Tu vii
Tu vii în zori, pe mal te-așezi,
Sub ramuri de răchiți,
Privești pe-a lacului undire
Cu ochii rătăciți.
Ori leneș pleci capul pe mâni
Și-un dor te mistuiește,
În vreme ce în jurul tău
Mereu lumina crește
Și-aștepți așa pe gânduri dusă
Pe malul înverzit
Să vezi cum-va de nu răsare
Din val, al tău iubit,
Căci farmecul, care-l visezi
Departe e de lume,
Și-atâta-ți pare de frumos
În cât nu-i afli nume.