărbat matur, stă cu Lucifer pe unul din bastioanele Towerului. Către seară.)

COR
(Contopindu-se cu murmurul mulțimii zgomotoase, acompaniat de-o muzică domoală.)
Urlă valurile vieții,
Lume nouă-i orice undă,
Cui ce-i pasă de se-nalță,
Ce te temi de se scufundă?
Azi ți-e teamă că mulțimea
Pe alesul ți-l înghite,
Mâine crezi că sfarmă insul
Milioane răzvrătite.
Azi știința, poezia
Vine mâine să te cheme.
Vrei să-ncercui lumi de valuri
În îngustele sisteme?
Truda veșnic îți rămâne
Fără rost și-nfiripare,
Și cu murmur lung de ape
Râde neânvinsa mare.
Lasă-i valul! Viața însăși
Are legi îngrăditoare.
Toate-n lupta ei eternă
Sunt pe veci dăinuitoare.
Toate-s vechi și nouă toate
În vrăjita ei cântare!

ADAM
Iată-ntrupată vechea mea dorință,
Pân’azi mi-a fost o rătăcire calea,
Acum stă viața-n fața mea întreagă
Și-atâtea-ndemnuri îmi trezește-n suflet
Întinsa ei întrecere de glasuri.

LUCIFER
Din înălțime-i mândră și asemeni
Unei cântări de liturghie… Toate:
Suspin și vaier, glasuri răgușite,
Până se urcă-n cântec, se topesc.
La Dumnezeu în chipul ăst ajunge,
De-aceea el e-ncredințat cu totul
Că-i fără greș alcătuirea lui.
Dar jos se schimbă armonia, jos
O tulbură a inimii bătaie.

ADAM
Duh îndoielnic, lumea asta, spune,
Nu-i mai frumoasă decât cea de ieri,
Cu tot amarul rătăcirii mele?
S-au prăbușit mucegăite ziduri,
S-au risipit înfricoșați strigoi,
Pe cari trecutu-n glorie, sfințiți,
Ca pe-un blestem viitorimii-i lasă.
Azi e tărâmul liberei întreceri,
Azi nu sunt robi să-nalțe piramide.

LUCIFER
Nici în Egipt nu s-ar fi auzit
În înălțime gemătul de sclavi,
Fără de care fapta lor e mare!
Ori în Atena, n-a lucrat cuminte
Poporul suveran, n-a fost în drept,
Când și-a jertfit pe omul cel mai scump,
Ca patria să-și scape de primejdii?
Când vezi de sus, atuncea nu te-ncurcă
Plâns de femei, sau alte nebunii.

ADAM
Destul, destul, eternule sofist!

LUCIFER
Si dacă astăzi vaierul e mort,
În schimb sunt toate reci și fără lustru.
Unde-i înaltul, sufletul să-ți cheme,
Ori adâncimea, să te înfioare?
A vieții dulce-mpestrițare unde-i?
Nu mai e valul mării care luptă -
Sunt mlaștini azi, orăcăit de broaște.

ADAM
Mă-mpacă gândul binelui obștesc.

LUCIFER
Și tu, o, vezi din jilțul tău înalt
Viața care-ți strigă la picioare,
Ca un rapsod al zilelor apuse.
N-aude vaier, glasuri răgușite.
Ce-nseamnă el, e-un cântec de demult…

ADAM
A devenit romantic și Satana,
Ori doctrinar… Câștig sunt amândouă.

LUCIFER (Arătând spre Tower.)
Nu-i de mirat, când azi stăm pe ruine
De vremuri vechi și jos e-o lume nouă…

ADAM
Temeiul tău eu ruginit îl cred
Și ne-nfricat cobor în lumea nouă!
N-am teamă că ideea, poezia,
În valul ei din nou să n-o găsesc.
Nu va fi poate întrupată-acum
În strămoșeasca luptă de titani,
Dar și-a clădit în cercul ei blajin
O lume mult mai binecuvântată.

LUCIFER
Nici să n-o temi, căci până este încă
Materie, și forța mea trăiește,
Luptând cu ea ca o tăgadă, și
Pân’ va mai bate-o inimă de om,
Pân’ creierul trezește-o conștiință,
Pân’ stăvilar va pune-orânduiala
Atâtor doruri ce răsar în suflet,
Vor dăinui în lumea mea de duhuri:
Idee, artă, drept tăgăduire.
Dar spune-mi tu în ce fel de vestmânt
Vom coborâ jos în vârtej, căci astfel
Numai aici putem sta, unde vălul
Iluziilor vechi ne înconjoară.

