Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene/Partea a doua

PARTEA A DOUA: Fundamentele Comunității

TITLUL I: Libera circulație a mărfurilor

Articolul 9

(1) Comunitatea se întemeiază pe o uniune vamală care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, în relațiile dintre statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țările terțe.

(2) Dispozițiile capitolului 1 secțiunea 1 și ale capitolului 2 din prezentul titlu se aplică produselor originare din state membre, precum și produselor provenind din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre.

Articolul 10

(1) Produsele care provin din țări terțe sunt considerate ca fiind în liberă circulație într-un stat membru în cazul în care au fost îndeplinite formalitățile de import și au fost percepute în statul membru în cauză taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și dacă nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri.

(2) Până la sfârșitul primului an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia stabilește metodele de cooperare administrativă pentru punerea în aplicare a articolului 9 alineatul (2), luând în considerare necesitatea de a reduce pe cât posibil formalitățile impuse comerțului.

Până la sfârșitul primului an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia stabilește, în comerțul dintre statele membre, dispozițiile aplicabile mărfurilor originare dintr-un alt stat membru, pentru fabricarea cărora s-au folosit produse care au fost scutite în statul membru exportator de taxe vamale și de taxe cu efect echivalent sau care au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe sau impuneri.

Adoptând aceste dispoziții, Comisia are în vedere normele prevăzute pentru eliminarea taxelor vamale în cadrul Comunității și pentru punerea în aplicare treptată a Tarifului Vamal Comun.

Articolul 11

Statele membre adoptă toate dispozițiile necesare pentru a permite guvernelor să ducă la îndeplinire, în termenele stabilite, obligațiile ce le revin în materie de taxe vamale, în temeiul prezentului tratat.

Capitolul 1: Uniunea vamală

Secțiunea 1: Eliminarea taxelor vamale între statele membre

Articolul 12

În relațiile comerciale reciproce, statele membre se abțin să introducă între ele noi taxe vamale la import și la export sau taxe cu efect echivalent, precum și să le majoreze pe cele în vigoare.

Articolul 13

(1) Taxele vamale la import, în vigoare între statele membre, sunt eliminate treptat de acestea în cursul perioadei de tranziție, în condițiile prevăzute la articolele 14 și 15.

(2) Taxele cu efect echivalent taxelor vamale la import, în vigoare între statele membre, sunt eliminate treptat de acestea în cursul perioadei de tranziție. Comisia stabilește, prin directive, ritmul acestei eliminări. Comisia acționează în conformitate cu normele prevăzute la articolul 14 alineatele (2) și (3), precum și cu directivele adoptate de Consiliu în aplicarea alineatului (2) menționat anterior.

Articolul 14

(1) Pentru fiecare produs, taxa de bază asupra căreia trebuie să se opereze reduceri succesive este taxa aplicată la 1 ianuarie 1957.

(2) Ritmul reducerilor se stabilește după cum urmează:

(a) în cursul primei etape, prima reducere se efectuează în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat; a doua, optsprezece luni mai târziu; a treia, la sfârșitul celui de-al patrulea an de la intrarea în vigoare a tratatului;

(b) în cursul celei de-a doua etape, se operează o reducere în termen de optsprezece luni de la începutul acestei etape; o a doua reducere, optsprezece luni de la precedenta; o a treia reducere, se operează un an mai târziu;

(c) reducerile care rămân a fi efectuate se aplică în cursul celei de-a treia etape; Consiliul, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabilește prin directive ritmul acestor reduceri.

(3) Pentru prima reducere, statele membre aplică între ele, la fiecare produs, o taxă egală cu taxa de bază redusă cu 10%.

La fiecare reducere ulterioară, fiecare stat membru trebuie să reducă toate taxele sale, astfel încât totalul încasării taxelor vamale, astfel cum este definită în alineatul (4) să fie redus cu 10%, reducerea la fiecare produs trebuind să fie cel puțin egală cu 5% din taxa de bază.

Cu toate acestea, pentru produsele la care continuă să existe o taxă mai mare de 30%, fiecare reducere trebuie să reprezinte cel puțin 10% din taxa de bază.

(4) Pentru fiecare stat membru, totalul încasării taxelor vamale menționat în alineatul (3) se calculează înmulțind taxele de bază cu valoarea importurilor provenind din alte state membre în cursul anului 1956.

(5) Problemele speciale pe care le ridică punerea în aplicare a alineatelor precedente sunt reglementate prin directive ale Consiliului, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.

(6) Statele membre raportează Comisiei modul de aplicare a normelor menționate mai sus cu privire la reducerea taxelor. Statele membre depun eforturi pentru ca reducerea aplicată taxelor pe fiecare produs să atingă:

• la sfârșitul primei etape, cel puțin 25 % din taxa de bază;
• la sfârșitul celei de-a doua etape, cel puțin 50% din taxa de bază.

Comisia adresează recomandări necesare statelor membre în cazul în care constată că există riscul ca obiectivele definite în articolul 13 și procentajele stabilite în prezentul alineat să nu fie atinse.

(7) Dispozițiile prezentului articol pot fi modificate de Consiliu, care hotărăște în unanimitate, la propunerea Comisiei și după consultarea Adunării.

Articolul 15

(1) Independent de dispozițiile articolului 14, orice stat membru poate, în timpul perioadei de tranziție, să suspende total sau parțial încasarea taxelor aplicate produselor importate din alte state membre. Acesta trebuie să informeze celelalte state membre și Comisia.

(2) Statele membre se declară dispuse să-și reducă taxele vamale în raport cu celelalte state membre într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut la articolul 14, în cazul în care situația lor economică generală și situația sectorului în cauză o permit.

În acest sens, Comisia adresează recomandări statelor membre în cauză.

Articolul 16

Statele membre elimină între ele taxele vamale de export și taxele cu efect echivalent, cel târziu până la sfârșitul primei etape.

Articolul 17

(1) Dispozițiile articolelor 9 -15 alineatul (1) se aplică taxelor vamale cu caracter fiscal. Cu toate acestea, aceste taxe nu sunt avute în vedere la calcularea totalului încasărilor vamale și nici la cea a reducerii totalității taxelor menționate în articolul 14 alineatele (3) și (4).

Aceste taxe se reduc cu cel puțin 10% din taxa de bază la fiecare reducere. Statele membre pot aplica reduceri într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut la articolul 14.

(2) Statele informează Comisia cu privire la taxele lor vamale cu caracter fiscal până la sfârșitul primului an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat.

(3) Statele membre își rezervă dreptul de a înlocui aceste taxe printr-o taxă internă în conformitate cu dispozițiile articolului 95.

