Tragedia lui Othello/Actul V

 

(5. 1.). CYPRU. O STRADĂ.

Intră Iago și Roderigo.

IAGO
Tu stai după maghernița aceasta...
Că vine ’ndată. — Ține spada trasă,
Și trage-i una ’n inimă. Fii gata.
Curaj, auzi? — stau cot la cot cu tine...
Ieșim din asta oameni, sau nimica.
Ia-ți inima în dinți...

RODERIGO
Tu stai lipit... ca dacă dau în gol...

IAGO
La cot, n’auzi? — Fii gata, nu clinti! (se ascunde)

RODERIGO
I-un lucru care nu prea mă atrage...
Dar dacă-mi spune el, și-mi bate capul?...
La urma urmei ce-i un om?... — Hai spadă!...
(trage spada)

IAGO
De-atât frecuș a luat zebzecul foc!
Omoară el pe Cassio, sau Cassio,
Pe el, — în orice caz eu tot câștig!
Trăiește el, mă ia de scurt cu darurile,
Ce-aveau să fie date Desdemonei,
Și ce mă fac?... — Trăiește însă Cassio,
El are-asupra lui o frumusețe
Ce prea mă face hâd în ochii lumei...
In plus, mă poate da pe față Màurul,
Și cum ies eu la capăt? — Nu, să moară!
L'aud venind!...
Intră Cassio.

RODERIGO (face o passă asupra lui Cassio)
— Chiar el e după mers!
— Nemernicule, piei!

CASSIO
— Noroc cu zaua!
C’altmintrelea eram rănit de moarte!...
S’o văd acuma pe-a ta! (trage și rănește pe Roderigo)

RODERIGO
— Ah mor, ah mor!...

IAGO (din spate rănește pe Cassio la picior și fuge)

CASSIO (mai mult sie-și)
Săriți că mă omoară, mă omoară!
— Schilod, schilod pe viață... Cade — Ajutor!
Intră Othello.

OTHELLO
E vocea lui, e Cassio! - Deci Iago,
E om pe care pot să pui temei...

RODERIGO
Netrebnicul de mine!

OTHELLO
— Chiar netrebnic!

CASSIO
O mână de-ajutor!... Lumină... Doctor...

OTHELLO
E el! — Ah Iago, ce mai lecție îmi dai
Cu cinstea și curajul și noblețea
Cu care-ți aperi prietenul lovit!...
— Micuța mea, poftim de-ți vezi iubitul...
Dar nu te teme, dela inimă te-am scos,
Și-ți sună în curând și ție ceasul...
Un pat mânjit va fi acum spălat.
Cu sângele de care-a fost pătat. (iese)
Intră Lodovico și Grațiano.

CASSIO
Dar niciun trecător?... Și nicio pază?
Săriți, într’ajutor!

GRAȚIANO
— Dar ce să fie?
I-un om pe moarte!...

CASSIO
— Ajutor...

LODOVICO
— Auzi?

RODERIGO
Ah Doamne ce nemernic!

LODOVICO
— Două gemete!
Și ce ’ntunerec! — Nu cumva-i o cursă?
Să nu ne ducem singuri... cine știe...

RODERIGO
Și nimeni, nimeni? — Mor aicea ca un câne...

LODOVICO
Auzi?
Reintră Iago cu o torță

GRAȚIANO
— Sosește cineva cu-o torță.
E numai în cămașe, — poartă arme!

IAGO
Dar cine-i? Cine strigă ajutor?

LODOVICO
Habar n’avem.

IAGO
— Dar geme cineva!

CASSIO
Eu, èu gem... Doamne... ajutor!...

IAGO
Dar ce poate să fie?

GRAȚIANO
— Pe cât pare,
E Iago, port-drapelul lui Othello...

LODOVICO
Chiar el, adevărat!... — Ce om de treabă!

IAGO
Dar cine se tot vaetă acolo?

CASSIO
Ah tu ești Iago?... — sunt rănit de moarte...
Indură-te de mine...

IAGO
— Tu ești Cassio?
— Și cine-au fost tâlharii?

CASSIO
— Unu-i, par’că,
Pe-aici pe-aproape... n’a putut s’o șteargă...