ADAM
În orice fel! Din voia sorții, azi
Aleși nu sunt! Ca să vedem ce este
În pătura poporului cea largă,
Să coborâm!
(Coboară amândoi în interiorul Towerului, reapar degrabă îmbrăcați în muncitori și, ieșind pe poartă, se amestecă în mulțime. Lângă baraca unui teatru de păpuși stă proprietarul; lângă el, de lanț, o maimuță în haină roșie.)

OMUL CU MARIONETELE
      Aici, stimabili domni!
Se-ncepe-acum! Petreceți de minune,
E-o comedie cu mult haz! Vedeți
Cum șarpele, pe cea dintâi femeie,
Dorind să știe tot, a înșelat-o.
Și cum apoi, pe primul om, tot ca,
L-a dat la fund… Și veți vedea maimuța
Făcând pe omul plin de demnitate…
Și-un urs zbanghiu, maestru de balet…
Pe-aici, pe-aici, stimabili domni!
(Îmbulzeală împrejurul teatrului.)

LUCIFER
      Adame!
Aici vorbesc de noi! Tot e frumos
Să ți se dea un rol pe urma cărui
Să poată să petreacă tineretul
Asupra ta, de șase mii de ani.

ADAM
E proastă gluma, mergem mai departe.

LUCIFER
E gluma rea? Dar uite cum petrec
Acești copii cu fața-mbujorată
Ce adineaori ațipeau în bancă,
Când ascultau pe Nepos! Cine oare
Are dreptate? - Acei ce intră-n viață
Cu-ncrederea puterii ce s-a naște,
Ori cei ce ies cu creieri obosiți?
Oare Shakespeare mai mult îți place ție,
Ca lor caricaturile de-aici?

ADAM
Caricatura, iată ce detest!

LUCIFER
Din lumea greacă-i ura asta. Iată,
Eu, ce sunt fiul școalei noi, sau tatăl
– La spirite deosebire nu-i -
În romantism grotescul îl iubesc!
Pe-un chip de om o urmă de maimuță,
După sublim un bulgăr de noroi!
Simțire șchioapă, haină de cămilă,
Pudoarea prinsă-n glasul de cocotă,
Tămâie celui mic și nevoiaș,
Blestémul neputinței care urlă
În fața dragostei, - aceste toate
Mă fac să uit că mi-am pierdut imperiul,
Căci într-o formă nouă mă renasc.

OMUL CU MARIONETELE (Bătând pe Adam pe umăr.)
Ce v-așezați la locul cel mai bun!?
Hei, derbedei! Fac glume pe degeaba
Numai aceia cari, burduf de viață,
Se spânzură.
(Adam și Lucifer se dau la o parte. Vine o fetiță vânzând violete.)

FETIȚA
Vestitoare-a primăverii,
Violete cumpărați,
La orfani ele dau pâine
Și podoabă la bogați!

O MAMĂ (Cumpărând violete.)
Dă-mi să le duc copilului meu mort.

O FATĂ (Cumpărând și ea.)
Podoaba lor în plete am s-o port.

FETIȚA
Luați, luați! Boieri, am violete!
(Trece.)

UN GIUVAERGIU (În ușa prăvăliei.)
Cum zdreanța asta face concurență,
Și nu putem din modă s-o mai scoatem?
Pe-un sun frumos se cer mărgăritare
Din fund de mări aduse de-ndrăzneții
Ce-au înfruntat primejdie de moarte.
(Două fete burgheze vin împreună.)

PRIMA FATĂ
Frumoase stofe și bijuterii.

A DOUA FATĂ
De-ar fi să facă cinste cineva…

PRIMA FATĂ
Bărbații azi o fac numai având
Scop lăturalnic, rușinos.

A DOUA FATĂ
      Nici astfel!
Li-e gustul azi stricat de icre negre
Și de cocote…

PRIMA FATĂ
      Încrezuți, de-aceea
Nici nu au timp să ne mai bage-n seamă.

A DOUA FATÂ
Ori prea sfioși; de nici nu îndrăznesc…
(Trec înainte.)
(Sub o șatră se vinde băutură. Împrejurul mesei fac chef muncitorii. Mai în fund muzică și dans. Soldați, cetățeni și tot felul de popor se plimbă și se veselește.)

CÂRCIUMARUL (Între oaspeții lui.)
Fiți veseli toți! S-a dus ziua de ieri
Și nu știu: mâine mai trăim, fârtați?
Hrănește Domnul păsările toate.
Și toate sunt deșertăciune, toate!
Așa zice Scriptura.

LUCIFER
      Mie-mi place
Filozofia lui. Să ne-așezăm aici,
Pe-o bancă bună, undeva la umbră,
Să ne uităm poporul cum petrece,
Cu vin acrit și cu taraf de bâlci.

