Trec vagabonzii
Trec vagabonzii de Ion Minulescu |
lui George Arghirescu
Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei și preistoricii gândirii,
Trec regii primului dezastru și-nvinșii primului regret,
Trec vagabonzii ―
Parodia nedumeririi lui Hamlet.
Voi nu i-ați cunoscut nici unul,
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei ― cei goniți de câinii voștri ―
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-ați dat,
Voi ― sclavii primei rușini și-ai primului păcat...
Trec vagabonzii ― însetații de cer,
De mări
Și de păduri...
Voi ce-i priviți cum trec pe-alături de voi,
Nepăsători
Și orbi,
Ca niște regi Oedipi,
Fiți mândri
Că-n negrul vostru stol de corbi
S-au coborât de unde nu știți
Și-acești câțiva răzleți vulturi...
Fiți mândri și le-ntindeți mâna,
Și dacă v-o resping scârbiți,
Voi ― umiliți ―
Îngenuncheați ca-n fața unor atotputernici iertători,
Căci vagabonzii sunt enigma eternului „de-atâtea ori”,
Și ei de-atâtea ori vă iartă,
De câte ori îi necinstiți!...