IAGO
Mișeii, derbedeii! (lui Lodovico și Grațiano)
— Voi de colo,
Fiți buni și dați o mână de-ajutor.

RODERIGO
O mână de-ajutor!...

CASSIO
— E unul dintre ei...

IAGO
Nemernicule, piei! (înjunghie pe Roderigo)

RODERIGO
Ah câne blestemat! Nemernic Iago!

IAGO
Te dai la oameni, câine, pe ’ntunerec?
(mai tare) — Și unde sunt tâlharii ceilalți?
Dar ce tăcere!... — Cine sunteți voi?...
De ce nu dați o mână de ajutor?

LODOVICO
Incearcă-ne, să vezi...

IAGO
— E Lodovico!

LODOVICO
Chiar el.

IAGO
— Iți cer iertare... — Bietul Cassio!
A fost închipuiți-vă-atacat!

GRAȚIANO
Cum? Cassio?

IAGO
— Te simți mai bine, frate?

CASSIO
S’a dus piciorul...

IAGO
— Doamne, Dumnezeule!
O torță!... Cu cămașa mea îl leg!
Intră Bianca.

BIANCA
Dar ce e, Doamne, cine strigă — așa?

IAGO
Tu nu vezi cine?

BIANCA
— Cassio al meu!
Iubitul, scumpul, dulcele meu Cassio...

IAGO
Poftim și asta!... — Cassio, cam cine,
Cam cine bănuiești c’a fost tâlharul?

CASSIO
Știu eu?

GRAȚIANO
Ne pare rău... veneam tocmai la tine...

IAGO
O jartieră!... Mulțumesc. — Dac’am avea
Un scaun să-l târâm ușor de-aicea,

BIANCA
Leșină, Doamne, uite că leșină!

IAGO
Eu Domnii mei, mă tem că teleleica
E chiar din bandă... — Cassio, răbdare.
— Hai repede, hai dați-ne o torță...
Să văd cine era... Vai Doamne-i prietenul
E scumpul meu concetățean Rodrigo!...
Nu-i el? Ah Doamne, el e, Roderigo!...

GRAȚIANO
E unul în Veneția...

IAGO
— Chiar el e!
Il știi?

GRAȚIANO
— Dar cum nu?

IAGO
— Tu ești, Grațiano?
Iți cer umil iertare. Crima asta,
Mi-a luat aproape mințile...

GRAȚIANO
— Te cred.

IAGO
Ei cum mai merge, Cassio? Un scaun,
Un scaun!

GRAȚIANO
— Roderigo!

IAGO
— Da săracul!
(se aduce un scaun)

Ah, bine c’a sosit! Un om de inimă
Să-l ia acum cu grije! Eu mă duc,
S’aduc un doctor. (Bianchii) Ia te rog, scutește-ne!
Rănitul mi-este cel mai bun prieten.
(lui Cassio) Dar ce-a fost între voi?

CASSIO
— Știu eu? Nimica.
Eu nici măcar nu-l știu...

IAGO (Bianchii)
- Faci fețe-fețe...
Hai, luați-l, hai, să nu mai stea la aer.

(Cassio și Roderigo sunt transportați)
Voi Domnii mei, mai stați... —Ia uite pocitania,
Cum face fețe-fețe?... Ia uitați-vă,
Ce ochi la ea, cum face pe ’ngrozita.
Ei lasă că te am eu în vedere...
Miroase cât de colo a complice...
Intră Emilia.

EMILIA
Dar ce-i bărbate, ce s’a întâmplat?

IAGO
Ei, Cassio a fost rănit în stradă,
De Roderigo, și-alții, dispăruți...
Abia respiră, Roderigo-i mort.

EMILIA
Vai Doamne, vai sărmanul nostru Cassio!
I-o treabă, pe cât pare, cu femei...
Vezi află cine-a fost la el azi noapte.
(Biancǎi) — Cam tremuri când auzi de-așa ceva...

BIANCA
De ce să tremur? A mâncat la mine...

IAGO
La tine? Bun, atuncea vei răspunde.
Urmează-mă.

EMILIA
— Ia uite păcătoasa!

