Ulise/11
funicularul zilelor urcă în nisip sângele
fiecare cuvânt aduce un anotimp un climat
aventurile în vitrină jachetele de lână alunecă
de pe ziduri noaptea te pândește îți sare în gât
te apleci peste imaginea tu un balcon surâsul
luna e pantoful cenușăresei și toate dealurile îl încearcă
visul e păstrat destul de cald în termofor inima
inima orice gest deșteaptă nuferii adormiți în oglindă
întunericul lumina se amestecă în părul ocheanelor
varsă toate miresmele pădurii în glasul tău ca într-o gamelă
hieroglife globulele roșii se multiplică în artere te apără
dacă înaintezi e sala de mașini a transatlanticului
lucioase curelele intestinelor lumina ficatului verzuie
ca roțile mari plămânii pun totul în mișcare
biela inimii aruncă jocuri de ape vinele
și toate organele stau acolo au rostul lor ca în cămară borcanele
din ele se desfac îndoelile certitudinile ca din aparatul morse
telegramele
dumnezeu e un foarte bun contramaistru
orzul vântului se răstoarnă din sacul aerului
și nechează herghelia zărilor glande piscurile
se umezesc cultura serii crește în eprubetele de umbre
împletești din priviri o cămașă cu motive țărănești
apoi gărzile cerului se schimbă zăngănind stelele
cine mă strigă ești tu autorul acestui poem
viața mea e închisă aici între filele cărții ca un comentar
ca o umbră în frunzișul de carpen
iată-mă dinaintea ta cine ești cine sunt
care din noi doi l-a zămislit pe celălalt
te cheamă ilarie voronca și ai 23 de ani
și alții au avut vârsta asta înaintea ta
aveau nume mai sonore (dante, baudelaire, victor hugo, eminescu) și jucau ca mingi cerurile
s-au aplecat și ei peste bariera inimii
cantonierul scotea limba steagului la tren
gușterul închipuirii trecea prin traverse ca buruienile
au întrebat și ei adâncurile pentru plecarea din urmă
pe ferești florile de gheață deseneau respirarea
dar ochii mei se umplu de ceața evenimentelor
din vizuina visului lucrurile se deșteaptă capătă făptură
mă zbat vreau să scap din cușca cuvintelor
deasupra noastră schimbă macazul tristeții inevitabile
cordon ombilical penița mă leagă de tine
m-ai văzut în cinematografe aceste arcușe ale tăcerii
naufragiază pe buzele tale vocea
cum în apele apusului soarele
vântul îți linge palmele ca un câine prietenos
și drumuri se apropie de tine cu brațe cu gâturi
prin gratiile versurilor mă privești te privesc
totul se va petrece în ordinea impusă de calendare
orice zi e numerotată în arhivele nemișcării
unde mergi mă modelezi mă sapi în catifeaua atmosferei
dar alunec din pipăitul tău precum stelele oglindite în
ochii cerșetorului
auzul mă pândește se apleacă spre mine cum lipești
urechea pe șinele de tren ca să auzi venirea minutului
pământul se scutură ca un animal ieșit din apă
creierul oscilează precum o busolă în cabina de comandă
seara se umple de fum ca un compartiment
și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță
când oare se vor întretăia orbitele noastre
așteaptă ciocnirea ca o sonerie
CIOCNIREA