(4) În cazul în care constată că înlocuirea unei taxe vamale cu caracter fiscal întâmpină dificultăți serioase într-unul dintre statele membre, Comisia autorizează statul în cauză să mențină această taxă, cu condiția de a o elimina în cel mult șase ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat. Autorizarea trebuie cerută înainte de sfârșitul primului an de la intrarea în vigoare a tratatului.

Secțiunea 2: Instituirea Tarifului Vamal Comun

Articolul 18

Statele membre își declară disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea comerțului internațional și la reducerea obstacolelor în calea schimburilor, prin încheierea de acorduri care își propun, pe bază de reciprocitate și de avantaje reciproce, să reducă taxele vamale sub nivelul general de care acestea s-ar putea prevala în urma instituirii unei uniuni vamale între ele.

Articolul 19

(1) În condițiile și în limitele prevăzute în continuare, taxele Tarifului Vamal Comun se stabilesc la nivelul mediei aritmetice a taxelor aplicate în cele patru teritorii vamale pe care le cuprinde Comunitatea.

(2) Taxele luate în considerare în calcularea acestei medii sunt cele aplicate de statele membre la 1 ianuarie 1957. Cu toate acestea, în ceea ce privește tariful italian, taxa aplicată se calculează fără a lua în considerare reducerea temporară de 10%. În plus, în ceea ce privește pozițiile la care tariful italian prevede o taxă convențională, aceasta se înlocuiește cu taxa aplicată astfel definită, cu condiția să nu o depășească cu mai mult de 10%. În cazul în care taxa convențională depășește taxa aplicată astfel definită cu mai mult de 10%, această taxă aplicată, majorată cu 10%, se ia în calculul mediei aritmetice.

În ceea ce privește pozițiile tarifare enumerate în lista A, taxele care figurează pe această listă sunt înlocuite cu taxele aplicate în calculul mediei aritmetice.(3) Taxele din Tariful Vamal Comun nu trebuie să depășească:

(a) 3% pentru produsele de la pozițiile tarifare enumerate în lista B,

(b) 10% pentru produsele de la pozițiile tarifare enumerate în lista C,

(c) 15% pentru produsele de la pozițiile tarifare enumerate în lista D,

(d) 25% pentru produsele de la pozițiile tarifare enumerate în lista E; în cazul în care, pentru aceste produse, tariful țărilor Benelux conține o taxă care nu depășește 3%, această taxă se majorează la 12% pentru calculul mediei aritmetice.(4) Lista F stabilește taxele care se aplică produselor enumerate în cuprinsul său.

(5) Listele cu pozițiile tarifare menționate în prezentul articol și în articolul 20 fac obiectul anexei I la prezentul tratat.

Articolul 20

Taxele care se aplică produselor din lista G se stabilesc prin negocieri între statele membre. Fiecare stat membru poate adăuga alte produse pe această listă în limita a 2% din valoarea totală a importurilor provenite din țări terțe în cursul anului 1956.

Comisia ia toate măsurile necesare pentru ca aceste negocieri să înceapă înainte de sfârșitul celui de-al doilea an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat și să se încheie înainte de sfârșitul primei etape. În cazul în care, pentru anumite produse, nu s-a putut ajunge la un acord în termenele stabilite, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, în unanimitate până la sfârșitul celei de-a doua etape și ulterior cu majoritate calificată, stabilește taxele din Tariful Vamal Comun.

Articolul 21

(1) Dificultățile tehnice care ar putea apărea în aplicarea articolelor 19 și 20 se soluționează, în primii doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, prin directive ale Consiliului, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.

(2) Înainte de încheierea primei etape sau cel mai târziu în momentul stabilirii taxelor, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabilește adaptările necesare în vederea păstrării armoniei interne a Tarifului Vamal Comun ca urmare a aplicării normelor prevăzute la articolele 19 și 20, luând în considerare mai ales gradul de prelucrare a diferitelor mărfuri cărora li se aplică acest tarif.

Articolul 22 În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia stabilește măsura în care taxele vamale cu caracter fiscal menționate în articolul 17 alineatul (2) trebuie avute în vedere la calculul mediei aritmetice prevăzute la articolul 19 alineatul (1). Comisia are în vedere caracterul protecționist pe care acestea l-ar putea avea.

În termen de cel mult 6 luni de la această stabilire, orice stat membru poate solicita aplicarea pentru produsul în cauză a procedurii prevăzute la articolul 20, fără ca limita prevăzută la articolul menționat să-i fie opozabilă.

Articolul 23

(1) În scopul instituirii treptate a Tarifului Vamal Comun, statele membre își modifică tarifele care se aplică țărilor terțe, după cum urmează:

(a) pentru pozițiile tarifare pentru care taxele aplicate efectiv de la 1 ianuarie 1957 nu variază cu mai mult de 15% în plus sau în minus față de taxele din Tariful Vamal Comun, acestea din urmă se aplică la sfârșitul celui de-al patrulea an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat;

(b) în celelalte cazuri, fiecare stat membru aplică, la aceeași dată, o taxă care să reducă cu 30% diferența dintre nivelul aplicat efectiv la 1 ianuarie 1957 și cel din Tariful Vamal Comun;

(c) această diferență se reduce din nou cu 30% la încheierea celei de-a doua etape;

(d) în ceea ce privește pozițiile tarifare pentru care taxele din Tariful Vamal Comun nu se cunosc încă la încheierea primei etape, fiecare stat membru aplică, în termen de șase luni de când Consiliul a hotărât în conformitate cu articolul 20, taxele care ar rezulta din aplicarea dispozițiilor prezentului alineat.

(2) Statul membru care a obținut autorizarea prevăzută la articolul 17 alineatul (4) este scutit de la aplicarea dispozițiilor referitoare la pozițiile tarifare care fac obiectul acestei autorizări, pe toată durata de valabilitate a acestei autorizări. La expirarea autorizării, statul membru în cauză aplică taxa care ar fi rezultat din aplicarea dispozițiilor alineatului precedent.

(3) Tariful Vamal Comun se aplică integral cel mai târziu la expirarea perioadei de tranziție.

Articolul 24

Pentru a se alinia la Tariful Vamal Comun, statele membre sunt libere să-și modifice taxele vamale într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut la articolul 23.

Articolul 25

(1) În cazul în care Comisia constată că în statele membre producția anumitor produse din listele B, C și D nu este suficientă pentru a aproviziona un stat membru și că aprovizionarea acestuia depinde în mod tradițional, în măsură considerabilă, de importuri provenind din țări terțe, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, acordă statului membru în cauză contingente tarifare cu taxe reduse sau cu taxe zero. Aceste contingente nu pot depăși anumite limite dincolo de care ar exista riscul unor transferuri de activități în detrimentul altor state membre.

(2) În ceea ce privește produsele din lista E, precum și din lista G pentru care procentele se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 20 paragraful al treilea, Comisia acordă fiecărui stat membru în cauză, la cerere, contingente tarifare cu taxe reduse sau cu taxe zero, în cazul în care o schimbare a surselor de aprovizionare sau o aprovizionare insuficientă în cadrul Comunității este de natură să genereze consecințe prejudiciabile industriei prelucrătoare a statului membru în cauză.