BIANCA
Cum? Cine-i păcătoasă? Sunt femeie
Ca tine de cinstită.

EMILIA
Nu mai spune!

IAGO
Să mergem, domnii mei, să-i lege rănile.
— Te fac eu, scumpă Doamnă, să vorbești.
— Emilia, dă fuga în cetate,
Și spune lui Othello, Desdemonei...
Să mergem, da? (aparte) — Ei, mi-a venit sorocul:
Azi ori m’am dus, ori m’a lovit norocul. (ies)

(5. 2.) ODAE DE DORMIT IN CASTEL
Desdemona în pat dormind; arde o lumină.
Intră Othello

OTHELLO
Ah suflete, mă ’ntrebi de ce, de ce?
Dar nu mă faceți, stele preacurate,
Să spun de ce... Și totuși n’am să-i vărs
Un pic de sânge, nici să-i zgârii sânul,
Mai alb ca neaua, vai, și mai cuminte
Ca marmora-așezată pe morminte.
Dar, Doamne, dacă trebuie să moară,
Să nu ne mai înșele !... — Sting lumina,
Și apoi sting o viață... Luminiță,
Pe tine eu te sting și eu te-aprind...
Dar dacă sting lumina asta-a vieței

— Podoabă iscusită a naturei —
Mă ’ntreb ah unde-i focul prometeic
Din care s’o mai pot din nou aprinde?...
Odată ce ai smuls un trandafir
Mai poți să-l faci să crească și ’nflorească?
E mort... Să mi-l sărut cât e pe ramură... (o sărută)
Ah dulce respirare care ’ndoaie
Chiar sabia grozavă a dreptăței...
Hai încă unul... încă un sărut...
Rămâi cum ești acuma după moarte,
Rămâi așa, să te omor, femeie,
Ca poate și mai mult să te iubesc...
Și lasă-mă să-ți dau pe cel din urmă
Sărut al meu, cum n’a mai fost sărut
Mai dulce și mai trist pe lume...
Mă’nneacă plânsul, plâns de lacrimi crude...
Așa e Cerul ăsta la mânie:
Lovește ’n tot ce-i drag!... — S’a deșteptat...

DESDEMONA
Othello, tu ești?

OTHELLO
— Eu sunt Desdemona...

DESDEMONA
Dar nu vii lângă mine?

OTHELLO
— Te-ai rugat...
Deajuns în noaptea asta, Desdemona?

DESDEMONA
Iubite, da...

OTHELLO
— Dacă-ți aduci aminte
De-o vină poate încă neiertată,
Te roagă cât e vreme...

DESDEMONA
— Doamne sfinte!...

OTHELLO
Și repede, îți spun... Aștept plimbându-mă,
Să nu-ți iau duhul pe nepregătite...
Ferească Sfântul, nu ți-l vreau ucis...

DESDEMONA
Ucis?

OTHELLO
— Ucis.

DESDEMONA
— Mă aibe Ceru 'n pază!

OTHELLO
Din inimă îți spun: amin!

DESDEMONA
— Atuncea,
De ce să mă omori?

OTHELLO
— De ce?

DESDEMONA
— Și totuși,
Mi-e frică... E ceva în ochii tăi...
Dar nu pricep de ce, de ce m’aș teme
Când nu mă știu o clipă vinovată...
Și totuși tremur...

OTHELLO
— Numără-ți păcatele.

DESDEMONA
Am unul singur: dragostea de tine...

OTHELLO
Atuncea, pentru asta ai să mori...

DESDEMONA
Ciudat să mori fiindcă-ai iubit un om...
De ce-ți muști buza? Gânduri sângeroase,
De sus și până jos mi te frământă...
Semn rău!... Și totuși uite, am nădejdea,
Că nu pe mine mă privesc...

OTHELLO
— Tăcere...

DESDEMONA
Să tac atuncea...

OTHELLO
— Ce-a fost cu batista?
Batista mea! — Ai dat-o nu? Lui Cassio!

DESDEMONA
Pe ce-am mai scump! Trimite după Cassio,
Și ’ntreabă-l.

OTHELLO
— Desdemona mea, ia seama,
Sperjură nu fii chiar pe patul morței.

