Tristan

 

Cine-a privit cu ochii săi frumosul,
A și cuprins în suflet taina morții;
El n’o să-și afle pe pământ folosul,
Și totuși se va teme ’n fața morții,
Cine-a privit cu ochii săi frumosul!

În el păstrează pururi dor cu jale,
Că doar nebunul o nădejde-ascunde,
Sfârșit să dea cândva pornirii sale:
Frumosul cu săgeata de-l pătrunde,
În el păstrează pururi dor cu jale !

Ah, ar vroi ca un izvor să piară,
Din orice vânt sorbind venin, mirosul
Pieirii culegând din orice floare :
Cine-a privit cu ochii săi frumosul,
Ah, ar vroi ca un izvor să piară.