PRIMUL MUNCITOR (La masă.)
Mașinile le-a iscodit Satana,
Ca să ne fure pâinea de la gură.

AL DOILEA MUNCITOR
Pân-ai ce bea, îți mai îneci necazul.

PRIMUL MUNCITOR
Bogatul și cu dracul sânge sug.
De-ar fi aici, cum i-aș trimite-n iad!
Mai multe pilde trebui’, ca deunăzi.

AL TREILEA MUNCITOR
Ce-am câștigat? Îl spânzură chiar azi!
Iar soarta, vezi, e tot cea de demult!

AL DOILEA MUNCITOR
Sunteți nebuni! Eu, de-ar veni bogatul,
Nu strig la el, îl pun cu mine-alături,
Să văd și eu cum știu petrece domnii.

CÂRCIUMARUL (Către Adam.)
Cu ce putem să vă servim?

ADAM
      Nimic!

CÂRCIUMARUL
Netrebnici! Haid’, plecați. Ori vi se pare
Că banii mei sunt de furat, ori vreau
Să-mi văd copiii mâine cerșetori!

ADAM (Ridicându-se.)
Cum îndrăznești?

LUCIFER
      Dă-i pace,-i dobitoc!

ADAM
Să mergem deci, să nu ne mai uităm
Cum poți să schimbi pe om în animal.

LUCIFER
A, vezi, aici e ce-am căutat de mult,
Aici petrecem bine, nu ne pasă…
Vezi zarva asta, râsetul sălbatec
Și flacăra desfrâului nebun
Ce-aprinde-obrajii… Clipe de uitare…
Se-ngroapă-n ele-o lume de mizerii, -
Nu-ți place-aici?

ADAM
      Pe mine mă scârbesc.
(Au ajuns la dansatori. Doi cerșetori vin certându-se.)

PRIMUL CERȘETOR
E locul meu. Eu am permis aici.

AL DOILEA CERȘETOR
Îndură-te! Altfél mă prăpădesc,
Nu mai lucrez de două săptămâni.

PRIMUL CERȘETOR
Așa? Nu ești, deci, cerșetor în lege.
Să pleci, că chem poliția… Vezi, hoțul…
(Al doilea cerșetor dispare, primul ocupă locul.)
Pe rănile din trupul lui Hristos,
Boieri, dați milă celui oropsit!
(Un soldat smulge dansatoarea din brațele unei calfe.)

SOLDATUL
Mârlane,-n lături! Crezi că și tu numeri
Ceva?

CALFA
O simți, de nu-mi dai crezământ!

A DOUA CALFA
Hai, lasă-l, frate, feri din drumul lui;
Cu el e-acum puterea.

PRIMA CALFĂ
      Dar atunci
De ce ne mai batjocorește? Suge
Destul, ca lipitorile, cu-ai lui.

O COCOTĂ (Cântând.)
Si din gheară de balaur
S-au furat mere de aur,
Azi balauri nu mai sunt,
Dar sunt mere pe pământ,
Numai prostul le privește,
Să le rupă nu-ndrăznește!
(Se lipește de un tânăr.)

LUCIFER (Cu ochii pierduți la cei ce petrec.)
Îmi place, vezi, cochetăria asta.
Să-și poarte-n lume cel bogat comoara.
Zgârcitul stă pe lada lui de fier -
Ce-mi pasă-n ladă aur e sau zdrențe?
Vezi colo-n colț un băiețandru! Uite
Ce mișcătoare-i gelozia lui!
Își teme fata, oriunde se uită!
Pricepe el cât preț e-n clipa asta
Și bine știe, dar puțin îi pasă,
Că mâine alte brațe o cuprind.

ADAM (Unui lăutar.)
De ce-ți bați joc de meserie, frate?
Îți place ție cântecul tău? Spune!

LĂUTARUL
Nu-mi place! Nu! E-un chin nemărginit
Să-l cânt de veci și să mă uit la ei,
Cum toți petrec și-l chiuiesc din nou!
Și-n somn i-aud! Dar ce să fac? Nu știu
Alt meșteșug și trebui’ să trăiesc.

LUCIFER (Tot adâncit în contemplație.)
Nici nu credeam să fie tineretul
Așa-nțelept în judecata lui.
Fetița stie că nu-i cea din urmă
Clipa de azi ce-și dăruie plăcerii,
Și ochii ei, cât stă îmbrățișată,
Își caută un nou iubit. Copii!
Voi imi stârniți atâta bucurie,
C-așa, zâmbind, munciți toți pentru mine.
Păcatul și mizeria vă dau,
Din partea mea, drept binecuvântarea!