DESDEMONA
Doar n'ai să mă omori!...

OTHELLO
— Ba chiar acuma,
Deci spune-ți fapta cât mai este vreme...
Să nu spui nu, căci n’am să-mi schimb părerea,
De care geme ființa mea întreagă.
Gătește-te de moarte.

DESDEMONA
— Ai milă, Doamne.

OTHELLO
Ai milă, Doamne.

DESDEMONA
— Atunci și tu ai milă!
In viața mea nu m’am gândit la altul!

De Cassio cel mult dacă-am avut
Atâta milă cât și Dumnezeu...
— I-am dat vr’un semn?

OTHELLO
— Dar n’am văzut batista,
In mâna lui, femeia mea sperjură?
Tu inima mi-o faci de piatră,
Și chiar omor mă faci să săvârșesc,
Când nu credeam s’aduc decât o jertfă...
Batista am văzut-o!

DESDEMONA
— O fi găsit-o.
Nici gând să i-o fi dat. — Să vie-aicea,
Să spună tot ce știe.

OTHELLO
— Dac’a spus-o!

DESDEMONA
Cum? Ce-a spus?

OTHELLO
— Cum? Că te-a avut!

DESDEMONA
Pe mine? El?

OTHELLO
— Da, da.

DESDEMONA
— S’o spuie ’n față.

OTHELLO
E prea târziu. Onestul nostru Iago
I-a ’nchis deapururi gura.

DESDEMONA
— Cum? E mort?
Ah, par’că mă temeam...

OTHELLO
— Să fi avut
Atâtea vieți câți peri avea în cap,
Fii sigură că tot nu mai scăpa.

DESDEMONA
Vai bietul, e la mijloc o trădare.

OTHELLO
Mai și-l bocești? In fața mea, spurcato?

DESDEMONA
Gonește-mă dar nu mă omorî...

OTHELLO
Stricato, piei!

DESDEMONA
— Mai lasă-mă o zi,
Atât, să mai trăiesc numai o noapte...

OTHELLO
Te zbați?

DESDEMONA
— O clipă, doar o clipă.

OTHELLO
— Nicio clipă !

DESDEMONA
Să-mi spun doar rugăciunea.

OTHELLO
— Prea târziu. (o gâtuie)

EMILIA (de afară)
Stăpâne, drag stăpân, fii bun te rog.

OTHELLO
A! Cine bate?... — Nu e încă moartă?...
— Sunt crud și uite am puțină milă,
Mi-e milă să te văd prea mult zbătându-te...
Așa... așa...

EMILIA (de afară)
— Stăpâne, drag stăpâne.

OTHELLO
Ei, cine-i?

EMILIA (de afară)
— Vreau să-ți spun numai o vorbă.

OTHELLO
Emilia!... — Indată!... — A murit...
Mi-aduce vestea morței lui, pe semne...
Ce zarvă pân’acum, și câtă liniște...
Tăcere de mormânt... S’o las să intre?
E bine?... — Par’că ’ncepe iar să miște...
— Ori nu? Nici eu nu știu ce-i de făcut...
Ea par’că văd c’'o să mă ’ntrebe de soție...
Soție? Care?... Nu mai am soție...
Vai Doamne, câtă, câtă grozăvie!
Imi pare că pe lume-i o eclipsă
De soare și de lună... că pământul,
De groază singur se despică ’n două...

EMILIA (de afară)
Dar pentru Dumnezeu, o vorbă numai,
O vorbă doar să-ți spun...

OTHELLO
— Aha uitasem,
Uitasem pe Emilia... — Hai, intră...
Pășește’ncet... O clipă doar, să trag...
Perdeaua numai... Unde ești, Emilia?... (descuie)
Intră Emilia
Și ce-i cu tine-acum, la ora asta?

EMILIA
Stăpâne drag, omor, omor de oameni...

OTHELLO
Cum? Când?

EMILIA
— Acum.

OTHELLO
— Greșala e a lunei,
Că vine prea aproape de pământ,
Și ia la oameni mintea...

EMILIA
— Cassio,
Cu spada a ucis pe Roderigo,
Un tânăr din Veneția.

