Trec orele...

 

Trec orele ca niște note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârșitul
Și tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul își întinde noaptea
Pe calea ducerii-nainte...

Uimit în loc s-oprește omul
Ca-n fața unui ne-nțeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

Și clară, o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, – și rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...