CALFA A DOUA (Fredonând.)
Am muncit o săptămână;
Astăzi cu paharu-n mână
Și cu fata stau la masă,
Nici de dracul nu-mi mai pasă!
(Se aud acordurile finale ale unei muzici bisericești. Eva ca o fată de burghez, cu o carte de rugăciuni și cu un buchet de flori în mână, vine de la biserică, cu mama ei.)

UN VÂNZĂTOR
Pe aici, pe-aici, frumoasă domnișoară,
Vă vindem bun și ieftin, ca la nimeni!

AL DOILEA VÂNZĂTOR
Nu-l credeți, nu! Înșală la cântar!
Și marfa-i veche!’ Ncoace, domnișoară!

ADAM
A, Lucifer, mă ții aici, în colț,
Când fericirea trece întrupată
În fața mea și-n drumul ei dispare!

LUCIFER
Așa ceva nu-i lucru tocmai nou.

ADAM
De la-nchinare vine… Ce frumos…

LUCIFER
A fost să vadă și s-o vadă.

ADAM
      Gluma
Ți-e rece, vezi, nu poate s-o atingă.
Pe buze are încă rugăciunea.

LUCIFER
Te pocăiești… Te văd și credincios…

ADAM
Prostii! Oricâtă gheață port în suflet
E vina mea. Dar într-un sân de fată
Prejudecata de demult o cer,
Această sfântă, veche poezie,
Un imn uitat al vremurilor duse,
Polenul scump al florilor…

LUCIFER
                  Arată-mi,
Deci, unde-i acest petec rupt din cer?
Căci nu vei cere să-ți ghicească dracul
În orice clipă gustul. E de-ajuns
Să-l împlinească!

ADAM
      Ar putea să fie
Altcineva decât această fată?

LUCIFER
Așa gândește gheunoaia, când
Un vierme-a prins în zbor; privește-n jur
Cu-atâta grijă, crede că pe lume
E cea mai bună bucătura ei,
Iar porumbielul stă scârbit! Și omul,
Norocul lui el singur și-l clădește,
Adese,-acolo unde altul vede
Un iad…

ADAM
      Ce demnă feciorie văd!
Nici să m-aproprii nu-ndrăznesc!

LUCIFER
      Curaj,
Ești oaspe vechi doar la femei, gândește
Că și ea se va vinde-odată…

ADAM
      Taci!

LUCIFER
Poate mai scump ca altele…
(Un tânăr se apropie sfios de Eva și-i întinde o inimă de turtă dulce.)

TÂNĂRUL
      Primiți,
Vă rog, un mic cadou de bâlci; vi-l dau
Din inimă!

EVA
      Artur! Nu ne-ai uitat, ești bun.

[MAMA]
Nu ne-am văzut de mult! Treci pe la noi!
(Vorbesc încet. Adam se uită enervat, pănă pleacă tănărul.)

ADAM
Acest copil ar fi să stăpânească
Ce sufletul meu veșnic a dorit?
Cum își șoptese în taină… Cum zâmbesc…
Îi face semn acum… Ce chin, ce chin…
Vreau să-i vorbesc!
(Se apropie de Eva.)

MAMA
      Părinții lui Artur
Cu stare sunt, e drept, dar nu se știe
Cu ce ochi văd ei legătura voastră.
Rivalul lui să nu-l nesocotești, -
Acel ce azi ți-a oferit buchetul.

ADAM
Îngăduiți să vă conduc la drum;
N-aș vrea să suferiți în îmbulzeală.

EVA
Ce-obrăznicie!

MAMA
      Domnule, în lături!
Nu cumva crezi că fata mea primește
Cuvinte dulci din gura orișicui?

ADAM
Ce-aș spune alta? Așa am visat eu
De-atâtea ori femeia-ideal!

MAMA
Puteți visa tot ce poftiți, dar sigur
Că n-au s-ajungă farmecele fetei
Pe orice mâini de cerșetor…
(Adam stă tulburat, o țigancă bătrână se apropie de Eva.)

ȚIGANCA
      Vai, Doamne!
Minunea lumii, scumpă domnișoară,
Arată-mi mâna mititică, albă,
Să-ți spun ce fire îți urzesc norocul.
(I se uită în palmă.)
A, văd un mire mândru… Și-i aproape…
Copii frumoși… Avere… Sănătate…
(I se dă bacșiș.)

LUCIFER (Arată spre Adam.)
Ce zici de soarta prietenului meu?

ȚIGANCA
Nu văd prea bine: funia sau foamea…

ADAM (Către Eva.)
De ce m-alungi așa? De ce? Eu simt
Că inima ți-a fost ursită mie…

EVA
De ce-l lași, mamă?

