Ulise/13

 

iată și oglinzi terenurile de tenis
abecedare pe întinderea de nisip în despletiri părul soarelui
sâni mingile se sărută peste plasa de aer
și cuvintele prepelițe în frunziș întârzie salutul
respirația e suspendată pe buze ca un pod pe coasta carpaților
saltul descrie în pupilă un tunel de răcoare
seara vine zăngănind lacătele visului
și rachetele au o înclinare a capului ca prințesele când salută
mulțimea la zece mai
din pietriș se ridică aburi pașii prin ploaia fină a privirilor
sandalele înfloresc linii și arcuri în pleoape sălciile
ca lopeți brațele taie apa zărilor le frământă
și spuma vocilor se amestecă în cristalul minutului
ochii sunt ca inscripțiile pe fântâni
cum alunecă pe tăvile de răcoare genunchii
din cuibul gâtului pasărea mișcării se arcuiește în flaut
trupul face unde și chemările sunt umede
cum se înalță buruieni amare pulpele
ca luntrii piepturile se ciocnesc și prin crăpăturile cerului
stelele te pândesc ca ochii haiducilor
vârfurile brazilor în licoare clatină flinte
frunțile desfac o lumină ca fețele de masă
crengile bolborosesc vântul se descojește pe mâini ca scoarța copacilor
și încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnul
aleiele înaintează în vârful degetelor până la începutul pădurii
noaptea pune zăvoare pe cer acum terenurile
de tenis sunt ca niște heleștaie ale singurătății
jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mișcările
tu singur privești cum frunzele închipuiesc mingi
și cum în aer străuie dâra adolescentelor
în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor al gleznelor
pe umeri simți sărutul umrei al părului
noaptea își ridică leagănele ei de ape
colinele își îmbracă șalurile de podgorii
luna luminează străvezii mușchii fluviilor
de departe clopotele furtunilor aduc miresme
și în hohotele pământului sunt trepte
te afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremene
amintirile urlă în tine precum câinii satului
toamna dăruie năluci pe toate cărările
cerul își umflă în păduri rănile
un arcuș apusul peste inima ardealului