Aceste contingente nu pot depăși limite dincolo de care există riscul unor transferuri de activități în detrimentul altor state membre.

(3) În ceea ce privește produsele enumerate în anexa II la prezentul tratat, Comisia poate autoriza orice stat membru să suspende în totalitate sau în parte încasarea taxelor aplicabile sau îi poate acorda contingente tarifare cu taxe reduse sau cu taxe zero, cu condiția ca acestea să nu creeze perturbări grave pe piața produselor în cauză.

(4) Comisia procedează periodic la examinarea contingentelor tarifare acordate în aplicarea prezentului articol.

Articolul 26

Comisia poate autoriza un stat membru, care se confruntă cu dificultăți deosebite, să amâne reducerea sau majorarea taxelor prevăzute la articolul 23 pentru anumite poziții tarifare.

Autorizarea nu se poate acorda decât pe o perioadă limitată și numai pentru pozițiile tarifare care, în ansamblu, nu reprezintă mai mult de 5% din valoarea importurilor provenind din țări terțe, efectuate în decursul ultimului an pentru care există date statistice.

Articolul 27

Înainte de încheierea primei etape, statele membre procedează, în măsura în care este necesar, la apropierea legilor, regulamentelor și normelor administrative în materie vamală. În acest sens, Comisia adresează statelor membre toate recomandările necesare.

Articolul 28

Orice modificări sau eliminări unilaterale ale taxelor din tariful vamal comun se stabilesc de Consiliu, care hotărăște în unanimitate. Cu toate acestea, după expirarea perioadei de tranziție, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate stabili modificări sau suspendări care să nu depășească 20% din nivelul fiecărei taxe, pentru o perioadă de maxim șase luni. Aceste modificări sau suspendări pot fi prelungite, în aceleași condiții, numai pentru o a doua perioadă de șase luni.

Articolul 29

În îndeplinirea misiunilor care îi sunt încredințate în temeiul prezentei secțiuni, Comisia are în vedere:

(a) necesitatea de a promova schimburi comerciale între statele membre și țările terțe;

(b) evoluția condițiilor concurenței în cadrul Comunității, în măsura în care această evoluție are ca efect creșterea competitivității întreprinderilor;

(c) necesitățile Comunității de aprovizionare cu materii prime și produse semifinite, veghind în același timp ca între statele membre să nu fie denaturate condițiile concurenței în ceea ce privește produsele finite,

(d) necesitatea de a evita perturbări grave ale economiilor statelor membre și de a asigura o dezvoltare rațională a producției și o creștere a consumului în cadrul Comunității.

Capitolul 2: Eliminarea restricțiilor cantitative între statele membre

Articolul 30

Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent, fără a aduce atingere dispozițiilor care urmează.

Articolul 31

Statele membre se abțin să introducă în relațiile dintre ele noi restricții cantitative și măsuri cu efect echivalent.

Cu toate acestea, această obligație nu se aplică decât la nivelul de liberalizare realizat în aplicarea deciziilor Consiliului Organizației Europene de Cooperare Economică din 14 ianuarie 1955. Statele membre transmit Comisiei, în termen de maxim șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, listele cu produsele liberalizate în aplicarea acestor decizii. Listele astfel transmise sunt consolidate de statele membre.

Articolul 32

În relațiile comerciale reciproce, statele membre se abțin să confere un caracter și mai restrictiv contingentelor și măsurilor cu efect echivalent existente la data intrării în vigoare a prezentului tratat. Aceste contingente trebuie să fie eliminate cel târziu la expirarea perioadei de tranziție. Acestea sunt eliminate treptat în cursul acestei perioade în condițiile stabilite în continuare.

Articolul 33

(1) La un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, fiecare stat membru transformă contingentele bilaterale deschise celorlalte state membre în contingente globale accesibile fără discriminare tuturor celorlalte state membre.

La aceeași dată, statele membre majorează ansamblul contingentelor globale stabilite, astfel încât să realizeze, prin raportare la anul precedent, o creștere de cel puțin 20% din valoarea totală a acestora. Cu toate acestea, fiecare dintre contingentele globale pe produs se majorează cu cel puțin 10%.

În fiecare an, contingentele se majorează, după aceleași reguli și în aceleași proporții, prin raport la anul precedent.

A patra majorare are loc la sfârșitul celui de-al patrulea an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, iar a cincea majorare, la un an de la începutul celei de-a doua etape.

(2) În cazul în care, pentru un produs neliberalizat, contingentul global nu atinge 3% din producția națională a statului în cauză, se stabilește un contingent egal cu cel puțin 3% din această producție în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat. Acest contingent trebuie să atingă 4% după al doilea an și 5% după al treilea an. În continuare, statul membru în cauză majorează anual contingentul cu cel puțin 15%.

În cazul în care nu există o astfel de producție națională, Comisia adoptă o decizie prin care stabilește un contigent corespunzător.

(3) La sfârșitul celui de-al zecelea an, fiecare contingent trebuie să fie egal cu cel puțin 20% din producția națională.

(4) În cazul în care Comisia constată printr-o decizie că, în decursul a doi ani consecutivi, importurile la un anumit produs au fost inferioare contingentului deschis, acest contingent global nu poate fi luat în considerare pentru calculul valorii totale a contingentelor globale. În acest caz, statul membru elimină contingentarea produsului în cauză.

(5) Pentru contingentele care reprezintă mai mult de 20% din producția națională a produsului în cauză, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate reduce procentajul minim de 10% prevăzut la alineatul (1). Această modificare nu poate aduce însă atingere obligației de majorare anuală de 20% a valorii contingentelor globale.

(6) Statele membre care și-au depășit obligațiile privind nivelul de liberalizare realizat în aplicarea deciziilor Consiliului Organizației Europene de Cooperare Economică din data de 14 ianuarie 1955 sunt abilitate să ia în considerare valoarea importurilor liberalizate în mod unilateral, în calculul majorării totale anuale de 20% prevăzute la alineatul (1). Acest calcul se supune aprobării prealabile a Comisiei.

(7) Procedura și ritmul de eliminare între statele membre a măsurilor cu efect echivalent contingentelor existente la data intrării în vigoare a prezentului tratat se stabilesc prin directivele Comisiei.

(8) În cazul în care Comisia constată că aplicarea dispozițiilor prezentului articol și, în special, a celor privind procentajele nu permite eliminarea treptată prevăzută la articolul 32 paragraful al doilea, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei în cursul primei etape și cu majoritate calificată ulterior, poate modifica procedura prevăzută la prezentul articol și poate proceda în special la majorarea procentajelor stabilite.