MAMA
      Am să chem gardistul,
De nu te duci!

EVA
      Se cumințește, poate;
La urma urmei rău nu ne-a făcut.
(Trec înainte.)

ADAM
Te-ai risipit, deci, sfântă poezie,
Te-ai dus de tot din proza-acestei lumi?

LUCIFER
Nu! Nu s-a dus! Doar inima de turtă
Și florile și dansul și frunzișul…
Ce sunt? Nu fi atât de-alegător,
Rămân încă pe seama ta iluzii…

ADAM
Ce preț mai au când pofta de câștig
Le-nhață-acum în gheara ei murdară
Și nicăieri nu mai vedem înaltul…

LUCIFER
Îl mai găsești pe băncile de școală
Ce nu cunosc gospodăria vieții…
Vezi, vin aici câțiva fârtați…
(Câțiva studenți vin în plimbare.)

PRIMUL STUDENT
      Băieți,
Fiți veseli azi, ne-am scuturat de praf!
E timpul să gustăm ceva…

AL DOILEA STUDENT
      La câmp!
Mi-e scârbă de oraș, de negustori,
De rânduiala lor…

AL TREILEA STUDENT
      Ce ziceți, oare,
Să ne luăm cu cineva la harță?
E și cu haz, și chiar mai bărbătește!

PRIMUL STUDENT
Din brațele acestor mercenari
Să smulgem fete, le facem tărăboi.
Fugim cu ele repede-n pădure.
Parale-avem de muzică și bere,
Și-n amintirea biruinței noastre,
Rumeni la mutră; suntem pân’diseară
Ca niște prinți…

AL PATRULEA STUDENT
      E admirabil, da!
Să epatăm burghezii!

PRIMUL STUDENT
      Mai aproape
Să strângem lanțul prieteniei noastre,
Să hoinărim cât mai avem răgaz,
Pân’ patria ne va chema o dată,
Pe-un câmp mai nobil, sufletul…
(Pleacă.)

ADAM
      Tot este
Și-un chip frumos în lumea asta stearpă…
Simt germenul unei vieți mai bune.

LUCIFER
O, vei vedea și ce-a rodit sămânța
Când a scăpat din praful de la școală.
Ca tinerii ce i-ai văzut acum
Au fost de mult și cei doi fabricanți.
(Doi fabricanți vin vorbind.)

PRIMUL FABRICANT
E în zadar! Ne-omoară concurența
Și prețul ieftin; eu am fost silit
Să mai slăbesc în calitate marfa.

AL DOILEA FABRICANT
Să scazi din plata zilelor de lucru.

PRIMUL FABRICANT
Nu pot! Și-acum sunt răzvrătiți. Se plâng
Că să trăiască nu-s în stare, câinii…
Și este ceva-n tânguirea lor.
Dar cine-a spus că trebui’ să se-nsoare
Și cine-a zis să facă opt copii?

AL DOILEA FABRICANT
Să-i strângem, deci, mai bine, să-i oprim
La fabrică și noaptea jumătate.
Le-ajunge restul să se odihnească,
Că altfel, știi, visează, și nu-i bine.
(Trec înainte.)

ADAM
De ce mi i-ai adus în drum? Ce scârbă!
Dar spune, unde s-a pierdut fetița?
Acum arată-ți, Lucifer, puterea,
Fă să m-asculte!

LUCIFER
      Crezi că Lucifer
Își spulberă puterile pe fleacuri?

ADAM
Dar fleacul tău e pentru mine-o lume.

LUCIFER
Să fie, deci! Dar trebui’ să-mi urmezi,
Să-ți țărmurești simțirile, să minți…
Va fi a ta! Răspunde, cum te-ntreb!
(Tare, ca să fie auzit de țiganca de la spatele lor.)
Vedeți, mylord, cât e de neplăcut,
Când te cobori necunoscut în gloată -
Ne poticnim de noi și noi insulte.
De-ar ști-mprejur că azi patru corăbii
Din India ne ancorează-n port,
Le-ar fi altfel primirea…

ADAM
      Cred și eu…

ȚIGANCA (Aparte.)
A… vând cu preț descoperirea asta.
(Către Adam.)
V-am pedepsit cu profeția mea,
Căci ați dorit să rămâneți ascuns.
Dar nu sunt taine pentru mine, eu
Am legământ statornic cu Satana.

LUCIFER (Aparte.)
Auzi, strigoaia! Ea ne mai lipsea.

ȚIGANCA
Chiar azi sosesc corăbiile-n port,
Dar, uite, am o veste și mai bună,
Un îngeraș de fată-ți poartă gândul.

