Ulise/17

 

dar iată mansardele se sărută ca obrajii îndrăgostiților
semnele pălesc opaițele hanului toamna
frunzele plutesc ca tăvi ducând chipul unui ioan imaginar
din ape se întregesc oasele potecilor foarte albe
trosnește sufletul ca sub pașii vânătorului amurgul