Articolul 34

(1) Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la export, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

(2) Cel târziu la încheierea primei etape, statele membre elimină restricțiile cantitative la export și orice măsuri cu efect echivalent existente în momentul intrării în vigoare a prezentului tratat.

Articolul 35

Statele membre își declară disponibilitatea de a elimina, în raporturile cu celelalte state membre, restricțiile cantitative la import și la export într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut la articolele precedente, în cazul în care situația lor economică generală și situația din sectorul în cauză le permit.

În acest sens, Comisia adresează recomandări statelor în cauză.

Articolul 36

Dispozițiile articolelor 30-34 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de moralitate publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale. Cu toate acestea, interdicțiile sau restricțiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție mascată în comerțul dintre statele membre.

Articolul 37

(1) Statele membre restructurează treptat monopolurilor naționale cu caracter comercial, astfel încât, la încheierea perioadei de tranziție, să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și desfacere.

Dispozițiile prezentului articol se aplică oricărui organ prin intermediul căruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controlează, conduce sau influențează în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispoziții se aplică, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate.

(2) Statele membre se abțin să introducă orice nouă măsură care contravine principiilor enunțate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se referă la eliminarea taxelor vamale și a restricțiilor cantitative între statele membre.

(3) Ritmul măsurilor prevăzute la alineatul (1) trebuie adaptat la eliminarea restricțiilor cantitative pentru aceleași produse, prevăzută la articolele 30-34.

În cazul în care un produs este supus unui monopol național cu caracter comercial doar într-unul sau în mai multe state membre, Comisia poate autoriza celelalte state membre să aplice măsuri de salvgardare, pentru care stabilește condițiile și normele de aplicare atât timp cât restructurarea prevăzută la alineatul (1) nu a fost încă realizată.

(4) În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menită să faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, în aplicarea normelor din prezentul articol trebuie asigurate garanții echivalente pentru ocuparea forței de muncă și nivelul de trai al producătorilor în cauză, luând în considerare ritmul adaptărilor posibile și al specializărilor necesare.

(5) Pe de altă parte, obligațiile statelor membre subzistă numai în măsura în care sunt compatibile cu acordurile internaționale existente.

(6) Comisia formulează, chiar din prima etapă, recomandări cu privire la normele de aplicare și ritmul în conformitate cu care adaptarea prevăzută de prezentul articol trebuie dusă la îndeplinire.

TITLUL II: Agricultura

Articolul 38

(1) Piața comună cuprinde agricultura și comerțul cu produse agricole. Prin produse agricole se înțeleg produsele solului, cele animaliere și pescărești, precum și produsele care au suferit o primă transformare și se află în raport direct cu aceste produse.

(2) Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute la articolele 39 - 46, normele prevăzute în vederea instituirii pieței comune se aplică produselor agricole.

(3) Produsele care intră sub incidența articolelor 39-46 sunt enumerate în lista care face obiectul anexei II la prezentul tratat. Cu toate acestea, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, stabilește cu majoritate calificată produsele care trebuie adăugate la această listă.

(4) Funcționarea și dezvoltarea pieței comune pentru produse agricole trebuie să fie însoțite de stabilirea unei politici agricole comune a statelor membre.

Articolul 39

(1) Politica agricolă comună are ca obiective :

(a) creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, precum și prin utilizarea optimă a factorilor de producție, și în special a forței de muncă;

(b) asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea veniturilor individuale ale lucrătorilor din agricultură;

(c) stabilizarea piețelor;

(d) garantarea siguranței aprovizionărilor;

(e) asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori.

(2) În elaborarea politicii agricole comune și a metodelor speciale pe care aceasta le poate implica se au în vedere următoarele:

(a) caracterul special al activității agricole care rezultă din structura socială a agriculturii și din discrepanțele structurale și naturale existente între diferitele regiuni agricole;

(b) necesitatea de a opera treptat modificările necesare; (c) faptul că, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei.

Articolul 40

(1) Statele membre dezvoltă treptat politica agricolă comună în perioada de tranziție și o pun în aplicare cel mai târziu la încheierea acestei perioade.

(2) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 39, se instituie o organizare comună a piețelor agricole. În funcție de produse, această organizare îmbracă una dintre următoarele forme:

(a) norme comune în domeniul concurenței,

(b) coordonarea obligatorie a diferitelor organizări naționale ale pieței,

(c) organizarea europeană a pieței.

(3) Organizarea comună în una din formele prevăzute la alineatul (2) poate implica toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 și, în special, reglementarea prețurilor, a subvențiilor pentru producerea și pentru comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare și de report, a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor.

Organizarea comună trebuie să se limiteze la urmărirea obiectivelor enunțate la articolul 39 și trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii din Comunitate.

O eventuală politică de prețuri comună trebuie să se bazeze pe criterii comune și pe metode de calcul uniforme.

(4) Pentru ca organizarea comună menționată la alineatul (2) să-și poată atinge obiectivele, se pot înființa unul sau mai multe fonduri de orientare și garantare agricole.

Articolul 41

Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la articolul 39, în cadrul politicii agricole comune pot fi prevăzute în special următoarele măsuri:

(a) o coordonare eficientă a eforturilor întreprinse în domeniile formării profesionale, cercetării și popularizării cunoștințelor agronomice, care poate include proiecte sau instituții finanțate în comun;

(b) acțiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.

Articolul 42

Dispozițiile capitolului referitor la normele privind concurența se aplică producției și comercializării produselor agricole numai în măsura stabilită de Consiliu în cadrul dispozițiilor și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 43 alineatele (2) și (3), având în vedere obiectivele menționate în articolul 39.

Consiliul poate autoriza acordarea de ajutoare în special:

(a) în vederea protejării exploatațiilor agricole defavorizate de condițiile structurale sau naturale;

(b) în cadrul programelor de dezvoltare economică.

Articolul 43

(1) În vederea trasării liniilor directoare ale unei politici agricole comune, după intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia convoacă o conferință a statelor membre pentru compararea politicilor agricole ale acestora și pentru stabilirea, în special, a bilanțului resurselor și al necesităților acestora.

(2) Având în vedere lucrările conferinței menționate în alineatul (1), Comisia prezintă, după consultarea Comitetului Economic și Social și în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, propuneri referitoare la elaborarea și punerea în practică a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea formelor de organizare naționale cu una dintre formele de organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul (2), precum și la punerea în practică a măsurilor special prevăzute de prezentul titlu.

Aceste propuneri trebuie să aibă în vedere interdependența dintre problemele agricole prevăzute de prezentul titlu.

La propunerea Comisiei și după consultarea Adunării, Consiliul, hotărând în unanimitate în cursul primelor două etape și ulterior cu majoritate calificată, adoptă regulamente sau directive sau ia decizii, fără ca aceasta să aducă atingere dreptului său de a formula recomandări.