ADAM
Cum s-o câștig?

ȚIGANCA
      De mult e câștigată.

ADAM
M-a refuzat.

ȚIGANCA
      Tocmai de-aceea. Vine
Curând aici, o clipă și-ai să vezi…
Dar să nu uiți că ți-am vestit norocul.
(Pleacă.)

ADAM
Vezi, Lucifer, te-ntrece baba.

LUCIFER
      Eu
Nici nu-i contest strălucitorul merit,
Azi ea-mplinește rostul meu în lume.
(Într-o căruță, în sunet de trompete, înconjurat de mulțime, apare un șarlatan și se oprește în mijlocul scenei.)

ȘARLATANUL
În lături toți! Dați cinstea ce se cade
Unui moșneag ce l-a albit știința,
Pân’ ce-a săpat cu rară străduință
Comorile ascunse-ale naturii.

ADAM
Cine-i acest nebun?

LUCIFER
      Știința e.
Ca să trăiască, s-a făcut paiață…
E tot cea veche… de pe vremea ta,
Decât acum e chiotul mai mare…

ADAM
Eu n-am trecut măsura… Ce rușine…

LUCIFER
Nu-i vina lui. El n-are ce să facă,
Se teme, biet, și n-ar dori s-ajungă
Să i se scrie tristul epitaf:
      Ex gratia speciali,
      Mortuus in hospitali.
Când, ani întregi jertfindu-și pentru alții,
Cere răsplata hărniciei lui.

ȘARLATANUL
Eu m-am trudit spre binele mulțimii
Și azi v-aduc invențiile mele:
Într-un borcan am elixirul vieții,
Ce-ntinerește schilavi și bătrâni.
Îl cunoșteau odată faraonii.
Aici e apa vie-a lui Tancréd,
Aici cosmeticul Elenii,-aici
Astrologie, vine de la Kepler…

ADAM
Auzi ce vinde! Se-afundă în trecut,
Când noi cătam lumina-n viitor…

LUCIFER
Nicicând nu vezi prezentul respectat.
Nu-i nimeni geniu în halat. Abia
La zece ani de după cununie
Tu știi și poți să spui într-adevăr
Câte pistrui are nevasta ta.

ȘARLATANUL
Hai, cumpărați! N-o să vă pară rău.
Acest prilej nu-l mai aveți nicicând.

DIN MULȚIME
Aici! Sunt lucruri de folos… Eu cumpăr.
Vai, ce noroc, ce scule minunate.

LUCIFER
Ei vezi, nu crede nimeni în minuni
Și totuși toți se-nghesuie la marfă.
(Eva revine cu mama ei, în urma lor țiganca șopotind.)

EVA
Vorbe de clacă, îl cunoaștem doar!

ȚIGANCA
Să n-am noroc dacă vă mint… Atâta
Te-a îndrăgit boierul, că chiar azi
Te-ar face, zău, ibovnică. Ce casă!
Trăiești ca o prințesă, domnișoară:
Teátru, dans, trăsuri cu patru cai…

MAMA
Mai bine e, când stai să socotești,
Decât să văd cum mi te stingi nevastă
Într-o mansardă proastă, de cizmar.

ȚIGANCA
Uitați-vă! Cu ochii cum vă cată!

EVA
Destul de rău că nu ne vede încă
Mâini albe are! Da, pare-un boier.

MAMA
Nici soțul lui, da, mie nu-mi displace,
Deși e șchiop și nasul e cam strâmb,
Dar ce cinstit bărbat… puțin mai mátur.
Plec, fata mea. Tot e mai bine, cred,
Dacă vă las, o clipă-două, singuri.

ȚIGANCA (Lui Adam.)
M-a ascultat… Vezi, vine mititica…

ADAM
Da, zbor la ea… A, ce plăcere…

ȚIGANCA
      Dar,
Cine-a făcut treaba nu se uită.

LUCIFER (Îi dă bani.)
      Ține,
Sunt de la soțul meu, el îți dă banii,
Iar eu o mică strângere de mână.

ȚIGANCA (Țipând.)
Uf! ce mână tare!
(Pleacă.)

LUCIFER
      I-ai simți fiorul,
De-ai fi, babo, ce vrei să pari!

EVA (Către Adam.)
      Puteți,
Un cosmetic, din câte se îmbie,
Un mic cadou de bâlci să-mi cumpărați?

ADAM
Pe fața ta e vraja frumuseții
Fără pereche… Ce-aș putea să-ți dau?
(Șarlatanul trece înainte.)

