Tresare miază-noaptea în inima de-aramă...

 

Tresare miază-noaptea în inima de-aramă
A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă
La carul lunei blonde – Prin vămile veciei
Nici vremea nu le trece cu visele mândriei –
Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies.
Prin aerul de noapte puternic, rece, des
A lunei adormite pătrund razele rare
În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare.
Când somnul frate-al morții pe lume falnic zace
Cu genele-i închise, cu visele-i de pace
Când palida gândire prin țara morții trece
Și moare-n visuri de-aur aripa ei cea rece.