(3) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată și în condițiile prevăzute la alineatul precedent, poate înlocui formele de organizare ale piețelor naționale cu organizarea comună prevăzută la articolul 40 alineatul 2 în cazul în care :

(a) organizarea comună oferă statelor membre care se opun acestei măsuri și care dispun de o organizare națională a producției în cauză garanții echivalente pentru încadrarea în muncă și nivelul de trai al producătorilor în cauză, luându-se în considerare calendarul adaptărilor posibile și specializările necesare, și

(b) această organizare asigură, pentru schimburile din cadrul Comunității, condiții similare celor existente pe piața națională.

(4) În cazul în care o organizare comună pentru anumite materii prime se instituie înainte să existe o organizare comună pentru produsele transformate corespunzătoare, materiile prime în cauză folosite pentru produsele transformate destinate exportului în țări terțe pot fi importate din afara Comunității.

Articolul 44

(1) În măsura în care eliminarea treptată a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative între statele membre poate conduce la prețuri care pot pune în pericol obiectivele stabilite în articolul 39, fiecărui stat membru îi este permis să aplice anumitor produse, în perioada de tranziție, fără discriminare și înlocuind contingentele și fără să împiedice creșterea volumului schimburilor prevăzut la articolul 45 alineatul 2, un sistem de prețuri minime sub al căror nivel importurile pot fi:

• fie temporar suspendate sau reduse,
• fie permise, cu condiția realizării lor la un preț mai mare decât prețul minim stabilit pentru produsul în cauză.

În cel de-al doilea caz, prețurile minime nu includ taxele vamale.

(2) Prețurile minime nu trebuie să aibă ca efect o reducere a schimburilor existente între statele membre la intrarea în vigoare a prezentului tratat și nici să împiedice creșterea treptată a acestor schimburi. Prețurile minime nu trebuie aplicate astfel încât să împiedice dezvoltarea unei preferințe naturale între statele membre.

(3) La intrarea în vigoare a prezentului tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, stabilește criteriile obiective de instituire a sistemelor de prețuri minime și de stabilire a acestor prețuri.

Aceste criterii iau în considerare în special prețurile de cost medii naționale în statul membru care aplică prețul minim, situația diferitelor întreprinderi în raport cu aceste prețuri de cost medii, precum și necesitatea de a promova îmbunătățirea treptată a exploatării agricole și adaptările și specializările necesare în cadrul pieței comune.

Comisia propune, de asemenea, o procedură de revizuire a acestor criterii în vederea asimilării și accelerării progresului tehnic, precum și a alinierii treptate a prețurilor în cadrul pieței comune.

Aceste criterii, precum și procedura de revizuire, trebuie stabilite de Consiliu în unanimitate în primii trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat.

(4) Până la intrarea în vigoare a deciziei Consiliului, statele membre pot stabili prețurile minime, cu condiția de a informa în prealabil Comisia și celelalte state membre, pentru a le permite să-și prezinte observațiile.

După adoptarea deciziei Consiliului, prețurile minime se stabilesc de statele membre pe baza criteriilor stabilite în conformitate cu condițiile astfel definite.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate modifica deciziile acestea în cazul în care nu sunt conforme criteriilor astfel definite.

(5) Începând cu cea de a treia etapă, în cazul în care stabilirea criteriilor obiective menționate mai sus pentru anumite produse nu a fost posibilă, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate modifica prețurile minime aplicate acestor produse.

(6) La expirarea perioadei de tranziție, se procedează la majorarea prețurilor minime existente încă. La propunerea Comisiei, Consiliul, care hotărăște cu majoritate de 9 voturi în conformitate cu ponderarea voturilor, prevăzută la articolul 148 alineatul 2 primul paragraf, stabilește regimul care se aplică în cadrul politicii agricole comune.

Articolul 45

(1) Până în momentul înlocuirii formelor de organizare naționale cu una dintre formele de organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul 2, pentru produsele pentru care există în unele state membre:

• dispoziții menite să asigure producătorilor naționali desfacerea producției și
• necesități de import,

se continuă dezvoltarea schimburilor prin încheierea de acorduri sau contracte pe termen lung între statele membre exportatoare și importatoare.

Aceste acorduri sau contracte trebuie să conducă la eliminarea treptată a oricărei discriminări în privința aplicării acestor dispoziții diferiților producători din Comunitate.

Încheierea acestor acorduri sau contracte intervine în cursul primei etape, avându-se în vedere principiul reciprocității.

(2) În ceea ce privește cantitățile, aceste acorduri sau contracte au drept bază volumul mediu al schimburilor între statele membre la produsele în cauză pe durata a trei ani înainte de intrarea în vigoare a prezentului tratat și prevăd o creștere a acestui volum în limita nevoilor existente, luând în considerare fluxurile comerciale tradiționale.

În ceea ce privește prețurile, aceste acorduri sau contracte le permit producătorilor să desfacă cantitățile convenite la prețuri care se apropie treptat de prețurile plătite producătorilor naționali de pe piața internă a țării cumpărătoare.

Această apropiere trebuie să se realizeze cu regularitate și să se încheie cel târziu la sfârșitul perioadei de tranziție.

Prețurile se negociază între părțile în cauză, în cadrul directivelor stabilite de Comisie în vederea aplicării celor două paragrafe precedente.

În cazul prelungirii primei etape, executarea acordurilor sau contractelor continuă în condițiile care se aplică la sfârșitul celui de-al patrulea an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, iar obligațiile de a crește cantitățile și de a alinia prețurile se suspendă până la trecerea la a doua etapă.

Statele membre recurg la toate posibilitățile ce le sunt oferite în temeiul dispozițiilor legislației interne, în special în materie de politică de import, pentru a asigura încheierea și executarea acestor acorduri și contracte.

(3) În măsura în care statele membre au nevoie de materii prime pentru fabricarea produselor destinate exportului în afara Comunității în concurență cu produsele din țări terțe, aceste acorduri și contracte nu pot împiedica importurile de materii prime din țări terțe efectuate în acest scop. Cu toate acestea, prezenta dispoziție nu se aplică în cazul în care Consiliul decide în unanimitate să acorde fondurile necesare pentru a compensa diferența de preț la produsele importate în acest scop în baza acestor acorduri sau contracte, în raport cu prețul de achiziție la aceleași produse pe piața mondială.

Articolul 46

În cazul în care, într-un stat membru, un produs face obiectul unei forme de organizare naționale a pieței sau al oricărei reglementări interne cu efect echivalent care afectează din punct de vedere concurențial o producție similară dintr-un alt stat membru, statele membre aplică la import o taxă compensatorie acestui produs provenind din statul membru în care există respectiva organizare sau reglementare, cu excepția cazului în care acest stat membru aplică o taxă compensatorie la export.