OTHELLO
— Veneția?
Și Cassio-i și el ucis!?

EMILIA
— Ba nu.

OTHELLO
Cum? Nu-i? Păcat atunci de osteneală...
Păcat de cea mai dulce răzbunare...

DESDEMONA
Ucisă pe nedrept...

EMILIA
— Un geamăt! Cine-i?

OTHELLO
Așa e... cine-i?

EMILIA
— Glasul Desdemonei!
— Vorbește, spune, dulcea mea stăpână.
Ah Doamne, — spune, spune Desdemona.

DESDEMONA
Mor, mor nevinovată...

EMILIA
— Cine-i monstrul?

DESDEMONA
Nu-i nimeni... eu sunt doar... rămâi cu bine...
Sărută pe Othello pentru mine... (moare)

OTHELLO
Se poate? Cum, să fie omorîtă?

EMILIA
Vai, Doamne!

OTHELLO
— Ai auzit spunând ea singură...
Că ea și nu eu...

EMILIA
— Singură a spus.
Și doar cu-auzul meu am auzit-o.

OTHELLO
S’a dus în Iad pe buze cu-o minciună.
Eu, eu am omorît-o!

EMILIA
—Atunci sărmana,
Un înger e, iar tu un diavol negru.

OTHELLO
Era femeie, și-și făcea de cap.

EMILIA
Ești drac împielițat, și-o ponegrești.

OTHELLO
Era ca apa de înșelătoare...

EMILIA
Ca focul ești de iute la mânie...
Și tot atâta de nedrept. — Era o sfântă.

OTHELLO
Cu Cassio, n'auzi? Trăia cu Cassio.
Să spuie Iago! — Iadul să mă ’nghită,
Că nu era s’ajung aci de-asurda!
Doar Iago știe tot.

EMILIA
— Bărbatul meu?

OTHELLO
Al tău, al tău...

EMILIA
— Că te ’nșela soția?

OTHELLO
Cu Cassio. — Dacă era curată,
O lume nouă Cerul să-mi fi dat,
Tăiată dintr’un singur diamant,
Și nu dam pentru ea pe Desdemona!

EMILIA
Bărbatul meu?

OTHELLO
— Bărbatul tău mi-a spus-o.
Un om cinstit, urând de moarte mâlul
In care ’nnoată unii...

EMILIA
— Soțul meu?

OTHELLO
Dar ce-i femeie, ce tot mă întrebi?
Ei da, bărbatul tău.

EMILIA
— Ah, Desdemona,
Iubirea-a fost de duhul rău învinsă.
— Bărbatul meu ți-a spus că te ’nșela?

OTHELLO
Chiar el, n’auzi? Bărbatul tău, femeie,
Amicul meu, iubitul nostru Iago.

EMILIA
Atuncea în pământ să putrezească
Bucată cu bucată, păcătosul!
Că minte ’n chip sfruntat! — Era o ființă
Nebună după un nebun ca tine.

OTHELLO
Ha!

EMILIA
— Ține-o strună! — Crima asta-a ta,
E tot atât de vrednică de ceruri,
Cât tu, de Desdemona.

OTHELLO
— Taci odată!

EMILIA
Crezi tu că poți să-mi faci atâta rău
Cât pôt eu să îndur? — Ce nǎtângie!
Să-și bată joc de tine un nemernic!
Tragi sabia? Puțin îmi pasă! — Mor mai bine,
Decât să tac! — Săriți, într’ajutor!
Intră Montano, Gratiano, Iago, și alții.
Othello, Othello și-a ucis soția!

MONTANO
Dar ce-i aicea? Ce e, generale?

EMILIA
A tu erai? Frumos îți șade, Iago!
Acuma poartă crima lui pe suflet!

GRAȚIANO
De ce e vorba?

EMILIA
(lui Iago) - Dă-l de gol! Pretinde
C’ai spus că Desdemona îl înșeală.
Poți fi așa de crud și de nemernic?
Răspunde, hai, că stau pe ghimpi!

IAGO
— Și dacă?
Am spus ce singur am văzut cu ochii!

EMILIA
I-ai spus tu că’l înșeală?