EVA
Ah, ce gentil…

ADAM
      De ce vrei să-ți bați joc?
Mărgăritare, diamante scumpe
Voi atârna la gâtul tău frumos.
Nu doar c-aș vrea să-l mai împodobesc,
Ci fiindcă nu-i mai potrivit altar
De strălucire…

EVA
      Știu un argintar,
Dar prea e scump pentru-o sărmană fată.

ADAM
Hai să-l vedem.

LUCIFER
      Eu cred că-i în zadar.
Cu mine am odoare prețioase.
(Îi dă bijuteriile, pe care Eva le privește și încearcă.)

EVA
Vai, ce minune… Cum m-or pismui!

ADAM
Inima asta nu vreau s-o mai văd…

EVA
Pot s-o arunc, dacă ești contra ei.
(O aruncă.)

LUCIFER
Prea bine, eu o calc.
(Calcă pe ea.)

EVA
      Ce e, ce e?
Un glas aud, un țipăt mi se pare.
(În dubă duc un condamnat de-a lungul scenei; mulțimea se grămădește pe urma lui.)

DIN MULȚIME
Să ne grăbim! Ți-am spus cât e de laș.
Hai după el! Ș-acum e îndărătnic!

[ADAM]

EVA
Azi spânzură! Ce bine-i c-am venit!
Haidem și noi! Spectacolul te mișcă.
Și-i bun prilej să-mi vadă bogăția.

ADAM
Dar ce-a greșit nenorocitul?

EVA
      Nu știu!

LUCIFER
E tot atât, dar dacă vreți, v-o spun:
Lucra de mult în fabrici, la Lovél,
Otravă-i plumbul, asta înghițea,
Până-a ajuns deunăzi la spital.
Nevasta lui a cunoscut mizeria
Și, vezi, băiatul, tânărul Lovél
Era frumos și-avea inimă bună…
S-au întâlnit și totul au uitat.

PRIMUL MUNCITOR
Fii vesel, frate! Mori ca un martir.
Rămâne-n veci cu noi numele tău.

LUCIFER
Când i-a trecut, n-a mai găsit femeia,
Nici locul lui; cerea muncă-n zadar.
S-a răzvrătit, a îndrăznit să strige, -
L-a pălmuit băiatul lui Lovél,
Lui i-a căzut în mână un cuțit…
Acum îl duc… A înnebunit bătrânul
Lovél…
(La ultimele cuvinte, vine bătrânul Lovel, călcând cu gravitate de nebun.)

LOVEL
      Tu minți! Eu nu-s nebun! Tu minți!
N-aud ce-mi spune sângele ce-a curs?
Vă dau; vă dau comoara mea întreagă,
Dar faceți voi să amuțească rana!
De nu, mai bine vreau să fiu nebun!…

AL TREILEA MUNCITOR
Te-om răzbuna noi, nu te teme tu!

PRIMUL MUNCITOR
Ridică-te, căci ei sunt păcătoși…
(Condamnatul trece înainte, cu suita lui.)

ADAM
De ce-mi apari, vedenie grozavă?
De unde știu eu care-i vinovatul?
Ori poate lumea singură-i de vină,
Păcate cresc din putregaiul ei…

LOVEL
Da, lumea e… Îți dau comoara mea,
Dar să n-aud cum mă tot strigă rana.

EVA
Haidéți, haidéți, că nu mai este loc!

ADAM
A… Fie-mi soarta binecuvântată
Că nu m-a pus judecător pe mine.
E-așa ușor la masă legi să scrii,
Așa degrabă judecă pripiții…
Dar cât de greu e după ce-ai pătruns
În tainițele inimii ascunse…

LUCIFER
Nu s-ar sfârși, cu-asemenea principii,
Nici un proces… Nu făptuiește nimeni
Păcatul lui din dorul de păcat…
Cuvânt de drept găsește chiar și dracul
Și fiecare crede-n dreptul lui…
Județul taie nodul încurcat,
A cărui fire mii de filantropi
S-ar strădui zadarnic să dezlege…
(Au ajuns la Tower, unde într-o firidă stă atârnată o icoană sfântă.)

EVA
Să ne oprim o clipă, dragii mei,
Lângă icoană să-mi așez buchetul.

LUCIFER (Șoptind.)
Oprește-o! Altfel totul s-a sfârșit.

ADAM
Copil curat - eu nu pot s-o opresc.

EVA
De fată mică m-am obișnuit,
Când trec pe-aici, să nu uit de icoană;
Îmi cade bine… Sunt gata degrabă
Și întârzierea o punem la loc.
(Atârnă buchetul lângă icoană, dar florile se ofilesc imediat și juvaerurile schimbate în șopârle i se desfac de la gât.)
Ce-i asta, Doamne sfinte?