Comisia stabilește cuantumul acestor taxe la nivelul necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea, Comisia poate autoriza recurgerea la alte măsuri, pentru care stabilește condițiile și normele de aplicare.

Articolul 47

În ceea ce privește funcțiile care revin Comitetului Economic și Social în aplicarea prezentului titlu, secțiunea pentru agricultură are drept scop să fie la dispoziția Comisiei, în vederea pregătirii deliberărilor Comitetului, în conformitate cu dispozițiile articolelor 197 și 198.

TITLUL III: Libera circulație a persoanelor, serviciilor și capitalurilor

Capitolul 1: Lucrătorii

Articolul 48

(1) Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Comunității cel târziu la încheierea perioadei de tranziție.

(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.

(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:

(a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă,

(b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre,

(c) de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului în cauză,

(d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condițiile care fac obiectul unor regulamente de aplicare stabilite de Comisie.

(4) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administrația publică.

Articolul 49

La intrarea în vigoarea a prezentului tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă, prin directive sau regulamente, măsurile necesare în vederea realizării treptate a liberei circulații a lucrătorilor, astfel cum este aceasta definită la articolul precedent, și în special:

(a) asigurarea unei colaborări strânse între serviciile naționale pentru ocuparea forței de muncă;

(b) eliminarea treptată, pe baza unui plan, a acelor proceduri și practici administrative, precum și a perioadelor de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre și a căror menținere ar constitui un obstacol pentru libera circulație a lucrătorilor;

(c) eliminarea treptată, pe baza unui plan, a tuturor perioadelor și restricțiilor prevăzute de dreptul intern sau în cadrul unor acorduri încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din celelalte state membre condiții diferite în ceea ce privește libera alegere a unui loc de muncă în raport cu condițiile impuse lucrătorilor statului în cauză;

(d) stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii și ofertei de locuri de muncă și prin facilitarea echilibrului între cerere și ofertă pe piața muncii în condiții care să evite amenințarea gravă a nivelului de trai și de ocupare a forței de muncă în diferite regiuni și ramuri industriale.

Articolul 50

Statele membre încurajează schimburile de tineri lucrători în cadrul unui program comun.

Articolul 51

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, adoptă în domeniul securității sociale măsurile necesare pentru instituirea liberei circulații a lucrătorilor, în special prin introducerea unui sistem prin care să se asigure lucrătorilor migranți și persoanelor aflate în întreținerea acestora:

(a) cumulul tuturor perioadelor luate în considerare în diferitele legislații interne, în vederea obținerii și păstrării dreptului la prestații, precum și pentru calcularea acestora,

(b) plata prestațiilor către persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.

Capitolul 2: Dreptul de stabilire

Articolul 52

În conformitate cu dispozițiile următoare, restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru se elimină treptat pe parcursul perioadei de tranziție. Această eliminare treptată vizează și restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și la exercitarea acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor, în speță a societăților în sensul articolului 58 al doilea paragraf, în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația statului membru de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.

Articolul 53

Statele membre nu introduc noi restricții la stabilirea pe teritoriul lor a resortisanților celorlalte state membre, sub rezerva dispozițiilor prevăzute de prezentul tratat.

Articolul 54

(1) Înainte de încheierea primei etape, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Adunării, adoptă în unanimitate un program general de eliminare a restricțiilor impuse libertății de stabilire în cadrul Comunității. Comisia supune această propunere aprobării Consiliului în primii doi ani din prima etapă.

Programul stabilește, pentru fiecare categorie de activități, condițiile generale de realizare a libertății de stabilire și în special etapele acesteia.

(2) Pentru punerea în aplicare a programului general sau, în absența acestuia, pentru finalizarea unei etape a realizării libertății de stabilire în vederea desfășurării unei anumite activități, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Adunării, hotărăște în unanimitate până la încheierea primei etape și ulterior cu majoritate calificată, prin intermediul directivelor.

(3) Consiliul și Comisia exercită funcțiile care le revin în conformitate cu dispozițiile menționate anterior, și în special:

(a) acordând prioritate, de regulă, activităților în cazul cărora libertatea de stabilire constituie o contribuție deosebit de utilă la dezvoltarea producției și a schimburilor comerciale;

(b) asigurând o strânsă cooperare între autoritățile naționale competente, pentru a cunoaște aspectele deosebite ale diferitelor activități în cadrul Comunității;

(c) eliminând acele proceduri și practici administrative care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre și a căror menținere ar constitui un obstacol pentru libertatea de stabilire;

(d) asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajați în muncă pe teritoriul unui alt stat membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a desfășura o activitate independentă, în cazul în care îndeplinesc condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească în cazul în care ar sosi în acest stat la data la care intenționează să inițieze această activitate;

(e) asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi și folosi terenuri și construcții situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în care aceasta nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);

(f) eliminând treptat restricțiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură de activitate avută în vedere, în ceea ce privește, pe de o parte, condițiile de înființare de agenții, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru și, pe de altă parte, condițiile de acces al personalului aparținând sediului principal în funcțiile de conducere sau de supraveghere a acestor agenții, sucursale sau filiale;

(g) coordonând, în măsura în care este necesar și în vederea echivalării lor, garanțiile solicitate în statele membre societăților în sensul articolului 58 al doilea paragraf pentru a proteja deopotrivă interesele asociaților și ale terților;

(h) asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează condițiile de stabilire.

Articolul 55

Sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, activitățile care, în ceea ce privește statul membru în cauză, sunt asociate în acest stat, chiar și cu titlu ocazional, exercitării autorității publice.

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate excepta anumite activități de la aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.

Articolul 56

(1) Prevederile prezentului capitol și măsurile adoptate în temeiul acestora nu aduc atingere punerii în aplicare a actelor cu putere de lege și actelor administrative care prevăd un regim special pentru resortisanții străini și care se justifică din motive de ordine publică, de siguranță publică și de sănătate publică.

(2) Înainte de încheierea perioadei de tranziție, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Adunării, adoptă directive în vederea coordonării actelor cu putere de lege și actelor administrative menționate anterior. Cu toate acestea, după încheierea celei de-a doua etape, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă directive în vederea coordonării dispozițiilor de reglementare sau administrative în fiecare stat membru.

Articolul 57

(1) În vederea facilitării accesului la activități independente și la exercitarea acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Adunării, care hotărăște în unanimitate în cursul primei etape și ulterior cu majoritate calificată, adoptă directive în vederea recunoașterii reciproce a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare.

(2) În același scop, înaintea încheierii perioadei de tranziție, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei după consultarea Adunării, adoptă directivele cu privire la coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind accesul la activități independente și la exercitarea acestora. Unanimitatea este necesară pentru materiile care, cel puțin într-un stat membru, sunt reglementate de legi și pentru măsurile care privesc protejarea economiilor, în special distribuția creditului și profesia bancară și care privesc de condițiile de exercitare, în diferitele state membre, ale profesiunilor medicale, paramedicale și farmaceutice. În celelalte cazuri, Consiliul hotărăște în unanimitate în cursul primei etape și ulterior cu majoritate calificată.

