Trenurile

 

În colțul vechi de înnegrită gară
Se uită-n gol un moș cu barba sură,
Se uită-n gol din zori și până-n seară,
Cum trenuri vin și trenuri pleacă iară,
Țipând prelung dintr-o spurcată gură.

Sunt trenuri mute, care mortuare,
Sunt ciocli tainici negrele vagoane,
În ele poartă lacrimi și mustrare
Și bocete și plângeri funerare
Din tragedia bietelor cătane...

Și cum se uită moșul fără veste
Și-n juru-i noaptea a-nceput să crească,
Deodată cerul înroșit pe creste
I-arat-un zmeu, un zmeu ca din poveste,
Un zmeu flămând de carne românească.