LUCIFER
      În zadar
Ți-am spus să bagi de seamă.

EVA
      Ajutor!

ADAM
Ne vede lumea, dragă, fii pe pace,
Îți fac alt dar de mii de ori mai scump.

EVA
În lături! Ah! Mi-e groază. Ajutor!
Doi șarlatani de mână c-o strigoaie,
Au necinstit o fată cumsecade…
(Mulțimea se îngrămădește. Țiganca vine cu gardiștii.)

ȚIGANCA
Mi-au dat bani falși! Aci trebui’ să fie,
Uite-i în palmă, s-au făcut mercur!

LUCIFER
Nu banul meu, e palma ta de vină!
Vin să plecăm! Nu-i de glumit, Adame!
(Dispar în Tower și, în vreme ce zarva și încurcătura se măresc, apar din nou în vârful turnului.)

ADAM
Iar înșelat… Credeam că e destul
Să spulber groaza vremii de demult
Și liberă întrecerea să dau
Puterilor… dar iată un șurub,
Care ținea-n picioare angrenajul,
Am dat în lături: simțul pietății.
N-am pus în loc șurub mai iscusit…
Ce-ntrecere-i, când unul are spadă
Și brațul gol îl are celălalt?
Ce libertate-i, când flămânzi o sută
Trebui’ să intre-n jugul unui ins?
Aci se luptă câinii pentr-un os…
În urma lor eu vreau societate,
Ce apără, în loc să pedepsească,
Și-ndeamnă,-n loc să sperie, cu forțe
Ce se-nfrățesc ajunge la izbânda
Din zile vechi visată de știință,
Când rostu-ntreg e străjuit de minte!
Da, va veni… o știu… o simt… mă duc
În lumea ei, Lucífer!

LUCIFER
      Om nătâng!
Dar dacă tu, cu ochii îngrădiți,
Vezi numai zarva tulbure de jos,
Tu crezi că nu-i un legământ obștesc
Și nu-i sistem jos în atelier?
Privește dar cu ochi deschiși o clipă,
Să înțelegi ce muncă săvârșesc -
Dar pentru noi și nu pe seama lor!
(Se intunecă. Întreg bâlciul se grupează în mijlocul scenei, împrejurul unui mormânt deschis, la care sapa, dansează în jurul gropii și sar în ea pe rând, unii tăcuți, alții după ce-au spus câteva cuvinte.)

COR
Grăbiți cu sapele, grăbiți!
Mâine-i târziu și n-am sfârșit,
Și vor mai trece mii de ani
Și tot nu-i lucrul isprăvit!
E leagăn și sicriu la fel,
Sfârșește azi ce-ncepe mâine,
Flămând e și sătul la fel,
Ce-ngroapă azi, învie mâine.
(Răsună clopotul cimitirului.)
Răsună clopotul de seară,
Noi ne-am gătit și vrem hodină,
Cei mâine-n zori din nou treziți,
La muncă-n urma noastră vină!

OMUL CU MARIONETE
Vândut-am lumii veselie,
Dar eu n-am râs la comedie!

CÂRCIUMARUL
Cu toți paharul v-ați golit,
Vă fie somnul liniștit!

FETIȚA CU FLORILE
Nu mai am flori, dar veți vedea,
Răsar din nou pe groapa mea.

ȚIGANCA
Toți viitorul vreți să-l știți
Și-nchideți ochii îngroziți…

LOVEL
Ce n-am găsit cu banii toți
Îmi dă mormântul de trei coți.

MUNCITORUL
Azi săptămâna s-a sfârșit,
Se culcă trupul istovit.

STUDENTUL
Mi-ați tulburat un vis frumos,
Am să-l visez acolo jos!

SOLDATUL
Mă socoteam viteaz, și-acum
O groapă mă oprește-n drum!

COCOTA
Beția, fardul mi s-au dus,
Va fi și jos cum a fost sus?

CONDAMNATUL
Rămâneți lanțuri pe pământ,
Căci alte legi acolo sunt…

ȘARLATANUL
Ne-am răzbunat cu toți pe rând,
Azi ne răpune-același gând.

EVA
Mi te deschizi prăpastie adâncă,
Dar noaptea ta, să crezi, nu mă-nfioară:
Îți dau doar praful ce-am cules în cale,
Ființa mea în tine nu coboară!
Cu dragoste și mândră tinerețe
Eu mă cufund în larga veșnicie;
Surâsul meu ca razele de soare
În suflete seninul reânvie.
(Aruncându-și în groapă vălul și hlamida, se înalță împrejmuită de slavă.)

LUCIFER
O știi, Adame?

ADAM
      Eva! Te cunosc.

▲ Începutul paginii.