(3) Liberalizarea treptată a restricțiilor cu privire la profesiunile medicale, paramedicale și farmaceutice este subordonată coordonării condițiilor de exercitare a acestora în diferitele state membre.

Articolul 58

Societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și având sediul social, administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Comunității sunt asimilate, în aplicarea prezentei subsecțiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.

Prin societăți se înțeleg societățile constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția celor fără scop lucrativ.

Capitolul 3: Serviciile

Articolul 59

În conformitate cu dispozițiile ce urmează, se elimină treptat în cursul perioadei de tranziție restricțiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Comunității cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într-un alt stat al Comunității decât cel al beneficiarului serviciilor.

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate extinde dispozițiile prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanți ai unui stat terț și sunt stabiliți în Comunitate.

Articolul 60

În înțelesul prezentului tratat, sunt considerate servicii prestațiile furnizate în mod obișnuit în schimbul unei remunerații, în măsura în care nu sunt reglementate de dispozițiile referitoare la libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor și a persoanelor. Serviciile cuprind în special:

(a) activități cu caracter industrial;

(b) activități cu caracter comercial;

(c) activități meșteșugărești;

(d) activități prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul unui serviciu poate, în vederea executării prestației, să își desfășoare temporar activitatea în țara în care prestează serviciul, în aceleași condiții care sunt impuse de această țară propriilor resortisanți.

Articolul 61

(1) Libera circulație a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de dispozițiile din titlul privind transporturile. (2) Liberalizarea serviciilor bancare și de asigurări asociate circulației capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent cu liberalizarea treptată a circulației capitalurilor.

Articolul 62

Sub rezerva dispozițiilor prezentului tratat, statele membre nu introduc noi restricții la libertatea de a presta servicii atinsă efectiv la intrarea în vigoare a acestui tratat.

Articolul 63

(1) Înainte de încheierea primei etape, Consiliul adoptă în unanimitate, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Adunării, un program general de eliminare a restricțiilor impuse libertății de a presta servicii în cadrul Comunității. Comisia înaintează Consiliului această propunere în primii doi ani ai primei etape.

Programul stabilește condițiile generale și etapele de liberalizare pentru fiecare categorie de servicii.

(2) În vederea punerii în aplicare a programului general sau, în absența acestuia, în vederea parcurgerii unei etape a liberalizării unui anumit serviciu, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Adunării, hotărăște prin directive, în unanimitate până la încheierea primei etape și ulterior cu majoritate calificată.

(3) Propunerile și deciziile menționate la alineatele (1) și (2) se referă, în general, acelor servicii care intervin direct asupra costurilor de producție sau a căror liberalizare contribuie la facilitarea schimburilor de mărfuri.

Articolul 64

Statele membre se declară dispuse să procedeze la liberalizarea serviciilor într-o măsură mai mare decât cea la care obligă directivele adoptate în vederea aplicării articolului 63 alineatul (2), în cazul în care situația lor economică generală și situația din sectorul în cauză permite acest lucru.

În acest scop, Comisia adresează recomandări statelor membre în cauză.

Articolul 65

Atât timp cât restricțiile impuse libertății de a presta servicii nu sunt eliminate, fiecare dintre statele membre aplică asemenea restricții, fără a discrimina pe motive de cetățenie ori naționalitate sau reședință ori sediu social, tuturor prestatorilor de servicii menționați la articolul 59 primul paragraf.

Articolul 66

Dispozițiile articolelor 55-58 se aplică în domeniul reglementat de prezentul capitol.

Capitolul 4: Capitalurile

Articolul 67

(1) În perioada de tranziție și în măsura necesară bunei funcționări a pieței comune, statele membre elimină treptat în relațiile dintre ele restricțiile impuse circulației capitalurilor aparținând rezidenților statelor membre, precum și tratamentul discriminatoriu în baza cetățeniei ori naționalității sau a reședinței ori sediului social al părților sau a locului plasamentului de capital.

(2) Cel târziu la încheierea primei etape, nu se mai aplică nici un fel de restricții plăților curente aferente circulației capitalurilor între statele membre.

Articolul 68

(1) Statele membre acordă cu generozitate autorizații de schimb în domeniile menționate în prezentul capitol, în măsura în care acestea sunt încă necesare după intrarea în vigoare a prezentului tratat.

(2) În cazul în care un stat membru aplică circulației capitalurilor liberalizate, în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, reglementarea sa internă privind piața de capitaluri și creditul, trebuie să o facă fără discriminare.

(3) Împrumuturile destinate finanțării directe sau indirecte a unui stat membru sau a colectivităților publice teritoriale pot fi emise sau plasate în alte state membre numai cu acordul statelor membre în cauză. Această dispoziție nu împiedică aplicarea articolului 22 din Protocolul privind Statutului Băncii Europene de Investiții.

Articolul 69

Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei care consultă în acest scop Comitetul Monetar prevăzut la articolul 105, adoptă, în unanimitate în primele două etape și ulterior cu majoritate calificată, directivele necesare aplicării treptate a dispozițiilor articolului 67.

Articolul 70

(1) Comisia propune Consiliului măsurile de coordonare treptată a politicilor statelor membre în materie de schimb valutar, în ceea ce privește circulației capitalurilor între aceste state și țări terțe. În acest sens, Consiliul adoptă în unanimitate directive. Consiliul încearcă să obțină cel mai înalt grad de liberalizare posibil.

(2) În cazul în care acțiunea întreprinsă în aplicarea alineatului precedent nu permite eliminarea diferențelor dintre reglementările privind schimbul ale statelor membre și în care aceste diferențe pot determina persoanele rezidente într-unul dintre statele membre să utilizeze facilitățile de transfer din cadrul Comunității, așa cum sunt prevăzute la articolul 67, pentru a eluda reglementările unuia dintre statele membre cu privire la circulația capitalurilor din sau către țări terțe, acest stat, după consultarea celorlalte state membre și a Comisiei, poate să ia măsurile corespunzătoare pentru a elimina aceste dificultăți.

În cazul în care Consiliul constată că aceste măsuri restrâng libertatea circulației capitalurilor în cadrul Comunității mai mult decât este necesar în scopul aplicării alineatul precedent, acesta poate hotărî, cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, că statul membru în cauză trebuie să modifice sau să elimine aceste măsuri.

Articolul 71

Statele membre se străduiesc să nu introducă în cadrul Comunității noi restricții de schimb care să afecteze circulația capitalurilor și plățile curente aferente acestora și să nu facă și mai restrictive reglementările existente.