IAGO
Se prea poate.

EMILIA
Atuncea minți dela obraz, nemernicule!
Ești cel mai mare mincinos din lume.
Și cum ai spus? cu Cassio, cu Cassio?...

IAGO
Cu Cassio, madam, și tacă-ți fleanca!

EMILIA
Ba nu mi-o tac deloc, nenorocitule.
Că uite, Desdemona zace moartă!

TOȚI
Ferească Dumnezeu!

EMILIA
— Și brațul ucigaș,
Doar tu, cu ponegriri, l-ai înarmat!

OTHELLO
Să nu vă mire, da-i așa cum spune...

GRAȚIANO
Ciudat, ciudat.

MONTANO
— De nemaipomenit!

EMILIA
Acuma văd, vai, câtă mișelie!
Ah Doamne, Doamne, ce ticăloșie!
Acum pricep... — să mor de ciudă! Ah mișelul,
Mișelul!...

IAGO
Ești nebună? Șterge-o-acasă!

EMILIA
Fiți buni și dați-mi voie să vorbesc...
Soție-am fost, dar nu mai sunt acuma.
— Piciorul, Iago, nu-l mai calc în casă!

OTHELLO
Ah, Doamne... (se aruncă pe pat)

EMILIA
— Da, aruncă-te și urlă,
C’a fost femeia cea mai fără pată,
Din câte au trăit sub cer vreodată...

OTHELLO (ridicându-se)
Dar care mă ’nșela! (lui Grațiano) A, tu erai?
Privește-ți, uite, unchiule, nepoata...
I-am luat cu mâna asta răsuflarea...
Știu bine, e o faptă monstruoasă...

GRAȚIANO
Sărmana noastră Desdemona!... Bine,
Că tatăl tău e mort... Căsătoria,
I-a rupt în două inima... Dar dacă
Trăia să-și vadă fata aici ajunsă,
De-atât blestèm căzut pe capul lui,
De bună seamă că înnebunea.

OTHELLO
Păcat!
Dar Iago știe că trăia cu Cassio...
De altfel singur Cassio a spus-o...
Iar ea găsi cu cale să-l răscumpere
De toată osteneala amoroasă
Cu ’ntâiul semn de dragoste avut
Din partea mea... Doar singur am văzut
In mâna lui o veche amintire,
A mamei, dela tata, — o batistă!

EMILIA
Ah Doamne Dumnezeule, batista!

IAGO
Sst! Taci din gură...

EMILIA
— Tu să taci, nemernicule!
Că eu, eu nu mă las să știu de bine
Că mor de gât cu tine, ticălosule!

IAGO
Dar du-te-acasă, nu ’nțelegi odată?

EMILIA
Dar nu mă mișc nici moartă! (Iago vrea să o înjunghie
cu sabia)

GRAȚIANO
— Cum? Tragi sabia,
De geaba ’ntr’o femeie?

EMILIA
— Màure,
Nebunule, batista cu pricina
Eu singură-am găsit-o ’ntâmplător,
Și eu i-am dat-o lui, fiindcă netrebnicul,
Din ce motive-anume nu pricep,
Tinea în ruptul capului s’o aibe...

IAGO
Ah ființă blestemată!...

EMILIA
— Desdemona,
Lui Cassio? — Dar eu chiar am găsit-o,
Și-am dat-o eu lui Iago.

IAGO
— Minți sfruntat.

EMILIA (lui Othello)
Mi-e martor cerul că-i așa cum spun!
— Sărmanul meu nătâng!... (Desdemonei) — Pe mâna cui,
Iți fuse dat să cazi, femeie sfântă!

OTHELLO
Dar Cerul nu mai are nori, și grindină,
Să facă fulger, trăznete să facă?
— Mișel, mișel spurcat! (se repede la Iago, Iago pela spate
înjunghie pe Emilia și fuge)

GRAȚIANO
— A omorît-o!
A fost înjunghiată pe la spate!

EMILIA
Mor, mor... dar vreau să zac lângă stăpâna...

GRAȚIANO
A ’nfipt în ea pumnalul, și-a fugit.

