Tristeți de toamnă

Tristeți de toamnă de Ilarie Voronca

poezie de debut (cf. A. Sasu - Dictionar biografic al literaturii române), publicată în Sburătorul Literar, revistă literară săptămânală nr. 43 din 20 octombrie 1922

Ferestrele cernite și streșinile roase
prin care curge brună tăcerea nopții joase
(ca un tavan sub care privirea ți-o apleci)
și ulițele strâmbe ca niște brațe rupte...
S-a ostenit orașul cu toamna grea să lupte
și-acum își frânge trupul sub biciul ploii reci.

Prin locurile-acestea (azi, par’că sunt morminte)
ne-am fremătat (ca plopii) duioasele cuvinte
și ne-am privit în ochii în care lebezi plâng.
Trist, au zburat de-atuncea, ai părului tău corbi
și sufletele noastre sunt azi ca niște orbi
care pe uliți negre sub vântul sterp se strâng
și-și picură (ca cerul în zdrențe) deznădejdea.

Plâng iară lacrimi albe, stelele în fântâni
și trenurile pleacă cu-aceeași întristare,
și frunzele cad iară trudit, ca niște mâni,
pe care le zdrobise și ultima așteptare.

În nopțile mâhnite, de ploi și liniști roase
ce caută pe drumuri, orb, sufletul meu frânt?
Ia-i, toamnă, de pe umeri clipele dureroase
și'ngroapă-mi-l odată cu frunzele-n pământ.