Tristeţea Lenorei (Sonet dublu)

 

Pe sub portale-ți stau în pazǎ
Cavași cu bǎrbile-argentine —
Rǎsar batrânii sǎ te vazǎ
Trecând ca visul pe ruine...

Supuși sau suflete haine
Sub ochii tăi îngenunchează —
Ah, ochii tăi ce smulg suspine
Și ard ca soarele-n amiază!...

Tu ai palate ce sfidează
Splendoarea calmă-a lunei pline —
O, cea mai albă din regine,
Ce jale grea le populează?

"În nopțile de mai senine
E-atât de blândă-a lunei rază,
Și totuși firea plânge-n sine
Și trandafirii lăcrămează...

Cu mine-a fost destinul darnic:
Un cer de-a pururea senin —
Hebè, scânteietor paharnic,

Mi-a-ntins o cupă de rubin;
Dar cupa spumegă zadarnic
Când n-am în cinstea cui să-nchin!"

. . . . . . . . . . . . . . . .

Cu lacrami sufletu-mi să-adapa,
Privindu-i lespedea-n bujor...
Vezi tu o cruce lânga apă?

Acolo zace Leonor,
Si florile-au venit la groapă
Să plângă pe o soră-a lor...