MONTANO
Ce monstru! — Ia tu sabia pe care
Am smuls-o adineauri lui Othello,

OTHELLO
Și du-te după el! — Inchideți porțile!
Să-l prindem viu, sau mort! După mișel! (pornește și el)
Căci nu e om, e drac cu chip de om!
Ies toți afară de Othello și Emilia.

OTHELLO
Adio spada mea de-odinioară...
Te smulge dela mine și-un copil...
Și-i drept... de ce-ar mai supraviețui
Aceluia ce-a fost cândva Othello?...

EMILIA
Stăpână mea,
A fost un cântec rău-prevestitor...
Să-l cânt și eu, ca lebăda când moare...
(cântând)
O salcie, o salcie, o salcie...
(lui Othello) A fost cuminte, vai, și te iubea...
O spui cu fața ’ntoarsă către cer...
Căci mor... dar mor spunând c’a fost o sfântă.. (moare)

OTHELLO
Mai am îmi pare — o armă în odaie...
E-o lamă de Toledo... Iute, foc!...
A, iat-o!... Viu și eu cu tine, unchiule.

GRAȚIANO (de afară)
Ba stai acolo! Nu ești înarmat,
Și-aicea-ți este viața în primejdie.

OTHELLO
Privește mai ’nainte să vorbești.
Ori vrei să sar la voi și fără spadă?

GRAȚIANO (reintră)
Dar ce vrei?

OTHELLO
— Vreau să spun că am o armă,
Cum n’a fost om să ție ’n mîni vreodată...
A fost o vreme când cu spada asta,
Și brațul ăsta slab prăpăd făceam!...
— Mai fac și pe grozavul... Cine oare
Mai e stăpân pe propriul său Destin?
N’ai nicio grije, iată-mă ajuns
La capătul călătoriei mele...
Corabia de stâncă s’a lovit...
— Te dai cu spaimă înapoi? Glumești...
Un pas doar fă spre el mai cu ’ndrăzneală,
Și-Othello a fugit mâncând pământul...
— Dar unde, vai, să fugă?... (se întoarce spre Desdemona)
— Cum arată,
Acum la față steaua mea curată!...
La fel de albă, vai, ca așternutul...
Privirea asta-a ta, când ne-om vedea,
Pe altă lume, o să-mi prindă sufletul
Și până ’n Iad, cu el o să arunce...
Copila mea e rece ca sfințenia...
— La tălpi vă bateți robul, diavoli negrii!

— Din cerul ăsta alb din fața mea,
In patru părți de lume, uraganelor,
Svârliți-mă, și ’n smoală tăvăliți-mă,
Scăldați-mă în flacări de gheenă!
— Ah Desdemona, Desdemona mea...

LODOVICO
Intră Lodovico, Montano, Cassio, dus într'un scaun, și ofițeri
cu lago prizonier.
Aicea e sărman nenorocitul?

OTHELLO
Aicea e acel ce-a fost Othello.

LODOVICO
Să vie ’n față monstrul blestemat!

OTHELLO
Mă uit să-i văd piciorul bifurcat...
Dar dacă-i diavol, cum să-l pot ucide? (îl rănește pe
Iago)

LODOVICO
Ii smulgeți spada!

IAGO
— Sânger, dar trăiesc.

OTHELLO
Și crezi că-mi pare rău? Trăiește, da,
Căci moartea pentru om e-o fericire...

LODOVICO
Dar bine — Othello, om în toată fireca,
Să cazi tu pradă spurcăciunii ăștia?
Au ce-o să spună lumea?

OTHELLO
— O să spună,
Cel mult, că sunt un ucigaș de treabă,
Că n’am ucis decât din datorie...

LODOVICO
Nemernicul și-a spus în parte vina.
Ai pus chiar tu cu el, gând rău lui Cassio?

OTHELLO
Chiar eu.

CASSIO
— De ce? Cu ce-am păcătuit?

OTHELLO
Te cred nevinovat, și-ți cer iertare.
Ești bun să ’ntrebi pe diavolul de colo
De ce mi-a ’ntins această cursă groaznică?

IAGO
E treaba mea. Eu știu ce știu, și basta!
De-acum încolo nu mai scot o vorbă.