Statele membre își declară disponibilitatea de a depăși nivelul de liberalizare a capitalurilor prevăzut la articolele precedente, în măsura în care situația lor economică, în special starea balanței de plăți, le permit.

Comisia, după consultarea Comitetului Monetar, poate adresa statelor membre recomandări în acest domeniu.

Articolul 72

Statele membre informează Comisia cu privire la circulația capitalurilor cu destinație sau provenind din țări terțe, despre care au cunoștință. Comisia poate adresa statelor membre avizele pe care le consideră necesare în acest domeniu.

Articolul 73

(1) În cazul în care circulația capitalurilor antrenează perturbări în funcționarea pieței de capitaluri dintr-un stat membru, Comisia, după consultarea Comitetului Monetar, autorizează acest stat să ia în domeniul circulației capitalurilor măsurile de protecție, stabilind condițiile și normele.

Această autorizație poate fi revocată, iar aceste condiții și norme pot fi modificate de Consiliu care hotărăște cu majoritate calificată.

(2) Cu toate acestea, statul membru aflat în dificultate poate lua el însuși măsurile menționate mai sus, dat fiind caracterul lor secret sau urgent, în cazul în care acestea ar fi necesare. Comisia și statele membre trebuie să fie informate cu privire la aceste măsuri cel târziu în momentul intrării lor în vigoare. În acest caz, Comisia, după consultarea Comitetului Monetar, poate decide că statul în cauză trebuie să modifice sau să elimine aceste măsuri.

TITLUL IV: Transporturile

Articolul 74

În ceea ce privește domeniul reglementat de prezentul titlu, statele membre urmăresc obiectivele tratatului în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor.

Articolul 75

(1) În vederea aplicării articolului 74 și luând în considerare aspectele speciale ale transporturilor, Consiliul, hotărând în unanimitate până la încheierea celei de-a doua etape și ulterior cu majoritate calificată, stabilește, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Adunării, următoarele:

(a) norme comune aplicabile transporturilor internaționale efectuate dinspre sau către teritoriul unui stat membru, ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;

(b) condițiile de admitere a transportatorilor nerezidenți în transporturile naționale ale unui stat membru;

(c) orice alte dispoziții utile.

(2) Dispozițiile menționate la literele a) și b) din alineatul precedent se adoptă în decursul perioadei de tranziție.

(3) Prin derogare de la procedura prevăzută la alineatul (1), dispozițiile cu privire la principiile regimului transporturilor și a căror aplicare poate afecta grav nivelul de trai și de ocupare a forței de muncă în anumite regiuni, precum și exploatarea echipamentelor de transport, se adoptă prin vot unanim de Consiliu, având în vedere necesitatea adaptării la dezvoltarea economică rezultând din instituirea pieței comune.

Articolul 76

Până la adoptarea dispozițiilor prevăzute la articolul 75 alineatul (1) și exceptând cazul acordului unanim al Consiliului, nici un stat membru nu poate adopta dispoziții mai puțin favorabile, prin efectul lor direct sau indirect asupra transportatorilor celorlalte state membre în raport cu transportatorii naționali, decât diferitele dispoziții care reglementează acest domeniu la intrarea în vigoare a prezentului tratat.

Articolul 77

Sunt compatibile cu prezentul tratat ajutoarele care răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau care corespund compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public.

Articolul 78

Orice măsură adoptată în cadrul prezentului tratat în domeniul tarifelor și condițiilor de transport trebuie să țină seama de situația economică a transportatorilor.

Articolul 79

(1) În cazul transportului în interiorul Comunității trebuie eliminate, cel târziu până la încheierea celei de-a doua etape, discriminările care constau în aplicarea de către un transportator, pentru aceleași mărfuri și pe aceleași rute de transport, a unor tarife și condiții de transport diferite în funcție de țara de origine sau de destinația produselor transportate.

(2) Alineatul (1) nu exclude posibilitatea adoptării de Consiliu a altor măsuri, în aplicarea articolului 75 alineatul (1).

(3) În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă, la propunerea Comisiei și după consultarea Comitetului Economic și Social, o reglementare care să asigure punerea în aplicare a dispozițiilor alineatului (1).

Consiliul poate adopta, în special, dispozițiile necesare pentru a permite instituțiilor Comunității să vegheze la respectarea normei enunțate la alineatul (1) și să asigure că utilizatorii beneficiază pe deplin de aceasta.

(4) Comisia, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, examinează cazurile de discriminare menționate la alineatul (1) și, după consultarea oricărui stat membru în cauză, adoptă deciziile necesare în cadrul reglementării adoptate în conformitate cu dispozițiile alineatului (3).

Articolul 80

(1) Aplicarea impusă de un stat membru, la transporturile executate în interiorul Comunității, a unor tarife și condiții care presupun orice element de susținere sau protecție în interesul uneia sau mai multor întreprinderi sau ramuri industriale speciale, este interzisă începând cu cea de-a doua etapă, cu excepția cazului în care aceasta este autorizată de Comisie.

(2) Comisia, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, examinează tarifele și condițiile menționate în alineatul (1), având în vedere, în special, pe de o parte, cerințele unei politici economice regionale corespunzătoare, nevoile regiunilor subdezvoltate, precum și problemele regiunilor grav afectate de conjuncturi politice și, pe de altă parte, efectele acestor tarife și condiții asupra concurenței între diferitele moduri de transport.

După consultarea oricărui stat membru în cauză, Comisia adoptă deciziile necesare.

(3) Interdicția menționată în alineatul (1) nu vizează tarifele concurențiale.

Articolul 81

Taxele sau redevențele care, independent de tarifele de transport, sunt percepute de un transportator la trecerea frontierelor nu trebuie să depășească un cuantum rezonabil, ținând cont de cheltuielile reale pe care le implică efectiv trecerea frontierei.

Statele membre depun eforturi pentru reducerea treptată a acestor cheltuieli.

Comisia poate adresa recomandări statelor membre în vederea aplicării prezentului articol.

Articolul 82

Dispozițiile prezentului titlu nu contravin măsurilor adoptate în Republica Federală Germania, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice pe care divizarea Germaniei le-a produs economiei anumitor regiuni din Republica Federală, afectate de această divizare.

Articolul 83

Se constituie pe lângă Comisie un Comitet Consultativ, format din experți desemnați de guvernele statelor membre. Comisia îl consultă în domeniul transporturilor ori de câte ori consideră util, fără a aduce atingere atribuțiilor secțiunii de transporturi din cadrul Comitetului Economic și Social.

Articolul 84

(1) Dispozițiile prezentului titlu se aplică transporturilor feroviare, rutiere și pe căi navigabile interioare.

(2) Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide dacă, în ce măsură și prin ce procedură se pot adopta dispoziții corespunzătoare pentru navigația maritimă și aeriană.