LODOVICO
Cum? Nici să ceri iertare?

GRAȚIANO
- Nici sub chinuri?

OTHELLO
Da, da, să-l chinuiți!

LODOVICO
— Eu cred Othello,
Că nu știi încă tot ce-a fost la mijloc.
Dar iată, vei pricepe. S’a găsit
Scrisoarea asta ’n haina lui Rodrigo...
Și încă una. Stă într’una scris
Că cel ucis avea să pună capăt
Lui Cassio...

OTHELLO
— Mișelul!

CASSIO
Ticălosul!

LODOVICO
Iar cea de-a doua, tot la el găsită,
Era se pare pentru monstrul ăsta. (arată pe Iago)
Dar lago între timp l-a potolit...

OTHELLO
Canalia! (lui Cassio) — Dar cum de a ajuns
La tine o batistă-a Desdemonei?

CASSIO
La mine în odaie am găsit-o...
Și singur spune-acuma c’a lăsat-o
Cu ’n plan ce-i reușise de minune.

OTHELLO
Nebun ce-am fost!

CASSIO
— Mai face Roderigo
Dojeni lui Iago, că l-a pus la cale
— Când eu eram de pază noaptea-aceca —
Să vină-asupra mea, să mă insulte,
De unde-acel scandal... ce mi-a atras
Disgrația... — Și tot trăgându-și sufletul,
— Căci n’a murit atunci când s’a crezut.
A spus: «Ah lago, tu m’ai atâțat...
Și tot tu, Iago, bagi pumnalu ’n mine?»...

LODOVICO
Othello, tu acuma pleci din insulă,
Și vii cu noi. Aci rămâne Cassio.
Iar fiară, ție, viața căuta-vom
In chinuri cât mai mult să-ți prelungim.
Rămâi închis aicea până când
Senatu-ți va cunoaște toată vina.
—Hai, dùceți-l de-aici...

OTHELLO
— O vorbă numai.
Veneției eu i-am adus servicii.

—Să nu mai pomenim... Un lucru vreau:
Când voi veți da de toate-acestea seamă,
Vorbiți de mine-așa cum sunt... — O iotă,
In bine sau în rău!... - Și-atuncea spuneți
C’am fost un om care-a iubit cu patimă,
Dar nu și cu destulă chibzuință...
Stăpân pe sine, însă slab de înger...
— Un om ce, ca nebunul Indian,
Din mână a svârlit o nestemată,
Mai scumpà ca un trib întreg... Un om,
Ai cărui ochi, deși mai tari ca piatra,
Acuma varsă lacrime amare,
Cum varsă unii arbori de Arabia...
Atâta numai spuneți... — Și mai spuneți,
C’'odată în Aleppo, când un Turc,
Hain la suflet, a ’ncercat să dea,
Intr’unul din ai voștrii, și să spuie
O vorbă numai rea despre Veneția,
M’am luat de gât cu javra cu turban,
— Și uite ce-am făcut! (se înjunghie)

LODOVICO
— Othello, nu!

GRAȚIANO
Acuma tot ce-am spune, e ’n zadar!

OTHELLO
Ți-a luat cu un sărut Othello viața...
Și tot într’un sărut ți-o dă pe-a lui...
(cade pe patul ei și moare)

CASSIO
De asta mă temeam... Dar tot credeam
Că n’are nicio armă-asupra lui...

LODOVICO
Zăvod spartan, mai aprig decât Foametea,
Mai rău ca marea, mai hain ca Iadul,
Te uită ce-ai făcut, cu câtă moarte
Un pat nevinovat împovărat-ai...
— De-atâta groază noi să ’nchidem ochii...
Iar tu ia casa ’n seamă, Grațiano,
Cu ce rămâne de pe urma lui Othello,
Căci ție se cuvin... In timp ce ție, (lui Cassio)
De azi guvernator aci, în Cypru,
Pedeapsa-acestei fiare îți revine.
Alege timpul, locul și tortura,
Și n’avea milă! — Eu mă’mbarc chiar astăzi,
— Mă duc să spun, cu inima ’ncărcată,
Veneției, povestea blestemată... (ies)